Asociaţia CFA România, care reunește o bună parte a analiștilor de top din piețele financiare estimează că punctul maxim al inflaţiei a fost atins la finalul lui 2022, dar, spre deosebire de prognozele BNR sau de estimările unor oficiali guvernamentali, apreciază că nivelul inflației va rămâne ridicat, exprimat cu două cifre.
“Indicatorul de Încredere a crescut în luna decembrie pe fondul veştilor bune cu privire la reducerea ratei inflaţiei venite din economiile dezvoltate şi implicit a unor anticipaţii de majorări mai puţin agresive ale ratelor de dobândă pentru principalele monede (USD şi EUR). Şi în România inflaţia probabil a atins valoarea maximă în ultimul trimestru al anului 2022 şi intră pe un trend descendent. Însă, conform anticipaţiilor participantilor la sondaj, va rămâne exprimată în două cifre pe tot parcursul anului 2023”
Adrian Codirlașu, CFA – Vicepresedinte al Asociaţiei CFA România
BNR anunța că inflația anuală va scădea la o cifră, în trimestrul al treilea al acestui an, cel mai probabil în septembrie. Estimarea vine după ce, în decembrie 2022, inflația a ajuns la 16,4%. În Raportul asupra inflaţiei din noiembrie 2022, BNR anticipa o descreştere graduală a ratei anuale a inflaţiei până în semestrul I 2024, dar mai accentuată ulterior, implicând un nivel de 11,2% în decembrie 2023, însă de 4,2% la finele orizontului prognozei. Estimarea se baza pe sistarea schemelor de plafonare în luna septembrie 2023.
Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a crescut cu 4,2 puncte, la valoarea de 37,9 puncte, situaţie datorată, pe de o parte, majorării cu 1,3 puncte a componentei de condiţii curente iar, pe de altă parte, creşterii cu 5,6 puncte, a componentei de anticipaţii.
5 lei pentru 1 euro
Potrivit ultimului sondaj realizat de CFA România, în luna decembrie pentru tot anul 2023, cursul de schimb va sări de 5 lei. 75% dintre participanţii la sondaj așteaptă o depreciere a leului, în următoarea perioadă. Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,0080 lei pentru 1 euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este 5,0636 lei pentru 1 euro.
De asemenea, nivelul ROBOR la trei luni va creste uşor faţă de nivelul actual până la 7,33%, dând și mai mare bătaie de cap românilor cu rate la bănci, iar dobânzile la titlurile de stat pe 10 ani, în lei vor sări din nou de nivelul de 8%.
De peste 11 ani, Asociaţia CFA România realizează, la sfârșitul fiecărei luni, un sondaj – indicator prin care dorește să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de 1 an. Participanţii sondajului sunt membri ai Asociaţiei CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II şi III ale examenului CFA. Indicatorul de Încredere Macroeconomică este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la condiţiile actuale privind situația economică, mediul de afaceri şi piaţa muncii.