Studii Financiare Articole Actualitate Președintele ASF, despre viitorul piețelor financiare: Provocările economice, sociale și climatice ne forțează să regândim sistemul
Actualitate Opinii Popular

Președintele ASF, despre viitorul piețelor financiare: Provocările economice, sociale și climatice ne forțează să regândim sistemul

Alexandru Petrescu, președintele Autorității de Supraveghere Financiară(ASF), a vorbit despre schimbările masive prin care trece întreaga lume, arătând că piețele financiare trebuie să se reconfigureze, adaptându-se noilor provocări, dacă vor să își păstreze credibilitatea în fața oamenilor.

Redăm, în continuare, discursul susținut de președintele ASF în cadrul simpozionului „Rethinking Economic Models: Sustainability, Finance, and Accounting in Times of Transformation”, organizat de Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), în parteneriat cu A.S.E și Universität Hamburg of Applied Sciences, reprezentată de distinsul profesor Walter Leal.

Din perspectiva Autorității de Supraveghere Financiară, piețele financiare non-bancare – piața de capital, asigurările și pensiile private – reprezintă infrastructuri esențiale de încredere pentru societate. Ele nu funcționează izolat; încrederea publică, protecția consumatorilor și finanțarea economiei reale depind de modul în care aceste piețe sunt reglementate și supravegheate. În acest context, sustenabilitatea trebuie să fie mai mult decât un limbaj de raportare – este o disciplină a deciziei și o cultură a responsabilității.

Citește și: Președintele ASF: Asigurările, bursa și pensiile private sunt esențiale pentru dezvoltarea României

Instrumentele financiare dedicate economiei verzi, investițiile cu impact și finanțările pentru economia circulară pot mobiliza capitalul privat către proiecte relevante pentru viitor, dar succesul lor depinde de reguli clare, de transparență și de raportare riguroasă. În același timp, digitalizarea aduce eficiență și transparență, dar nu garantează progres fără etică, guvernanță și responsabilitate. Contabilitatea și raportarea corectă rămân fundamentale pentru a distinge angajamentele reale de simple declarații convenabile.

Citește și: Președintele ASF vorbește despre soluția pentru un sistem medical performant. Alexandru Petrescu: Asigurările au un rol tot mai important ca soluții complementare pentru sistemul public

Dialogul între mediul academic, profesioniști, instituții și piețe este esențial pentru transformarea economică reală. ASF își asumă rolul de echilibru între dezvoltare și prudență, inovație și protecția consumatorului, libertatea pieței și responsabilitatea față de public. Sustenabilitatea nu este o modă. Este numele vechii responsabilități de a nu consuma viitorul înainte ca el să aparțină celor care vin după noi.

Citește și: Unde sunt economiile românilor? Banii la ciorap și pensiile private obligatorii, principalele investiții din România

Exit mobile version