Institutul de Studii Financiare a organizat, în data de 10 noiembrie 2022, cea de-a VIII-a ediţie a Conferinței Internaționale ISF 2022. Evenimentul a celebrat 20 de ani de formare și certificare financiară în România a ISF în prezența unor participanți de seamă care au analizat contextul actual geopolitic și macroeconomic la nivel global și influența lui asupra stabilității piețelor financiare europene.
La eveniment au participat reprezentanții Autorității de Supraveghere Financiară, ai Băncii Naționale a României, Parlamentului, Autorității Europene de Asigurări și Pensii Ocupaționale (EIOPA), Bursei de Valori Bucuresti, reprezentanți ai mediului academic, dar și entităților care activează în piețele financiare non-bancare.
În debutul discuțiilor, participanții la sesiunea plenară a Conferinței Internaționale ISF 2022 au analizat riscurile macroeconomice, geopolitice și climatice în dezvoltarea pieţelor financiare, intermedierea financiară şi impactul ei asupra sectoarelor private, provocările domeniului financiar nebancar, inteligenţa artificială şi serviciile financiare dar și viitorul certificărilor financiare la nivel mondial și soluțiile pentru a stimula digitalizarea piețelor financiare.
Cea de-a doua parte a Conferinței a reprezentat un workshop dedicat educației financiare, rolului și implicării ISF în programele de formare profesională pentru zeci de mii de elevi, studenți, profesori și angajați ai companiilor din toată țara, care au învățat cum să își protejeze veniturile.
Ediția a VIII-a a Conferinței Internaționale a ISF din 2022 a identificat elementele post-pandemice care au influențat sectorul serviciilor financiare, dar a atras și atenția asupra următoarelor amenințări politice, digitale, sociale și economice.
Președintele ASF îndeamnă actorii celor trei piețe financiare non-bancare la prudență extremă
Într-un context economic dificil, va trebui să acționăm cu multă prudență pentru menținerea stabilității financiare a piețelor supravegheate, acesta este esența mesajului transmis de prof. univ. dr. Nicu Marcu Nicu Marcu, președintele Autorității de Supraveghere Financiară, cu ocazia Conferinței Internaţionale a ISF, ediția a VIII-a.
În deschiderea oficială a evenimentului, domnul Nicu Marcu, presedintele ASF a subliniat că: “în ultimul timp, asistăm la o succesiune de crize. Nu ne-am mai întâlnit până acum, cu o situație atât de dificilă numită de unii economiști “perma-criză”: aceste suprapuneri de criză energetică, peste criză economică, criză alimentară și altele. Probabil că ne va fi destul de dificil să depășim acest moment. De aceea, rolul ASF, instituție pe care o reprezint, este decisiv pentru supravegherea corectă a piețelor financiare și pentru a depăși eventualele șocuri care probabil vor veni. Pentru a proteja cât mai eficient consumatorii, ASF își va intensifica, în perioada următoare controalele și va avea o supraveghere asiduă. Scopul nostru nu este acela de a speria piețele, ci de a ne asigura, alături de dumneavoastră (reprezentanții piețelor financiare, n.a), că obiectivele noastre sunt atinse.”
Totodată, cu privire la activitatea ISF, Președintele Nicu Marcu a menționat: “După doi ani și jumătate de mandat, sunt mulțumit de evoluția Institutului de Studii Financiare și de echipa aflată la conducere care și-a dovedit competența, prin tot ce a făcut până acum. (…) Remarc rolul Institutului în profesionalizarea pieței, în conștientizarea mai bună a populației în privința educației financiare sau în gestionarea banului public
prof. univ. dr. Nicu Marcu, președintele Autorității de Supraveghere Financiară
Pandemia de Covid-19 a influenţat semnificativ pieţele financiare nebancare, atât prin prisma schimbărilor în fluxul de lucru din toate domeniile de activitate, cât şi prin schimbarea opiniilor populaţiei române legat de conceptele de asigurări, economisiri şi planificări financiare pentru viitor. Dar contextului post-pandemic i s-a adăugat și războiul izbucnit în proximitate, care a produs schimbări radicale în relațiile economice internaționale, a accentuat riscul de recesiune în Europa, a adâncit starea de pauperitate a unor comunități și a amplificat riscul inflaționist resimțit deopotrivă de cetățeni și de companii.
