November 24, 2024
Strada Popa Petre 24, București 030167
Actualitate Investitii Popular Trending

Primăvară timpurie pe piața fondurilor de investiții: bilanțul după prima lună din 2024 indică un plus substanțial la total active

Piața fondurilor de investiții a început noul an în forță. Astfel, conform datelor AAF, activele nete ale celor 246 de fonduri deschise și închise, locale și străine, au crescut în luna ianuarie cu 2,1%, până la nivelul de 40,6 miliarde lei (8,2 miliarde  euro). Intrările nete ale lunii au totalizat 405 milioane lei (81,4 milioane  euro). Cele mai performante 5 fonduri în ultimele 12 luni au înregistrat randamente anuale nete între 29,9% și 32,8%. Pe un orizont de 36 de luni, cele mai performante 5 fonduri au avut randamente cuprinse între 66,6% și 71,3%.

Fonduri deschise locale

Activele nete ale celor 94 de fonduri deschise locale au crescut în luna ianuarie cu 2,7%, până la 20,9 miliarde lei (4,2 miliarde  euro)%. Fondurile deschise locale au înregistrat în luna ianuarie intrări nete de 402 milioane lei (80,8 milioane  euro), fiind vizate fondurile de obligațiuni și instrumente cu venit fix (+128,3 milioane lei), cele reunite sub categoria “alte fonduri” (109,2 milioane lei), cele de acțiuni (+103 milioane lei) și cele diversificate (+62 milioane lei), în vreme ce fondurile de randament absolut (-0,4 milioane lei) au avut ieșiri nete.

Fonduri deschise străine distribuite în România

Activele nete exprimate în lei ale celor117 fonduri deschise străine distribuite în România au crescut în luna ianuarie cu 2,3% față de luna precedentă, până la 1,87 miliarde lei (0,38 miliarde  euro).

Fondurile deschise străine distribuite în România, având o pondere de 117 fonduri deschise străine distribuite în România au crescut în luna ianuarie cu 2,3% față de luna precedentă, până la 1,87 miliarde lei (0,38 miliarde  euro).

Fonduri de investiții alternative  locale

Activele nete ale celor 35 de fonduri de investiții alternative au crescut cu 1,5% în luna decembrie, până la 17,8 miliarde lei (3,6 miliarde  euro). Fondurile de investiții alternative locale au avut intrări nete de 2,8 milioane lei (0,56 milioane  euro) în luna raportată. 

AICI puteți vedea topul celor mai performante fonduri, pe un an și pe trei ani, în funcție de categorie

Moise Norel

author
Jurnalist

Leave feedback about this

  • Quality
  • Price
  • Service

PROS

+
Add Field

CONS

+
Add Field
Choose Image
Choose Video
X