Datele Eurostat arată că România a avut o creștere economică de 1 % și se află printre cele 4 state europene care au înregistrat un avans în ultimele trei luni din 2022. Totul pe fondul unei stagnări a economiei zonei euro și a unui Produsul intern brut al celor 19 state, care folosesc moneda euro, contractat, care a înregistrat un avans de 1,8% în ritm anual.
România în topul țărilor europene cu creștere economică
Chiar și cu aceste probleme, Grecia ocupă primul loc în clasament, înregistrând o creștere economică de 1,4%, Malta cu 1,2%, Cipru cu 1,1% şi România cu un procent sunt în topul țărilor care au creștere economică la finele lui 2022. La polul opus, înregistrând scăderi ale economiei, se află Germania, Estonia, Italia și Lituania.
Uniunea Europeană evită recesiunea
Chiar dacă datele revizuite sunt mai sumbre decât estimările inițiale, o stagnare înseamnă că economia Uniunii Europene ar putea evita în continuare intrarea în recesiune, adică două trimestre consecutive de scădere a PIB, un scenariu ce părea inevitabil după izbucnirea războiului din Ucraina. În prezent, analiştii anticipează o contracţie a PIB-ului zonei euro în primul trimestru pe măsură ce creşterea costului vieţii continuă să îi afecteze pe toți.
Criza economică ar putea crește numărul șomerilor
Eurostat a revizuit, de asemenea, în scădere cifra privind creșterea ocupării forței de muncă în zona euro, la 0,3% în ritm trimestrial, de la 0,4% cât estima în raportul anterior. Cifra de la an la an a fost de 1,5%, în conformitate cu estimările anterioare. Acest lucru a făcut ca numărul total de angajați să ajungă la 165 de milioane, cu 3,6 milioane mai mulți decât la sfârșitul lui 2019, chiar înainte ca pandemia să blocheze economiile europene. Analiştii se aşteptau ca încetinirea economiei să ducă la creşterea ratei şomajului, ceea ce ar fi calmat piaţa muncii şi ar fi ţinut sub control salariile. Însă datele Eurostat arată că firmele, care au avut dificultăţi în a reangaja personal după pandemie, par să îşi fi păstrat salariaţii în pofida încetinirii economiei. Aceasta semnalează o problemă pentru Banca Centrală Europeană în lupta sa pentru a readuce inflaţia la 2% din zona de două cifre unde se află în prezent.