EBA, ESMA și EIOPA, cele trei organizații europene care supraveghează piețele financiare, fac apel la autoritățile naționale de supraveghere, la instituțiile financiare și la participanții pe piață să rămână vigilenți în fața riscurilor tot mai mari, notează analiștii Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), în ultimul raport Morning Call.
În a doua jumătate a anului 2022 s-a înregistrat o înrăutățire a mediului macroeconomic din cauza inflației ridicate și a înăspririi condițiilor financiare, iar perspectivele economice rămân incerte.
Deși previziunile de creștere recente nu mai indică o recesiune profundă, iar inflația dă semne de temperare, creșterea prețurilor ar putea rămâne ridicată pentru mai mult timp decât se preconiza anterior. Presiunea recentă exercitată de piață asupra băncilor ca urmare a prăbușirii câtorva bănci de dimensiuni medii din Statele Unite și a fuziunii de urgență dintre Credit Suisse, aflată în dificultate, și Union Bank of Switzerland (UBS) a scos în evidență incertitudinea ridicată și continuă a pieței, sensibilitatea sistemului financiar european la șocuri exogene și riscurile potențiale legate de sfârșitul a peste un deceniu de rate ale dobânzii foarte scăzute.
Prețurile activelor au fost foarte volatile în ultimele luni, iar lichiditatea din piață a fost fragilă. Mișcările bruște ale prețurilor au declanșat apeluri în marjă considerabile și au pus unii participanți pe piață sub presiune de lichiditate, în special societățile nefinanciare și instituțiile financiare nebancare. Nivelurile ridicate de incertitudine și dezechilibrele în ceea ce privește cererea și oferta de lichiditate reprezintă o piedică în calea rezistenței sistemului financiar la noi șocuri externe. În plus față de aceste riscuri, tensiunile geopolitice, amenințările de mediu și creșterea frecvenței și a gradului de sofisticare a atacurilor cibernetice complică și mai mult riscurile.
EBA (European Banking Authority) este autoritatea europeană în domeniul bancar, în timp ce ESMA (European Securities and Markets Authority) supraveghează și reglementează piețele de capital iar EIOPA (European Insurance and Occupational Pensions Authority) se ocupă cu piața europeană a asigurărilor și cea a pensiilor private.