Joschka Fischer, autorul materialului, a fost ministru de externe și vice-cancelar al Germaniei între 1998 și 2005, a fost lider al Partidului Verzilor Germani timp de aproape 20 de ani.
Luna aceasta, atacul violent al Rusiei asupra Ucrainei vecine va dura deja de un an. Planul președintelui rus Vladimir Putin pentru o „operație militară specială” rapidă – o „Blitzkrieg” – a eșuat, din cauza rezistenței neclintite a Ucrainei, a sprijinului unitar al Occidentului pentru apărarea sa și a propriei incompetențe a Rusiei.
Mai degrabă decât o victorie militară rapidă care culminează cu schimbarea regimului, „operațiunea specială” a lui Putin a decăzut în schimb într-un război pozițional. Chiar și după un an, nimeni nu poate spune cu certitudine când și cum se va termina războiul. Cel mai probabil, va continua o vreme, făcând multe victime. Cu toate acestea, este greu de imaginat un scenariu în care Rusia ar putea încă să-și atingă obiectivul principal de a elimina Ucraina ca stat suveran și independent.
Atât timp cât NATO și statele sale membre continuă să ofere sprijin militar și economic Ucrainei și atât timp cât poporul ucrainean își menține hotărârea, Rusia nu își va atinge obiectivele de război. Această conștientizare pare să apară încet la Kremlin, care și-a intensificat atacurile asupra infrastructurii ucrainene și a mobilizat sute de mii de recruți. Liderii militari ruși pariază acum pe o strategie pe termen lung de demoralizare și epuizare, bazându-se pe superioritatea numerică absolută față de armata ucraineană.
Dar asta echivalează cu un act de dublă distrugere. O strategie de „dominanță cantitativă” presupune ca forța conducătoare rusă să nu ia în considerare viețile propriilor soldați, ca să nu mai vorbim de cele ale civililor ucraineni. Cu fiecare zi ce trece, criminalitatea războiului rău intenționat al Rusiei devine mai evidentă. Oricând anume luptele se vor opri, o mare parte din Europa de Est va fi pusă la pământ, lăsând în urmă o ură profundă și durabilă. În cele din urmă armele vor tăcea, dar pace nu va fi. Ucraina va trebui să facă tot ce îi stă în putere pentru a descuraja un alt atac, iar Europa de Vest va continua să se rearmeze la scară masivă, posibil pentru multe zeci de ani de aici înainte.
În condițiile în care Ucraina formează un fel de cordon de securitate între Rusia și restul Europei, va exista un impuls pentru ca aceasta să adere atât la NATO, cât și la Uniunea Europeană într-un termen relativ scurt. Mai mult, interesele geopolitice și de securitate proprii ale UE se vor fi schimbat, transformând instituția în acest proces. Perspectiva aderării Ucrainei va schimba în mod necesar concentrarea Europei spre est.
Cu războiul său ilegal, Putin a vrut să țină NATO la distanță. Dar a realizat exact opusul. Finlanda și Suedia se vor alătura acum alianței, iar întregul continent european se va alinia în spatele scutului său. UE și NATO vor dezvolta o relație de lucru mult mai strânsă, acordând mult mai multă greutate geopolitică regiunii transatlantice.
O astfel de transformare va fi necesară într-o lume care este din ce în ce mai marcată de o neîncredere profundă între state și de o divizare tot mai mare între regimurile autoritare și sistemele democratice mai deschise. Aceste dinamici se aplică în primul rând relațiilor economice. Dând Occidentului motiv să rețină capitalul, tehnologia, bunurile și serviciile, Putin le-a făcut prietenilor săi chinezi un mare deserviciu.
Pe măsură ce atenția Europei se îndreaptă spre asigurarea propriei sale siguranțe față de Rusia și spre reconstruirea Ucrainei și pregătirea pentru integrarea acesteia în UE, o întrebare arzătoare va apărea: ce va fi cu Rusia însăși? Viziunea lui Putin despre o Rusie Mare puternică la nivel global a fost expusă ca fiind un vis nerealist. Războiul și sancțiunile occidentale lovesc puternic economia Rusiei și, cu cât luptele continuă, cu atât costurile vor fi mai mari. Iar faptul că Rusia a neglijat îndelung diversificarea și modernizarea economică va face ca veniturile și condițiile de viață să scadă brusc. Stimulată nu doar de război, ci și de criza climatică, Europa va elimina rapid combustibilii fosili, iar Rusia își va pierde definitiv piața tradițională de export.
Cu atât de puține alte alternative, va fi oare posibil ca rușii să-și țină țara unită? Dacă liderii ruși se agață de amăgirea că pot reînvia tradiția imperială țaristă, ei vor risca să cufunde Rusia într-o criză intelectuală profundă. Fără o modernizare politică și economică cuprinzătoare, țara – cu uriașul său arsenal nuclear – se va clătina periculos într-un viitor incert. Cu siguranță nu putem exclude posibilitatea ca Rusia – și, prin urmare, și Europa – să experimenteze o reluare a anilor 1990.
Europa de Vest nu va avea opțiunea de a ignora provocările din estul său. Orice s-ar întâmpla acolo va afecta în mod direct pe toți cei care împart același continent. Nu ne mai putem permite să ne adâncim visători în iluzii despre progresul global și despre propriul nostru loc în lume. O „gaură neagră” geopolitică de dimensiunea Rusiei în Europa de Est și Asia de Nord nu este de bun augur pentru nimeni. Putin a distrus mai mult decât se aștepta probabil.
După cel de-al Doilea Război Mondial, în primii ani ai Războiului Rece, țările vest-europene au făcut primii pași către o uniune din ce în ce mai strânsă. După războiul din Ucraina, ei trebuie să continue această tradiție. Având în vedere provocările geopolitice masive și amenințările la adresa securității cu care se va confrunta Europa, aceasta nu își mai permite să manifeste niciun fel de slăbiciune. Bătrânul continent trebuie să crească – și repede.
Traducere, adaptare, editare: Daniel Apostol, ClubEconomic
Drepturi de autor: Project Syndicate, 2022.
www.project-syndicate.org
