2023 a fost, oficial, cel mai cald an din istoria Europei, arată Organizația Meteorologică Mondială (OMM) din cadrul Organizației Națiunilor Unite (ONU). Tendințele de schimbare rapidă și radicală a climei vor continua, iar acest lucru nu poate să nu aibă efecte substanțiale în piața asigurărilor, în cadrul căreia acoperirea riscurilor provocate de fenomene naturale ocupă un loc important.
Bazându-se pe date și analize științifice, raportul Copernicus, realizat de OMM, prezintă tendința alarmantă continuă de creștere a temperaturilor și de accentuare a impactului schimbărilor climatice în întreagă Europa, a transmis Comisia Europeană.
2023 a fost anul cel mai cald din istoria Europei, locuitorii săi fiind afectați de creșterea bruscă a numărului de zile cu stres termic extrem și a valurilor de căldură. Aceste temperaturi ridicate au amplificat apariția și gravitatea fenomenelor meteorologice extreme, precum secetele, inundațiile și incendiile forestiere. Nivelurile precipitațiilor au fost cu 7 % peste medie în 2023, ceea ce a dus la creșterea riscurilor de inundații în multe zone din Europa. Temperatura medie la suprafața mării în Europa a fost cea mai ridicată din istorie.
Raportul subliniază, de asemenea, impactul schimbărilor climatice asupra Europei și a societăților noastre în 2023, în special pierderile economice cauzate de inundații și impactul stresului termic asupra sănătății.
Europa este continentul cu încălzirea cea mai rapidă, temperaturile crescând de aproximativ două ori mai mult decât rată medie la nivel mondial
âpl. Raportul privind starea climei în Europa, publicat astăzi, subliniază încă o dată necesitatea că Europa să devină neutră din punct de vedere climatic și reziliența la schimbările climatice și să accelereze tranziția noastră către o energie curată, precum și adoptarea de măsuri cu privire la sursele regenerabile de energie și la eficientă energetică.
UE s-a angajat să devină neutră din punct de vedere climatic până în 2050 și a convenit asupra unor obiective și acte legislative menite să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu cel puțîn 55 % până în 2030. În aprilie 2024, Comisia a publicat o comunicare privind modalitățile de pregătire eficace a UE pentru riscurile climatice și de consolidare a rezilienței la schimbările climatice.
AICI raportul OMM în detalii
Efecte concrete asupra pieței asigurărilor
Autoritatea Europeană de Asigurări și Pensii Ocupaționale (EIOPA) a publicat un Raport privind includerea de către asigurători a măsurilor de adaptare la schimbările climatice în practicile lor de subscriere pentru asigurările generale, notează o analiză amplă a Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
AICI poate fi consultată întreaga analiză ASF privind impactyl schimbărilor cliematice asupra piețeie asigurărilor
Raportul este rezultatul unui exercițiu pilot privind activitatea de subscriere pe care EIOPA l-a desfășurat în 2022 cu 31 de societăți de asigurare voluntare din 14 țări europene. Raportul evaluează practicile curente de subscriere pentru asigurările generale în ceea ce privește adaptarea la schimbările climatice și tratamentul prudențial al acestora în cadrul regimului de Solvabilitate II. Prin urmare, acesta evaluează dacă actualul cadru prudențial introduce obstacole care ar putea împiedica utilizarea pe scară largă a măsurilor de adaptare pentru produsele de asigurare generală.
În timp ce se înregistrează progrese în ceea ce privește modul în care societățile de asigurare își adaptează practicile de subscriere pentru asigurările generale la schimbările climatice, raportul arată că piața asigurărilor din UE pare să se afle într-un stadiu relativ incipient. EIOPA consideră că sunt necesare îmbunătățiri suplimentare, în special în ceea ce privește standardizarea punerii în aplicare a măsurilor de adaptare legate de climă în contractele de asigurare, de exemplu prin certificate și programe dedicate bazate pe riscuri.
- Contextul
Creșterea preconizată a expunerilor la riscul fizic și a cererilor de asigurare ca urmare a schimbărilor climatice va conduce în timp la majorarea primei de risc, ceea ce ar putea afecta pe termen mediu și lung accesibilitatea și disponibilitatea produselor de asigurare cu acoperire împotriva pericolelor legate de climă. În acest context, măsurile de adaptare legate de climă (de exemplu pereții sau ușile rezistente la apă în cazul riscurilor de inundații) pot fi un instrument esențial pentru menținerea aprovizionării viitoare cu produse de asigurare generală care acoperă riscurile legate de climă.
În general, asigurările generale sunt afectate cel mai des de dezastrele naturale cauzate de inundații. Din păcate, sunt puține societăți de asigurare care oferă informații explicite deținătorilor de polițe de asigurare, cu privire la schimbările climatice și riscurile implicate.
În demersurile acesteia, EIOPA va avea în vedere o mai bună înțelegere a practicilor actuale de subscriere ale industriei în ceea ce privește adaptarea la schimbările climatice și evaluarea tratamentului prudențial al acestora în temeiul Solvabilitate II, observând în același timp dacă în cadrul prudențial există obstacole care ar putea împiedica încorporarea măsurilor de adaptare în produsele de asigurare.
Perspectiva asupra schimbărilor climatice în contextul asigurărilor generale a fost structurată de către Autoritate în patru arii principale:
- influența schimbărilor climatice asupra liniilor de asigurări generale;
- punerea în aplicare a măsurilor de adaptare legate de climă în cazul produselor de asigurare generală;
- efectele asupra subscrierii în urma aplicării măsurilor de adaptare legate de climă;
- tratamentul prudențial al măsurilor de adaptare legate de climă.