Viceguvernatorul BNR, Leonardo Badea, despre contextul economic, importanța crucială a digitalizării și nevoia de educație financiară
Prezent la Conferința ISF 20220, viceguvernatorul Băncii Naționale, domnul Leonardo Badea a subliniat că“suntem într-o perioadă a celor trei “C”.
Avem conflict, criză și climate change. Și atunci va trebui să fim atenți cum ne calibrăm pozițiile, cum ne pregătim pentru ce va fi. Sistemul financiar are în față un an 2023 dificil. Trendurile care vor persista sunt: o nevoie accentuată de economisire, personalizarea a serviciilor în funcție de nevoile consumatorilor și o cerere tot mai mare pentru servicii financiare digitalizate. Importanța educației financiare este evidentă. Sunt organisme europene care prioritizează acest fenomen. Agenda 2030- ONU stabilește educația financiară de calitate ca o prioritate și ca un vector pentru reducerea inegalității sociale. Creșterea efortului pentru educație financiară este argumentat de foarte multe aspecte ale vieții economice și sociale
prof.univ.dr. Leonardo Badea, viceguvernator Banca Națională a României.
Ediţia a VIII-a a Conferinţei Internaţionale a ISF din 2022 a prezentat o analiză exactă a elementelor post-pandemice care au influenţat sectorul serviciilor financiare din România, scoțând în evidență și riscurile climatice în dezvoltarea piețelor financiare, dar și soluțiile investiționale pentru o Uniune Europeană mai puternică. Totodată a fost subliniată nevoia ca educația financiară să conducă către crearea unei clase cât mai largi de cetățeni care să știe să transforme economiile în investiții.
“Viitorul muncii este acum și trebuie să tratăm această schimbare din toate perspectivele: legislație, IT, buget. Digitalizarea îți câștigă timp. ISF este tentant și din perspectiva identificării unor soluții noi pentru a munci cât mai bine sau pentru a face banii să muncească pentru noi. Cu toate crizele suprapuse se aude des, poate prea des: <să economisim!> Dar educația financiară trebuie să devină acea metodă prin care oamenii învață să câștige mai mulți bani. Dacă mergem doar pe economisire putem spune adio inovării și bunăstării. Fără fluxul de bani care face economia să trăiască mă tem că vom fi cei mai săraci campioni ai economisirii
George-Cristian Tuță, chestor al Camerei Deputaților
Institutul de Studii Financiare a reunit în cadrul “Conferinței Internaționale ISF 2022 – 20 de ani de formare și certificare financiară în România” personalități marcante din domeniu financiar, politic, al asigurărilor dar și mediul academic.
Mediul de business este extrem de provocator, situație cum nu am mai avut până acum. Este o provocare pentru toți jucătorii din piață dar și pentru universități. Și noi trebuie să contribuim la dezvoltarea tinerilor. Vrem să dezvoltăm programe în domeniul tehnologiei digitale, pentru că acesta este viitorul. Digitalizarea are un impact real în zona operațională
prof.univ.dr. Dorel Paraschiv, Prorector Academia de Studii Economice din București
Conferința Internațională ISF 2022 a reprezentat un prilej deosebit de-a sublinia importanța parteneriatelor în domeniul educației financiare: ”Ne-am atins obiectivul de a deveni un integrator al evenimentelor de educație financiară reunind cele trei categorii de stakeholderi, autoritatea de reglementare, piața financiară dar și cadrul academic
prof.univ.dr. Marian Siminică, directorul executiv al Institutului de Studii Financiare