În acest moment complicat pentru sistemul bancar american, în care oficialii se întrec în a ne asigura că lucrurile se vor liniști și nu vom asista la o noup criză, încerc să vă aduc în față o poză elocventă a evoluției bankingului de la noi, din anul 2022.
Am încorporat într-o analiză econometrică, bazată pe cifrele din anii anteriori, și cifrele făcute deja publice de jucători importanți din piață și am realizat topurile băncilor în funcție de nivevelul activelor și respectiv soldul creditelor la 31 decembrie 2022. Bazându-mă pe experiența anilor anteriori consider că nivelul de precizie al estimărilor este unul satisfăcător, fără erori mai mari de o zecime de punct procentual al fiecărei cote de piață prezentată. Conform datelor BNR, totalul activelor net au ajuns la final de decembrie 2022 la 701,4 miliarde de lei, în creștere cu 61,6 miliarde de lei față de finalul anului 2021, când s-au ridicat la 639,8 miliarde de lei. coroborat cu profitul per sistem bancar, cifrat undeva la 10,2 miliarde de lei în anul trecut, rezultă o rentabilitate a activelor în decembrie 2022 de 1,52%, cu 0,16 puncte procentuale mai mare decât la final de decembrie 2021 (1,36%).
Analiza completă privind evoluția băncilor din România precum și tendințele care se anunță, AICI