Institutul de Studii Financiare (ISF) a fost parte dintr-un amplu proiect european dedicat tranziției către finanțele sustenabile și investițiilor responsabile, principii de bază ale ESG, sistemul gândit să ghideze piețele viitorului.
Proiectul,denumit “Implementarea reformelor UE privind Investițiile de Retail pentru Tranziția Ecologică”, a fost finanțat prin European Climate Initiative (EUKI) și echivalentul german aproximativ al Ministerului Mediului ( engl. Federal Ministry for the Environment, Nature Conservation, Nuclear Safety and Consumer Protection).
Obiectivul proiectului: sprijinirea tranziției către o economie verde, prin creșterea nivelului de educație financiară, conștientizare și competență investițională în rândul investitorilor de retail.
ISF a organizat mai multe acțiuni de popularizare pe care le vom enumera mai jos, însă cea mai importantă contribuție o constituie patru studii complexe din care se poate extrage o radiografie a situației locale privind percepția asupra principiilor de sustenabilitate financiară și mai ales asupra gradului de aplicare a acestora.
Aceste materiale, care reprezintă o premieră pentru România, au fost coordonate de specialiști cu experiență în mediul universitar, în supraveghere sau în piețe, care fac parte din echipa ISF.
Cercetările au la bază inclusiv ample sondaje, focus group-uri și acțiuni de tip mystery shopping care au implicat sute de companii și investitori de top și peste 1.000 de consumatori comuni, din toate categoriile sociale . Specialiștii ISF care au coordonat realizarea acestor materiale sunt: Conf.univ. dr. Laura Elly Naghi, profesor la ASE, Aurelia Fătu,Elena Huliera, Cristina Dobrică și Alexandru Călin din cadrul ISF, Prof.univ.dr. Adrian Micu de la Universitatea din Galați, alături de Cătălin Câmpeanu, doctorand al Universității din Craiova și secretar general al ISF și Ieronim Ștefan, responsabil ISF pentru educație financiară.
Concluzia unuia dintre aceste studii, cel care are și funcția de a analiza și sintetiza datele din celelalte trei materiale, poate fi surprinzătoare, dar arată potențialul uriaș al României bazându-se pe date statistice certe, analizate în detaliu din perspectiva cerințelor europene în domeniul ESG
“ România are oportunitatea de a deveni un centru(engl. hub) regional pentru finanțele verzi, dar fereastra de oportunitate este limitată. Ca să putem trece de la dezbaterile teoretice la economia reală, propunem prioritizarea și implementarea rapidă a mai multor măsuri”, arată autorii ISF în materialul “Orizont 2030: Agendă strategică pentru accelerarea finanțelor sustenabile în România”
Această concluzie vine și cu mai multe recomandări privind acțiuni concrete, măsuri pe care le puteți parcurge AICI, la capitolul Rapoarte, sub titlul Horizon 2030: Strategic Framework for Accelerating Sustainable Finance in Romania.
Educația și nivelul veniturilor, corelate direct cu nivelul de înțelegere și aplicare a principiilor de finanțe sustenabile
Celelalte materiale pot fi consultate AICI, de asemenea la capitolul Rapoarte. Unul dintre rapoarte, INVESTOR & PUBLIC PERSPECTIVES ON SUSTAINABLE FINANCE IN ROMANIA: A MIXEDMETHOD ANALYSIS, vine cu un bagaj statistic semnificativ și relevant, în condițiile în care include 200 de investitori de top și 1.000 de personae comune, selectate pe criterii de reprezentativitate. Materialul, care conține inclusiv recomandări concrete privind creșterea gradului de cunoaștere și aplicare a noțiunile de finanțe sustenabile poate fi analizat accesând linkul de mai sus, însă redăm și aici câteva dintre concluzii:
- Investitorii individuali care au participat la sondaj demonstrează un nivel ridicat (~67%) de conștientizare a elementelor de finanțe sustenabile. Cu toate acestea, concepțiile greșite – în special în ceea ce privește terminologia ESG, căile de impact și etichetele de certificare – sunt predominante (>30% nesiguri sau inexacte). Acest lucru sugerează că, deși există conștientizare, înțelegerea profundă rămâne limitată.
- Aproximativ 36% dintre respondenți dețin în prezent investiții sustenabile, aproape 55-58% planificând să își mărească deținerile în termen de trei ani. În special, investitorii de top prezintă alocări de active mai încrezătoare, dedicând adesea cote mai mari din portofoliu (>20-40%) fondurilor sustenabile, indicând o implicare mai profundă legată de învățământul superior și active.
- Grupul de investitori de top mai educați, cu venituri mai mari și bogati în active demonstrează o mai mare încredere în impactul și performanța fondurilor sustenabile, alături de percepții mai prudente asupra riscului. În schimb, populația mai largă prezintă mai multă incertitudine și diversitate în atitudinile față de risc, subliniind importanța educației specifice.
Cum se comportă consilierii financiari cu cei care cer informații despre produse financiare sustenabile- Mystery shopping
Pentru ca cercul să fie complet, o echipă ISF a dezvoltat în cadrul proiectului și un studiu care vizează companiile, adică furnizorii de produse și servicii specifice, mai simplu spus conslierii financiari ai brokerilor, administratorilor de fonduri sau alte entități din domeniul financiar. În centrul acestui studiu se află o acțiune de tip mystery shopping. Studiul este și el prezent, integral și cu recomandări AICI, sub denumirea Romanian report on financial sustainable products – a state of market practices . Pe scurt, concluziile sale principale ar fi următoarele:
- Clienții au fost întâmpinați de consilieri financiari cu atitudini politicoase și prietenoase, în spații prielnice discuțiilor care implicau decizii personale de investiții. Majoritatea sucursalelor vizitate aveau angajați care puteau consilia potențialii investitori cu privire la ofertele de fonduri mutuale. În cazurile în care acești angajați nu erau temporar disponibili sau erau repartizați la alte sucursale, cumpărătorii misterioși au putut să programeze o întâlnire cu aceștia la o dată ulterioară.
- Sfaturile oferite s-au limitat în principal la informarea despre produsele oferite și nu au implicat recomandări explicite de investiții, lăsând decizia la latitudinea investitorilor. Ca materiale suport, consilierii financiari s-au bazat pe fișe de prezentare, fișe de produs sau au accesat site-urile web ale băncilor lor sau au indicat modul de obținere a detaliilor prin intermediul aplicațiilor bancare ale cumpărătorilor misterioși.
- Calitatea consultanței a fost mai mare în cazul potențialelor investiții în fonduri clasice, unde exercițiul furnizării de informații a fost practicat mai frecvent.
Evenimentele organizate de ISF în cadrul proiectului “ Implementarea reformelor UE privind Investițiile de Retail pentru Tranziția Ecologică”
În cadrul acestui proiect, ISF a contribuit la:
– organizarea a 3 webinare tematice
– desfășurarea a 3 evenimente de diseminare
– organizarea a 1 seminar în format fizic
– elaborarea a 4 rapoarte de analiză și politici publice
– lansarea unei platforme online dedicate informării și educării publicului
