Tentativele de fraudă venite din zona unor entități neautorizate sau chiar fictive care pretind că activează în piețele financiare au tendința să se întețească în momentele dificile, iar actuala perioadă de criză nu face excepție.
Vizate sunt inclusiv piețele financiare nonbancare, motiv pentru care Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) lucrează la un nivel mai ridicat de alertă și emite inclusiv avertismente publice atunci când este cazul. Cel mai recent, ASF a atras atenția asupra entităților neautorizate care oferă servicii de investiții financiare.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) atrage atenția că societățile din state terțe, care furnizează servicii de investiții, pot opera în România doar prin înființarea unei sucursale care necesită autorizare din partea Autorității, cu excepția cazului în care furnizarea serviciilor se face la inițiativa exclusivă a clientului. În acest context, Autoritatea informează asupra faptului că, la acest moment, nu există nicio astfel de sucursală autorizată de A.S.F.
În ultima perioadă, A.S.F. a primit mai multe sesizări din partea consumatorilor cu privire la faptul că au fost apelați de persoane care se recomandau reprezentanți ai unor „brokeri” cu sediul în state terțe și care le ofereau servicii de investiții, iar după ce îi convingeau să transfere diverse sume de bani în diferite conturi, aceștia nu mai puteau fi contactați.
A.S.F. atenționează potențialii investitori că utilizarea serviciilor unei entități neautorizate nu le va da dreptul la despăgubiri prin Fondul de compensare a investitorilor. Prin urmare, Autoritatea recomandă investitorilor ca, înainte de a investi în diverse instrumente financiare și, în special, înainte de a utiliza platforme de tranzacționare online, chiar dacă inițiativa contactării intermediarului aparține investitorului în totalitate sau contactarea este efectul unei oferte a acestuia adresate direct sau printr-o terță parte, să verifice dacă respectiva entitate se regăsește în Registrul public al A.S.F.
Listele cu societățile autorizate sunt disponibile pe site-ul ASF
Pe www.asfromania.ro se regăsesc AICI listele tuturor intermediarilor care pot presta servicii de investiții în România. De asemenea, pe site-ul A.S.F. există AICI și o pagină dedicată problematicii entităților neautorizate, secțiune care conține informații și recomandări pentru potențialii investitori și care pune la dispoziție, inclusiv, formulare de raportare către A.S.F. a acestor entități.
Autoritatea de Supraveghere Financiară subliniază faptul că sunt state terțe unde nu există obligația de autorizare pentru societățile care prestează activități de tip „brokeraj”, astfel că aceste entități nu au nicio obligație legală de protecție a investitorilor. Prin urmare, investitorii trebuie să fie conștienți de faptul că, dacă folosesc serviciile unei entități care nu este reglementată și autorizată, o vor face pe propriul risc. Un exemplu în acest sens este statul Saint Vincent și Grenadinele, a cărui autoritate competentă atenționează explicit potențialii investitori că nu autorizează entitățile locale care intermediază tranzacții de tip Forex sau tranzacții cu instrumente financiare de tipul opțiunilor binare.
În ceea ce privește monedele virtuale, A.S.F. reiterează faptul că acestea nu sunt considerate instrumente financiare, astfel cum acestea sunt definite de Legea nr. 126/2018, astfel că entitățile emitente de monede virtuale, tranzacționarea acestora și platformele pe care acestea se tranzacționează nu intră sub incidența supravegherii Autorității.
Alertele punctuale asupra unor entități care activează ilegal în zona de investiții pot fi găsite AICI
Situații periculoase pentru firme private și entități ale Statului și pe piața asigurărilor
Și în zona asigurărilor au apărut situații, cu precădere pe clasa 15, asigurări de garanții, în care firme autodenumită de consultanță financiară promovează produse ale unor societăți care fie nu există fie nu sunt notificate pentru a active pe piața din România. În urma unor verificări de amploare, ASF a reușit să identifice mai multe astfel de situații, alertând în același timp atât organele penale cât și potențialele victim, în principal companii, autorități și alte entități ale Statului, care se află în postura de beneficiar al polițelor de garanții achiziționate de contractorii diverselor lucrări. Au fost emise avertismente publice în acest sens. Autoritatea de Supraveghere Financiară avertizează că, în ultima perioadă, au fost active la nivelul pieței de asigurări din România, cu precădere pe clasa 15 de asigurări – Garanții, mai multe entități care nu sunt autorizate să desfășoare activitate de asigurare.
A.S.F. precizează că entitățile care au dreptul să desfășoare activitate pe teritoriul României, prin intermediul libertății de a presta servicii, precum și în baza dreptului de stabilire, pot fi identificate în cadrul Registrului asigurătorilor și intermediarilor din SEE, care poate fi consultat pe pagina web a A.S.F. AICI.
A.S.F. informează în acest context că societatea TCS Insurance Company Of Ireland dac, înscrisă în cadrul Registrului, nu a emis până în prezent polițe pe teritoriul României. Prin urmare, activitățile de intermediere în asigurare, derulate în numele acestei societăți în România, nu sunt desfășurate conform prevederilor legale.
Din acest motiv, vă recomandăm ca, înainte de încheierea unor contracte/polițe de asigurare, să verificați dacă:
- societățile de asigurare care urmează să emită polițele de asigurare, precum și intermediarii implicați în activitatea de distribuție se regăsesc în Registrul public A.S.F.;
- ofertele primite sunt autentice și valide, prin contactarea directă a societăților de asigurare implicate folosind informațiile de contact oficiale ale acestor entități. De asemenea, o atenție sporită trebuie acordată verificării calității persoanelor care intermediază sau recomandă folosirea produselor de asigurare respective.
Conform prevederilor legale (art. 12 din Legea nr. 236/2018 privind distribuţia de asigurări) este necesar să solicitați în mod expres societăților de asigurare și intermediarilor ca înainte de încheierea unui contract de asigurare să vă prezinte, în timp util, următoarele informații: identitatea și adresa acestora; calitatea de intermediar sau de asigurător deținută, după caz; registrul în care sunt înscriși și modalitățile prin care se poate verifica acest lucru.
Dacă identificați societăți de asigurare și/sau brokeri prin intermediul cărora primiți oferta, care nu se regăsesc în registrele publice menționate anterior, vă recomandăm să sesizați cât mai rapid A.S.F. și să furnizați informații privitoare la societatea de asigurare, intermediarul prin care a fost primită oferta, precum și orice documente disponibile primite de la aceștia.
A.S.F. acordă o atenție deosebită protecției consumatorilor de produse financiare nebancare, primește și răspunde la toate petițiile, sesizările, reclamaţiile și solicitările de informații privind activitatea de asigurare-reasigurare din România, activitate derulată de societăți autorizate și supravegheate de A.S.F. formulate de persoane care au calitatea legală de a formula petiții sau solicitări de informații.
Alertele punctuale asupra unor entități care activează ilegal în zona asigurărilor pot fi găsite AICI