Studii Financiare Articole Actualitate Rata șomajului e în creștere. Tinerii au cele mai mari probleme
Actualitate

Rata șomajului e în creștere. Tinerii au cele mai mari probleme

sursa:www.pixabay.com

În luna decembrie 2022, rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost de 5,6%, în creştere cu 0,2% față de cea înregistrată în luna noiembrie 2022 (5,4%).

Numărul şomerilor cu vârste cuprinse între 15-74 ani, estimat pentru finele anului trecut, a fost de 461.900 de persoane, în creştere faţă de luna precedentă, când s-au înregistrat 447.700 de persoane, dar în scădere faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, cand erau 472.000 de persoane fără o activitate profesională plătită. Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 73,6% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna decembrie 2022. Bărbații sunt cei care au rămas fără job, într-o proporție mai mare decât femeile, la finele anului trecut.

Pe sexe, rata şomajului la bărbați a depăşit-o cu 0,7 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 5,9% în cazul persoanelor de sex masculin şi 5,2% în cazul celor de sex feminin). Reține în continuare atenția nivelul ridicat, de 22,9%, al ratei șomajului în rândul tinerilor (15-24 ani)”, cifre INS.

În urmă cu căteva zile, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă anunța că, din totalul şomerilor înregistraţi, 45.531 au fost şomeri indemnizaţi şi 193.533 neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a crescut cu 3.529 persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a scăzut cu 2.977 persoane faţă de luna precedentă. Cei mai mulți oameni fără job provin din mediul rural – 169.476 şomeri, în timp ce la oraș sunt aproape 70.000 de oameni. În privința pregătirii, cei mai puțini șomeri sunt cei care au terminat studiile universitare și reprezintă 4,61%. La polul opus sunt șomerii din rândul celor pregătire școlară primară -29,20%. Cei care au un studii gimnaziale reprezintă 31,82% din totalul şomerilor înregistraţi oficial.

În România, salariului minim brut a fost majorat la începutul anului la 3.000 lei/lună. Suma este insuficientă pentru asigurarea unui trai decent unei persoane, și aproape imposibil pentru o întreagă familie. Datele oficiale INS, arătau în toamna anului trecut, că valoarea unui coș minim de cheltuieli pentru o familie ajunge la circa 3.300 de lei.

Exit mobile version