Studii Financiare se întreba, în ianuarie 2024, dacă este mai avantajos să depui bani în bancă sau să cumperi titluri de stat și tot Studii Financiare arăta că, cel puțin pe termen lung, prima variantă este net mai profitabilă. Între timp, o nouă emisiune Tezaur a fost lansată, iar românii pot cumpăra datorie a statului în martie și aprilie la dobânzi mai bune. Toții indicatorii duc la concluzia că diferențele se vor accentua în viitor. Iată calculele concrete.
Ministerul Finanțelor a lansat recent o nouă emisiune de titluri Tezaur, în condiții mai avantajoase pentru cei care aleg să își plaseze economiile sub această formă. Noile obligațiuni oferă dobânzi anuale de 6,10% pentru maturitatea de un an și 6,35% pentru cea de trei ani. În același timp, având în vedere excesul de lichiditate, băncile au continuat să scadă dobânzile pentru depozite la termen comparativ cu începutul acestui an, ceea ce face ca titlurile de stat să fie net mai avantajoase, pentru maturitățile pe 3 ani. Concret, arată calculele Studii Financiare, dacă la un an, banca cu cea mai bună ofertă vine cu un câștig de 639 de lei la 10.000 de lei depuși, titlurile de stat aduc 610 lei, adică o sumă comparabilă, care marchează o scădere a diferenței față de precedenta emisiune Tezaur, din ianuarie. Mai mult, dacă excludem din calcule banca cu cea mai bună ofertă, o instituție de credit de dimensiuni mici, care, așadar, nu este prima opțiune pentru un număr considerabil de români, titlurile de stat deja devin mai avantajoase. Calculat la dobânda medie din piața bancară, câștigul oferit din depozite scade la aproximativ 550-600 de lei pentru 10.000 de lei depuși.
Citește și: O nouă emisiune Tezaur. Îi dau bani Statului sau îi depun în bancă? Un calcul concret
Penru maturitățile pe trei ani, avantajul titlurilor Tezaur devine net superior. La 10.000 de lei depuși, din titluri veți obține în plus 2.055 de lei, în timp ce un depozit la banca cu cea mai mare dobândă aduce doar 1.720 de lei. Dacă am compara cu media pe sistemul bancar, cei 10.000 de lei aduc doar circa 1.500 de lei. Cel mai probabil, diferențele se vor accentua în viitorul apropiat, avaând în vedere că deficitele mari indică o nevoie de finanțare tot acută din partea Statului, în timp ce băncile arată un apetit în scădere pentru acordarea de credite, deci o nevoie de lichiditate tot mai mică.
Când și cum cumperi titluri Tezaur
Iată condițiile pentru achiziționarea de titluri de stat:
– între 13 martie 2024 – 11 aprilie 2024 online, numai dacă ești înregistrat în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităților Trezoreriei Statului.
– între 13 martie 2024 – 12 aprilie 2024 de la sediul unităților Trezoreriei Statului;
– între 13 martie 2024 – 11 aprilie 2024 în mediul urban și 13 martie 2024 – 10 aprilie 2024 în mediul rural, prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A.
Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului.