Românii își propun să aibă o atitudine prudentă în ceea ce privește gestionarea bugetului în 2026, mai prudentă decât în alți ani, cel mai probabi, pe fondul dificultăților economice prin care trece țara și, de altfel, aproape întreaga lume. Unul din trei vrea să pună bani deoparte în 2026, în timp ce jumătate declară că vor cheltui mai puțin.
La începutul anului, românii au așteptări prudente în ceea ce privește evoluția situației lor financiare. Conform unui studiu realizat de Raiffeisen Bank în parteneriat cu Appinio, peste jumătate (53%) dintre respondenți vor să își gestioneze mai atent cheltuielile în acest an, iar peste 30% își propun să înceapă să economisească.
Ca răspuns la evoluțiile economice, 43% dintre români vizează creșterea veniturilor personale în 2026, iar 1 din 3 români care economisesc deja își propun să-și crească economiile cu 10–20% față de anul trecut.
Mai mulți oameni vor să economisească
Rezultatele arată că românii își mențin o atitudine prudentă și echilibrată în privința economiilor personale în 2026. Un procent semnificativ (40%) declară că vor economisi mai mult comparativ cu anul trecut, 30% estimează că vor păstra același nivel de economisire, în timp ce 16% anticipează o reducere semnificativă a economiilor. Aceste cifre confirmă tendința generală de consolidare a unei discipline financiare personale într-o perioadă economică incertă.
Ce investiții financiare preferă românii
În ceea ce privește produsele de investiții – acțiuni, obligațiuni sau titluri de stat – atitudinea românilor în 2026 este una rezervată, dar stabilă. Cea mai mare parte a respondenților (36%) declară că își vor menține același nivel de investiție ca în 2025, în timp ce aproximativ 29% intenționează să investească mai mult. Datele indică, astfel, o polarizare a comportamentului investițional, în care o parte a populației continuă să exploreze soluții de diversificare financiară, în timp ce alții aleg o abordare mai precaută.
Inflația, principala provocare în 2026
Creșterea prețurilor rămâne principala provocare pentru 58% dintre români. În acest context, 17% dintre respondenți consideră că le va fi greu să economisească, iar 12% sunt îngrijorați de stabilitatea locului de muncă.
Rolul băncilor în atingerea obiectivelor financiare
Pentru peste 75% dintre români, serviciile bancare reprezintă un sprijin real în atingerea obiectivelor financiare, confirmând rolul tot mai important al băncilor ca parteneri în planificarea și gestionarea finanțelor personale.
În ciuda contextului economic incert, aproape jumătate dintre români (45%) se declară optimiști și se așteaptă ca 2026 să fie un an mai bun pe plan financiar. În același timp, aproximativ 1 din 4 români (24%) anticipează un an similar cu 2025, iar 12% consideră că le va fi mult mai greu să își atingă obiectivele financiare în noul an.
Cercetarea privind rezoluțiile românilor pentru 2026 face parte din seria Despre Bani 1:1, derulată de Raiffeisen Bank România. Studiul a fost realizat în colaborare cu Appinio, prin metoda CAWI, pe un eșantion de 800 de persoane cu vârste între 18 și 65 de ani, reprezentativ la nivel național, în luna ianuarie 2026.

Leave feedback about this