November 22, 2024
Strada Popa Petre 24, București 030167
Actualitate Popular Studii

Cele mai căutate joburi din România. Sute de mii de români ar vrea să se angajeze pe aceste posturi

Cu 54.000 de interogări pe site, joburile de șofer au fost cele mai căutate de candidați de la începutul anului și până acum. Cei mai mulți dintre aceștia au fost interesați de oportunitățile disponibile pentru șoferii de categorie B, șoferii de tir sau cei de distribuție.

A doua cea mai căutată poziție a fost cea de asistent medical, cu 20.000 de interogări pe eJobs.ro, urmată de operator call-center (17.000 de căutări), contabil și specialist în resurse umane, fiecare cu câte 11.000 de căutări. Pe locul al cincilea se află cuvintele cheie „remote” și „acasă”, care au fost folosite în peste 9.000 dintre căutările efectuate de candidați anul acesta.

Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, salariul mediu net al celor sunt angajați ca șoferi variază între 3.500 de lei și peste 10.000 de lei, dacă vorbim despre șoferi de tir care operează curse internaționale. Salariul mediu net al unui asistent medical este de aproximativ 4.800 de lei, iar pentru un operator call-center de 3.500. Media salarială pentru un contabil este de 4.500 de lei pe lună, în timp ce un specialist în resurse umane câștigă aproximativ 4.200 de lei pe lună. Aceste medii salariale reflectă datele din toate județele țării și pentru angajați care ocupă pozițiile respective, dar pot avea niveluri diferite de experiență.

AICI puteți urmări analiza detaliată făcute de cel mai mare site de joburi din țară

Leave feedback about this

  • Quality
  • Price
  • Service

PROS

+
Add Field

CONS

+
Add Field
Choose Image
Choose Video
X