December 3, 2024
Strada Popa Petre 24, București 030167
Actualitate Opinii Popular Studii

Oameni sau roboți? Jumătate dintre utilizatorii de AI cred că noua tehnologie le va lua locul de muncă

Ca într-un roman SF, oamenii par să contribuie conștient la ridicarea unei noi civilizații, în care locurile de muncă vor fi mai degrabă rezervate roboților. Cel puțin așa arată un studiu realizat, culmea, pe utilizatorii frecvenți ai Inteligenței Artificiale.

Încrederea angajaților în AI și GenAI este în creștere, însă jumătate dintre utilizatorii frecvenți cred că jobul lor ar putea dispărea în următorii zece ani. Un sondaj global la care au luat parte peste 13.000 de angajați relevă faptul că GenAI economisește utilizatorilor cel puțin cinci ore pe săptămână. Respondenții din piețele din Sudul Global sunt în mod constant mai optimiști și mai puțin anxioși cu privire la GenAI decât omologii lor din Nordul Global. Adoptarea tehnologiei a crescut semnificativ în ultimul an, în special în rândul angajaților de pe linia întâi, 43% dintre aceștia raportând că folosesc GenAI regulat la locul de muncă.

Sentimentele angajaților din întreaga lume despre AI și GenAI diferă semnificativ, dar optimismul prudent persistă, 42% dintre aceștia raportând încredere în impactul pozitiv al tehnologiilor asupra muncii lor, comparativ cu 26% în aceeași perioadă a anului trecut. În același timp, și anxietatea față de aceste tehnologii este, de asemenea, în creștere, cu 5 puncte procentuale, iar 49% dintre utilizatorii frecvenți cred că jobul lor ar putea dispărea în următorii zece ani din cauza dezvoltării AI și GenAI.

Acestea sunt printre concluziile unui nou raport publicat de Boston Consulting Group (BCG), intitulat „Inteligența Artificială la locul de muncă: Prieten și inamic”. Studiul se bazează pe un sondaj global, la care au participat peste 13.000 de angajați din 15 țări și regiuni, realizat de BCG X, divizia de dezvoltare și design tehnologic a BCG. Respondenții sondajului variază de la persoane aflate în poziții de conducere până la angajați din linia întâi, adică acei lucrători care interacționează direct cu clienții.

Sondajul a fost realizat într-o fază critică a maturizării GenAI, pe măsură ce companiile trec dincolo de proiectele pilot și încep să integreze tehnologia în structura organizațiilor lor. Aproape două treimi dintre lideri (64%) spun că încep să implementeze instrumente GenAI pentru a remodela organizațiile. Angajamentul față de tehnologie a crescut în ultimul an, în special în rândul angajaților din linia întâi. De peste două ori mai mulți raportează că folosesc regulat acest instrument, iar 43% dintre aceștia o fac pentru muncă.

Citiți AICI toate concluziile studiului Inteligența Artificială la locul de muncă: Prieten și inamic

Leave feedback about this

  • Quality
  • Price
  • Service

PROS

+
Add Field

CONS

+
Add Field
Choose Image
Choose Video
X