Mărturisesc că am vrut să scriu acest editorial imediat ce *știrea* cu controlul declanșat de CC (Consiliul Concurenței, nu Comitetul Central, să nu fim cârcotași) a inundat ecranele televizoarelor.
Am așteptat puțin, pentru ca lucrurile să se mai așeze. Nu am pus întâmplător *știrea* în ghilimele: indiferent cât de *oau* și cât de *virală* ar fi, această informație pentru mine nu e o știre: atât timp cât nu ni se prezintă dovezi, nu pot decât să o cataloghez drept o informație gonflată, numai bună de exploatat de către mulți pentru a face rating. Repet, pentru mine știre era dacă onorinstituția în cauză venea cu niscaiva dovezi care să îi justifice desantul impresionant prin sediile centrale ale băncilor. Simpla declarație a președintelui CC (interpretată altfel) cum că acest control nu înseamnă neapărat că se vor găsi și vinovății, pe mine nu mă încălzește. Și am să explic și de ce.
Poate că domnii de la CC, cu care, din nefericire, am avut și eu de-a face deunăzi, când au încercat să mă convingă că a publica informații postum despre companii poate favoriza înțelegeri oculte între membrii unei piețe, nu au aflat încă de prin cărți care ar fi principalul activ al unei bănci. Le-o spun eu: ÎNCREDEREA! Nu a trecut multă vreme de când, parțial din vina băncilor, parțial din vina altor *sfere* și personaje cu interese (chiar pecuniare) directe încrederea dintre clienți și bănci fusese puternic zguduită. Punțile de legătură, cel puțin cu clienții de retail, au fost greu de relegat, pentru că prăpastia săpată cu frenezie de cei interesați era foarte adâncă.
Când lucrurile reintraseră într-o matcă relativ normală și când mai toată lumea a înțeles că fără bănci și fără finanțare dezvoltarea afacerilor și creșterea nivelului de trai nu pot exista, apare această *bombă amorsată* aruncată dinspre Palatul Scânteia (îi păstrez vechea denumire, nu de alta dar uneori am impresia că anumite instituții găzduite pe acolo au împrumutat și limbajul și comportamentul de dinainte de *90). De ce a fost nevoie de acest tam-tam? Nu se mai fac controale în țara asta fără să fie aduse pe marile ecrane și să umplem internetul cu ele? Eu zic că se fac! Doar că unii dau dovadă de mai multă decență.
Nu am să spun că *băncile sunt îngerași* iar în povestea noastră CC e *lupul cel rău* venit să le/îi mănânce. Departe de mine o astfel de idee preconcepută! Problema mea e că s-a aruncat cu noroi și s-a creat ideea de vinovăție fără să ni se arate nicio dovadă. Știm bine cât durează o investigație de această anvergură: ani și ani de zile! Și vin și întreb, dacă peste 3 ani se va dovedi că onor CC nu a avut dreptate, cu *onoarea nereparată* a băncilor ce facem? Cine va plăti? Și nu spun acest lucru întâmplător: CC mai are la activ *isprăvi* de acest gen prin sistemul financiar. Din câte știu există încă procese pe rol și cu companii din asigurări și cu companii de leasing. Tot din câte știu, unele instituții și-au dovedit în instanță nevinovăția, refuzând să își asume greșeli care nu au existat. A reparat cumva CC ceea ce a stricat, în cazul acestora? A răspuns cineva pentru business-uri aproape puse la pământ și reputațiile demolate? Nu am auzit! Cel mult am auzit: am avut sesizări, am cercetat, am constatat. Cu ce va încălzi o astfel de remarcă o bancă în care clienții își pot pierde încrederea după o astfel de *cercetare disciplinară*? Cu nimic, desigur!
Problema cu ROBOR și potențiala sa manipulare nu e de ieri de azi. A existat și la case mai mari – vezi defunctul LIBOR (nicio legătură între situații: ceea ce vreau să subliniez e faptul că indicatori de gen ROBOR au fost considerați/declarați imperfecți nu numai la noi). Întrebarea mea e: dacă nu e bun, atunci de ce nu găsim o altă soluție și să îl eliminăm definitiv, legal, pe cel existent? Iar aici îmi îndrept atenția și către palatul din Strada Doamnei: și nu pot să nu mă întreb, dacă nu cumva declarația Guvernatorului, *băncile au cam sărit calul* nu e și ea ieșită din normalitate (ca să nu spun o eroare de comunicare). Din nou, nu spun că băncile nu au greșit! Ceea ce mă întreb eu e dacă nu cumva aceste discuții despre *sărit calul* nu trebuiau să se întâmple între BNR și bănci, în spatele cortinelor de catifea! Pentru că, din nou, și afirmația Guvernatorului aduce atingere încrederii în întregul sistem bancar! Și nu cred că e în beneficiul cuiva.
Nu voi merge mai departe încercând să fac comparații între ROBOR și ratele dobânzilor plătite de bănci deponenților și nici nu mă voi referi azi la ratele dobânzilor la credite. Nu vreau să intru în probleme de fond, ci pur și simplu vreau să atrag atenția asupra potențialelor daune ce pot apărea din cauza unor mișcări tratate grosolan și superficial, ce țin în mare parte de comunicare! Îi las pe experți să judece problemele de fond și le aștept concluziile. Tot ce aș putea adăuga e următorul lucru: cam cât ar trebui să fie ROBOR într-o piață în care depozitele sunt remunerate în medie cu 7,5-8% și există chiar și bănci care plătesc rate ale dobânzilor de 10% la termene mai lungi?
În final trebuie să salut ieșirea în public a președintelui ARB, Bogdan Neacșu, una pe care îmi permit să o cataloghez ca fiind oportună, echilibrată și binevenită!
