Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a pregătit un set de măsuri menite să aducă un plus de stabilitate în piața RCA, în primul rând în ceea ce privește asigurările cumpărate de transportatori. O parte din aceste măsuri vor trebui adoptate prin act normativ (lege sau OUG), în timp ce altele ar putea intra în vigoare și prin modificări aduse legislației secundare (normă ASF).
Pe fondul discuțiilor avute cu reprezentanți ai transportatorilor și agricultorilor, nemulțumiți printre altele și de costurile pe care le suportă cu asigurările, Autoritatea de Supraveghere Financiară a venit cu un set de măsuri menite să echilibreze piața. Unele dintre aceste măsuri sunt discutate de mai multă vreme și probabil că ar fi fost oricum implementate ca soluție pentru o piață RCA mai stabilă, în timp ce altele sunt mai degrabă noutăți.
În orice caz, la nivel general ar fi de remarcat intenția de a modifica sistemul bonus/malus și introducerea obligativității de a vinde RCA în rate. Pe piață sunt deja companii care vând asigurarea obligatorie în rate, însă o fac cu prudență, având în vedere că au existat situații în care asiguratul a plătit o singură rată și apoi nu a mai achitat polița.
Vă prezentăm, mai jos, setul de măsuri propuse de ASF:
- Revizuirea sistemului bonus-malus – în vederea unei mai bune încadrări în clasele de bonus-malus existente în funcție de tipul daunelor produse. Se urmărește reflectarea reală a profilului și comportamentului asiguratului și responsabilizarea acestuia – legislație secundară emisă de A.S.F.
Termen – februarie-martie, având în vedere obligația supunerii în consultare publică.
- Posibilitatea suspendării efectelor contractului RCA – în baza solicitării asiguratului, asigurătorul RCA suspendă efectele contractului RCA și prelungește valabilitatea acestuia cu perioada în care acesta a fost suspendat. Se urmărește posibilitatea utilizării sezoniere a vehiculului – modificare legislație primară. Termen – proiectul este înregistrat la Senat, termenul depinde de procedurile parlamentare.
- Efectuarea plății primei RCA în rate indiferent de nivelul acesteia pentru reducerea efortului financiar – impunerea ca asigurătorii să permită achitarea primei de asigurare în rate, atât la persoanele fizice, cât și la persoanele juridice, opțiunea plății în rate aparținând potențialului asigurat. Se urmărește reducerea efortului financiar al potențialului asigurat în ceea ce privește obligația de a încheia contracte RCA – legislație primară. Termen – proiectul este înregistrat la Senat, termenul depinde de procedurile parlamentare.
- Revizuirea modalității de stabilire a tarifului de primă RCA pentru contractele încheiate pe perioade mai mici de 12 luni – Se urmărește diminuarea tarifului pentru aceste perioade subanuale. Termen – în curs
- Monitorizarea electronică prin rețeaua de camere de supraveghere în trafic a valabilității RCA – se urmărește creșterea gradului de cuprindere în asigurare a întregului parc auto (creșterea numărului de asigurați) și implicit scăderea tarifului – legislație primară. Termen – proiectul este înregistrat la Senat, termenul depinde de procedurile parlamentare.
- Posibilitatea diminuării valorii primei prin introducerea franșizei plătibilă doar în caz de daună – se urmărește reducerea primei de asigurare ce este plătită de către asigurat la încheierea contractului. Franșiza este opțională, se introduce în contract cu acordul părților și este plătibilă doar în caz de accident – legislație primară. Termen – proiectul este înregistrat la Senat, termenul depinde de procedurile parlamentare.
- Certificatul de daunalitate – similar cu procesul de interogare existent în sistemul bancar (biroul de credite), se introduce posibilitatea ca acesta să poată fi solicitat și de către persoane juridice care au un interes legitim (ex.: angajatori ai șoferilor pentru care este necesară cunoașterea istoricului de daunalitate al acestora) cu acordul potențialului asigurat și respectarea legislației privind GDPR. Se urmărește responsabilizarea conducătorilor auto cu efect în timp asupra reducerii tarifului – legislație primară. Termen – proiectul este înregistrat la Senat, termenul depinde de procedurile parlamentare.
- Utilizarea dispozitivelor telematics – încurajarea utilizării acestora în cazul contractelor RCA, similar contractelor facultative. Se urmărește scăderea primei de asigurare în cazul asiguraților cu o conduită bună în trafic și responsabilizarea conducătorilor auto. Urmărirea conformării cu recomandări/ghid de bune practici – în vederea creșterii incluziunii financiare, creșterii gradului de cuprindere în asigurarea RCA și îmbunătățirii practicilor asigurătorilor în relația cu proprii asigurați și persoanele prejudiciate.
De ce plătesc transportatorii RCA mai scump decât în alte țări? Principalul răspuns este frecvența ridicată a daunelor. O analiză ASF asupra situației actuale
În România frecvența medie a daunelor per total piață RCA este de 5,7% (aproximativ 6 vehicule din 100 produc daune în urma unui accident). În alte state membre, aceasta este considerabil mai mică: Germania 4,4%, Italia 4,2%, Bulgaria 3,82%, Polonia 3,69%, Slovacia 3,35%, Cehia 2,73% și Finlanda 1,8%. Este de menționat faptul că deși diferențele par mici, impactul reflectat real în tariful de primă poate fi unul semnificativ, având în vedere totodată și dauna medie înregistrată în aceste state.
Totodată, dauna medie întâmplată istorică per total piață RCA a înregistrat valoarea de 8.8551 lei. În perioada ianuarie – septembrie 2023 a fost înregistrată o creștere a daunei medii plătite care a atins valoarea de 10.750 lei, în creștere cu 12% comparativ cu perioada similară din anul precedent. În același timp, contextul actual arată că în cazul categoriei de vehicule transport marfă peste 16t deținute de persoane juridice, din punct de vedere istoric, daunalitatea este cea mai ridicată față de celelalte categorii de vehicule, frecvența daunelor a înregistrat valoarea de 19,1%1 în condițiile în care frecvența daunelor la nivelul parcului național auto este de 5,7%, iar dauna medie întâmplată a fost în valoare de 15.933 lei, comparativ cu valoarea înregistrată la nivelul pieței de 8.855 lei.
ASF
Menționăm că indicatorii prezentați mai sus nu includ efectul daunelor întâmplate dar care nu au fost încă avizate la data de referință, valorile finale ale acestora fiind mai mari. Măsurile sunt aplicabile tuturor vehiculelor supuse obligaţiei de asigurare, se spune în documentul ASF.