Diferențele uriașe între pătura celor mai bogați oameni ai lumii și clasele inferioare din punct de vedere financiar s-au accentuat în ultimii ani. Paradoxal, măsurile luate de State cu scopul declarat de a ajuta categoriile vulnerabile au ridicat, dimpotrivă, avuțiile miliardarilor, arată un raport prezentat chiar în deschiderea Forumului Economic Mondial (WEF), care pune la aceeași masă mulți dintre cei mai influenți șefi de companii, lideri politici și miliardari.
“Inegalitățile economice au ajuns la un nivel extrem și periculos! Este șocant că cei mai bogați s-au îmbogățit grație intervenției publice. S-au îmbogățit și mai mult grație autorităților care au căutat să răspundă în problema Covid și au injectat sute de miliarde de dolari. Deci, nu s-au îmbogățit pentru că au făcut alegeri strategice ori economice super inteligente. În prezent ne aflăm într-o situație în care trebuie să plătim factura acestei crize și mi se pare foarte logic să punem acești miliardari să contribuie și să achite factura crizei”,relevă un raport al organizației Oxfam, care își propune să lupte împotriva sărăciei.
Conform sursei citate, din 2020 și până în prezent, din totalul de 42.000 de miliarde de dolari, noi create, celor mai bogați oameni ai planetei le-a revenit suma de 26.000 de miliarde de dolari, reprezentând 63% din bogăție. Ceilalți 99% din populaţia lumii au strâns doar 16.000 de miliarde de dolari din noua bogăţie.
” 75% din țările din întreaga lume iau în calcul să reducă bugetele pentru sănătate, educație, protecție socială pentru a putea achita factura de coronavirus. Deci, da, lipsește curajul politic. Iar asta chiar dacă am văzut necesitatea de a avea un sistem de sănătate performant, de a avea o plasă de protecție pentru ca cei mai fragili dintre noi să poată să fie protejați“
Raportul Survival of the Richest
Apelul transmis de ONG-ul Oxfam, în deschiderea Forumului Economic Mondial de la Davos, este îndreptat către liderii mondiali, cărora li se cer soluții transparente și echitabile pentru politicile fiscale care să nu îi sprijine în aceste crize multiple tocmai pe bogații lumii. În absența impozitării corecte pentru cei ultrabogaţi, inegalitatea globală s-ar putea agrava. În Raportul “Supraviețuirea celor mai bogați”, publicat în deschiderea Forumului Economic Mondial de la Davos, Oxfam International atrage atenția că liderii mondiali ar trebui să se preocupe de combaterea inegalității din era post-Covid, în care s-a accentuat și mai mult diferența dintre bogații lumii și săraci.