Miniștrii de Finanțe din Uniunea Europeană au ajuns la un acord politic istoric pentru extinderea atribuțiilor Autorității Europene pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA), transformând-o într-un veritabil „super-regulator” sau „super-jandarm” al piețelor financiare europene.
Un material realizat de analistul și consultantul Ionel Dancă

Acordul adoptat în cadrul Consiliului ECOFIN din 9 octombrie reprezintă o măsură-cheie pentru realizarea Uniunii Economiilor și Investițiilor (integrarea piețelor de capital europpene), având ca scop reducerea fragmentării transfrontaliere și atragerea de noi investiții, a anunțat președinția irlandeză a Consiliului Uniunii Europene.
Până în prezent, agenția de la Paris a funcționat ca un simplu coordonator între reglementatorii naționali. Prin noul acord, ESMA preia supravegherea directă asupra actorilor majori din sector, incluzând platformele de tranzacționare cu valori mobiliare considerate semnificative la nivel european, casele de compensare precum și anumite entități majore din sectorul criptomonedelor.
Potrivit acestui acord, pentru a asigura eficiența, dar și pentru a respecta suveranitatea statelor membre, conducerea ESMA va fi împărțită pe două paliere. Astfel, se va crea un Nou Consiliu Executiv, format dintr-un președinte și cinci membri independenți, care va gestiona operațiunile curente și va lua decizii specifice pentru fiecare entitate supravegheată direct. În același timp, Consiliul de Supraveghere al autorităților naționale rămâne organismul principal pentru deciziile de reglementare macro, strategii, bugete și convergență, asigurând un rol puternic reglementatorilor locali.
Dar ca orice acord politic European, a fost nevoie de un compromis pentru realizarea lui. Astfel, din sfera de control direct a noului organism a fost exclus gigantul bursier german Deutsche Börse. Guvernul de la Berlin a susținut că Deutsche Börse nu îndeplinește criteriile unui operator cu adevărat pan-european transfrontalier. Prin comparație, gigantul concurent Euronext operează în mod direct burse de valori în mai multe țări membre ale UE (Franța, Italia, Olanda, Belgia, Irlanda etc.), având o structură organică transfrontalieră.
Mai mult, Berlinul a argumentat că platformele principale ale Deutsche Börse se concentrează pe piața domestică germană și, prin urmare, ar trebui să rămână sub supravegherea reglementatorului național, controlul ESMA urmând să fie pur opțional în cazul lor. Acest compromis a atras critici din partea statelor mai mici din UE, care au acuzat că o astfel de exceptare importantă riscă să slăbească uniformitatea proiectului inițial, însă a fost prețul politic necesar pentru ca noul statut de „super-regulator” al ESMA să poată fi aprobat, apreciază analiștii europeni.
Pentru România, noul acord european aduce atât oportunități majore de finanțare, cât și provocări instituționale legate de modul în care Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) va colabora cu noul super-regulator european.
Pentru piața de capital din România, care suferă istoric de o lipsă cronică de lichiditate, noul acord vizează eliminarea barierelor transfrontaliere, transformând economiile private fragmentate ale europenilor în investiții active. În acest fel, companiile românești listate pe Bursa de Valori București vor avea un acces mult mai facil la fonduri și investitori instituționali din restul Uniunii Europene.
De asemenea, pașaport european simplificat va debirocratiza distribuția produselor de investiții în afara granițelor țării, permițând administratorilor de active din România să opereze mult mai ușor la nivel regional.
Rămâne însă o provocare instituțională pentru ASF adaptarea la noul acord pentru că deși ESMA preia supravegherea directă a marilor infrastructuri sistemice, cum ar fi marile case de compensare sau platformele cripto gigant, ASF își păstrează rolul de reglementator local și de ”supraveghere de proximitate”. Astfel, bursele și instituțiile financiare din România, fiind considerate de talie mică/medie la nivelul UE, vor rămâne practic sub controlul direct al ASF.