Studii Financiare Articole Economie Pensii 2022, anul cu cele mai mari schimbări din istoria sistemului de pensii private. Serie de premiere pentru 7,9 milioane de participanți
Legislatie Pensii Popular Uncategorized

2022, anul cu cele mai mari schimbări din istoria sistemului de pensii private. Serie de premiere pentru 7,9 milioane de participanți

Anul 2022 a adus cele mai importante schimbări legislative din istoria de 14 ani a sistemului de pensii administrate privat (pilon II), dar și o volatilitate fără precedent a valorii conturilor participanților, fenomen care constituie, în sine, una dintre motivațiile pentru schimbările din legislația de profil.

Sistemul de pensii private începea anul 2022 cu vești bune pentru cei aproximativ 7,9 milioane de participanți, valoarea activelor și, implicit, a conturilor individuale, urcând către un maxim al tuturor timpurilor, după scăderea abruptă din perioada pandemiei COVID 19.

Aproape nimic nu prevestea că începea primul an în care există șanse reale ca sistemul să închidă cu un randament negativ, adică cu o scădere a Valorii Unitare a Activului Net (VUAN), indicatorul care relevă, în fapt, valoarea fiecărui cont de pensie. Scăderea a început imediat după debutul războiului din Ucraina și s-a acutizat către finalul lunii martie, pe fondul creșterii inflației, care are ca efect și scăderea cotațiilor titlurilor de stat (care alcătuiesc peste 60% din portofoliile fondurilor).

După o ușoară revenire,a urmat o nouă scădere substanțială și apoi iar o creștere, urmată de o scădere abruptă. Practic, la jumătatea lui octombrie, VUAN pierduse până la 10% din valoare comparativ cu maximul din ianuarie, ceea ce echivalează cu o scădere similară a sumelor deținute în conturile de pensie de cei 7,9 milioane de participanți. Prima perioadă cu o creștere substanțială a început abia în luna noiembrie, iar la 23 decembrie, când scriem această analiză, VUAN mediu era cu doar aproximativ 3% sub nivelul din ianuarie, cu mențiunea că două dintre fondurile mari (care împreună au peste 40% din numărul total de participanți) recuperaseră deja întreaga pierdere.

Contribuții la un nivel maxim istoric și o apetență crescută pentru titluri de stat după scăderile majore din toamnă

De menționat că, așa cum arată ultimele date disponibile, fondurile de pensii au simțit, la rândul lor, că riscurile cresc substanțial, context în care, după minimul din octombrie au investit aproape numai în titluri de stat contribuțiile noi, care au ajuns la cel mai înalt nivel istoric. Potrivit ultimelor date disponibile, la finalul lui octombrie contribuția se apropia de 250 de lei/lună, de departe cel mai mare nivel din toate timpurile. Creșterea este de aproape 20 de lei față de precedentul maxim, atins în februarie 2022 și cu peste 50 de lei mai mare decât în decembrie 2021. În același timp, ponderea titlurilor de stat în portofoliile celor șapte fonduri a urcat la 63%, după primele nouă luni din 2022, de la doar 60%, în perioada similară a anului precedent. O analiză a datelor din ultimele trei luni ( disponibile pe site-ul ASF la secțiunea Date statistice fonduri de pensii), arată că, practic, începând cu jumătatea lui octombrie, administratorii au dus peste 90% din contribuții exclusiv către titluri de stat.

Așa cum remarca www.studiifinanciare.ro într-un alt material, sistemul are șanse să fi încheiat anul 2022 pe zero sau în apropiere, iar acest fapt constituie, la rândul său, o premieră.

Schimbări legislative fără precedent: Un mai ferm control din zona ASF, dispare comisionul pe contribuție și sunt stimulate investițiile în companii locale

Acesta este contextul pe fondul căruia, la propunerea Autorității de Supraveghere Financiară(ASF), Guvernul României a adoptat o Ordonanță de Urgență (OUG), care aduce cele mai importante schimbări din istoria sistemului de pensii private.

„Vulnerabilitățile anumitor tipuri de investiții, combinate cu interconexiunea cu alte părți ale sectorului financiar, au impus o consolidare a sistemului de reglementare și supraveghere, tocmai pentru a spori reziliența și gestionarea cât mai atentă a riscului de lichiditate pentru fondurile care activează pe piața pensiilor private din România. Autoritatea acționează cu fermitate pentru a-și adapta acțiunile la provocările care apar într-o lume financiară volatilă, astfel încât prin deciziile asumate să protejăm cât mai bine participanții la fondurile de pensii private, să controlăm, să impunem respectarea legilor și să sprijinim dezvoltarea și administrarea corectă a fondurilor de pensii private atât în interesul participanților la aceste fonduri, dar și în interesul dezvoltării economiei autohtone. Fondurile de pensii private trebuie să joace un rol semnificativ și să devină un real motor financiar de dezvoltare a economiei naționale”

președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Nicu Marcu.

 Iată, pe scurt, care sunt principalele modificări de legislație:

– stabilirea unor principii privind regulile de investire și privind modul de evaluare a activelor fondurilor și responsabilitatea administratorilor;

– stabilirea obligației administratorului de a deține permanent un nivel adecvat de lichiditate, a cărui valoare acoperă activitatea curentă pentru o perioadă de cel puțin 6 luni;

– introducerea unor prevederi privind cerințele pentru persoanele cu funcții-cheie și a unor prevederi exprese privind autorizarea acestor persoane; stabilirea atribuțiilor directorilor de investiții din cadrul administratorilor;

– stabilirea obligațiilor consiliului de a defini şi supraveghea implementarea mecanismelor de guvernanță care asigură gestionarea eficientă şi prudentă a unei organizații, inclusiv separarea sarcinilor în cadrul organizației şi prevenirea conflictelor de interese, într-un mod care promovează integritatea pieţei;

– segregarea atribuțiilor și responsabilităților diferitelor structuri de conducere, supraveghere și control, după caz, astfel încât să fie evitate eventualele conflicte de interes și să fie acordată autoritatea și independența necesară funcțiilor de control;

– stabilirea unui comision unic de administrare, perceput de administrator pentru prestarea activităților principale și a celor secundare/conexe;

– completarea cerințelor de raportare și transparență;

– stabilirea dreptului participanților și al beneficiarilor de a cere plata activului personal net sau a pensiei private ca fiind imprescriptibil;

– introducerea posibilității ca, în cazul declanșării procedurii de administrare specială, A.S.F. să poată desemna Fondul de Garantare a Drepturilor din Sistemul Pensii Private drept administrator special, în condițiile stabilite prin reglementări, pentru asigurarea unui nivel suplimentar de siguranță a sistemului de pensii private în cazul în care niciun alt administrator nu îndeplinește cerințele legale în acest sens;

– completarea și clarificarea regimului sancționatoriu.

AICI despre impactul masiv pe care schimbările de legislație l-au avut în media și nu  numai

Exit mobile version