Tinerii născuți în primul deceniu al secolului XXI tind să se concentreze în principal pe obținerea independenței financiare, spre deosebire de generațiile anterioare, pentru care confortul și împlinirea personală reprezintă principalele scopuri în viață.
Generația Z, adică tinerii născuți între 1997 și 2012, își propune ca obiectiv principal în viață obținerea siguranței financiare, relevă un studiu realizat sub umbrela Romania Business Leaders(RBL)
Printre cei mai menționați factori motivatori în rândul tinerilor, se numără independența financiară (47%), împlinirea pe plan personal (44%), starea de sănătate (37%), dorința de a lăsa ceva de valoare în urmă (33%). Semnificativ mai multe fete menționează independența financiară și dezvoltarea psihică/ emoțională, în timp ce semnificativ mai mulți băieți menționează dorința de faimă/ celebritate.
Ce fac tinerii după ce termină școala?
În special fetele resimt nevoia de siguranță financiară, majoritatea (52%) fiind preocupate de acest subiect față de doar 42% dintre băieți, dorința de a avea o carieră de succes și cea de a avea libertate de decizie fiind sensibil egală pentru ei.
După terminarea studiilor, tinerii au în vedere: angajarea în România (24%, în scădere față de anul trecut 30%), continuarea studiilor în România (24%), angajarea în altă țară (9%). Semnificativ mai multe fete menționează angajarea în România, în timp ce semnificativ mai mulți băieți menționează angajarea în altă țară.
Pentru cei care iau în calcul opțiunea de angajare, cel mai important criteriu pe care îl folosesc în selectarea unui loc de muncă este satisfacția oferită de ceea ce fac. Trei sferturi dintre ei se ghidează după acest principiu, iar mai mult de jumătate dintre participanții la studiu (53%) urmăresc să obțină un pachet salarial cât mai consistent. Aproape tot atâția (51%) preferă un program de lucru flexibil și posibilitatea de a lucra de la distanță, iar 45% se orientează către o echipă și o atmosferă de lucru în care să se simtă confortabil.
Ce înseamnă banii pentru Generația Z?
În ceea ce privește atitudinea față de bani, 89% dintre tineri și-ar dori să facă bani rapid și ușor.
De asemenea, 70% consideră că toți avem obligația morală să ne plătim datoriile (credite bancare, facturi, etc.) la timp, în timp ce 64% dintre respondenți afirmă că persoanele care nu își plătesc datoriile la timp nu sunt de încredere.”Tinerii din generația Z sunt asumați și conștientizează obligația morală în ceea ce privește plata datoriilor la timp (88%), precum și faptul că dacă nu știi să-ți gestionezi bugetul lunar, cu siguranță vei avea datorii (74%). De altfel, 80% dintre tinerii activi pe piața muncii (22-24 ani) conștientizează într-o măsura mai mare importanța planificării lunare a bugetului”, a declarat Liviu Costică, COO KRUK România.