Un grad mai mare de responsabilizare, ca urmare a provocărilor din ultimii ani, dar și impactul campaniilor de informare se numără printre factorii care au determinat o creștere a interesului pentru asigurările de sănătate în rândul românilor.
” Piața asigurărilor de sănătate s-a dublat în cinci ani atât din perspectiva primelor plătite de clienți, cât și în ceea ce privește indemnizațiile de care au beneficiat cei care au avut nevoie de asigurarea lor, potrivit celor mai recente date publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) în raportul privind evoluția pieței asigurărilor din primele nouă luni ale anului 2023″, a declarat Daniela IONESCU – Head of Life & Health Sales Division ALLIANZ-ȚIRIAC Asigurări., vorbind despre acest subiect în contextul campaniei naționale de informare “Luna Asigurărilor de Sănătate”, pe care compania o susține în calitate de Partener.
Printre motive se numără, “pe de o parte, conștientizarea riscurilor și apariția bolilor grave de la vârste din ce în ce mai fragede, care îi fac pe oameni să fie mai precauți cu privire la starea lor de sănătate, iar nevoia de asigurări de sănătate care să le ofere un sprijin financiar când apare o problema medicală este tot mai mare”, au explicat reprezentanțîi ALLIANZ-ȚIRIAC Asigurări. “Pe de altă parte, creșterea interesului este și un efect pozitiv al demersurilor de conștientizare și educare pe care noi, asigurătorii, le facem. De exemplu, odată cu dezvoltarea produselor de asigurare de sănătate, oamenii au fost expuși la informațîi și au devenit mai selectivi, principalele motive pentru care aleg un astfel de produs fiind obținerea unei a două opinii medicale (43%), posibilitatea de a alege personalul medical care ii tratează (13%) și accesul la condiții superioare de spitalizare (11%), potrivit celui mai recent Barometru UNSAR. Totodată, nevoia de protecție în caz de intervenții chirurgicale (81%), recuperare medicală (77%), analize de laborator (73%) și spitalizare (69%) este printre motivele pentru care românii se arată dispuși să plătească, pe lângă contribuțiile la asigurările sociale de sănătate, și o prima pentru o asigurare voluntară de sănătate, mai arată datele UNSAR”, au adăugat aceștia.
Mai mult decât atât, este de așteptat că acest interes să se mențînă, iar evoluția înregistrată pe segmentul polițelor de sănătate să continue. “Oamenii au devenit mai atenți cu starea lor de sănătate, au început să se informeze mai mult decât înainte și caută soluțîi care îi pot ajută atât să prevină, cât și să le ofere un sprijin financiar atunci când se confruntă cu o problema de sănătate. Chiar dacă efectele pandemiei s-au atenuat, tendința de a prioritiza sănătatea, atât fizică, cât și psihică s-a menținut și, în perspectiva, se va reflectă tot mai mult și în interesul pentru asigurări de sănătate”, au punctat reprezentanțîi ALLIANZ-ȚIRIAC Asigurări.
Despre campanie
Campania națională de informare și educație financiară “Luna Asigurărilor de Sănătate” este organizată de APPA – Asociația pentru Promovarea Asigurărilor cu sprijinul UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România și UNSICAR – Uniunea Națională a Societăților de Intermediere și Consultanță în Asigurări din România.
Partenerii campaniei sunt GROUPAMA Asigurări, ALLIANZ-ȚIRIAC Asigurări, SIGNAL IDUNA, SAFETY Broker, MEDIHELP Broker, CAMPION Broker, MERCER MARSH Benefits, MILLENIUM Insurance Broker, Consultant AA, ASIGEST Broker, DESTINE Broker, DAW Management Broker, HOBBIT Broker și ASISOFT.