Studii Financiare Articole Economie Pensii Banii de pensie a 8 milioane de români s-au înmulțit în 2023. Topul celor mai performante fonduri-Ultimele date
Analize ASF Pensii Popular Uncategorized

Banii de pensie a 8 milioane de români s-au înmulțit în 2023. Topul celor mai performante fonduri-Ultimele date

Valoarea Unitară a Activului Net(VUAN), indicatorul care arată, de fapt, cât valorează conturile celor aproape 8 milioane de români care cotizează obligatoriu în sistemul de pensii administrate privat, a crescut cu aproape 5%, în medie, față de începutul anului. Față de acum un an, plusul de aproximativ 4,5%, sub nivelul inflației, dar, totuși, remarcabil în contextul în care în toamna anului trecut fondurile marcau cea mai mare scădere din istorie, de peste 10%.

Valoarea Unitară a Activului Net (VUAN) a atins 28,3 lei în 20 aprilie, cu aproape 5% mai mult decât la începutul anului, arată datele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). Aceasta înseamnă, de fapt, că valoare conturilor deținute de participanții la sistem a crescut, în medie cu 5%, în condițiile în care suma deținută se calculează prin înmulțirea numărului de unități de fond din portofoliul fiecăruia cu VUAN dintr-un anumit moment.

Față de 20 aprilie 2022, creșterea este de circa 4,5%. Valorile sunt mai degrabă modeste, neatingând nici măcar nivelul randamentelor oferite de un simplu depozit bancar. Dacă am calcula ranadmentul net de inflație avem chiar de-a face cu o scădere substanțială a valorii, însă în ultimul an și jumătate sunt puține investițiile financiare (chiar și dintre cele cu risc ridicat) care au reușit să producă randamente peste inflație.

În plus, creșterea, chiar dacă redusă, este un semn foarte bun, în condițiile în care 2022 a fost primul an cu randamente negative din istoria sistemului, iar cel mai de jos nivel a fost atins nu mai departe de toamna anului trecut, cu o scădere de circa 10%.

Peste 20.000 de români au luat banii din pensia privată doar în 2022 și aproape 75.000 în ultimii 7 ani. Trei vești bune pentru cei care vor încasa banii de acum înainte

Topul performanțelor în funcție de VUAN. Cum verific la ce fond cotizez și cum fac trecerea către un alt fond, atunci când este cazul

Deși toți românii cu vârsta mai mică de 35 de ani care se angajează pentru prima dată sunt obligați să cotizeze cu 3,75% din salariu către un fond de pensii administrat privat, nu toți cei 7,9 milioane de participanți în sistem știu la ce fond cotizează, pentru că doar puțini dintre aceștia au optat pentru un anumit administrator, majoritatea fiind repartizați aleatoriu.

Pentru cei care nu știu la ce fond sunt, primul pas este să afle această informație, lucru care se poate face simplu printr-un formulat online pus la dispoziție de ASF.

Formularul este disponibil AICI

Mai departe, dacă doriți să schimbați administratorul, trebuie să completați actul de aderare la noul fond. Documentația trebuie cerută direct la administrator, care o poate trimite prin poștă. Persoanele care locuiesc în București pot merge direct la sediul administratorului pentru semnarea actelor.

AICI găsiți adresele tuturor administratorilor

Următorul pas către schimbarea administratorului este notificarea actualului administrator. Notificarea se face prin completarea unui formular disponibil pe site-ul ASF.

AICI, la secțiunea Anexe a normei ASF, situată la final, găsiți formularul pentru notificarea administratorului la care doriți să renunțați

Ulterior, are loc transferul disponibilităților bănești ale clientului de la un fond la altul. Suma transferată este egală cu valoarea la zi a unităților de fond deținute de vechiul fond, care se convertește ulterior la unitățile noului fond, ținând cont de valoarea la zi a acestora.

Odata finalizată procedura, veți primi prin poștă o informare privind transferul.

Mai departe, cifrele publice ne pot ajuta să vedem evoluția fondurilor pe toată perioada care a trecut de la lansarea sistemului, în urmă cu 15 ani. Având în vedere că , la început, toate fondurile au plecat de la un VUAN de 10 lei, tabelul de mai jos, care arată ultimele date disponibile privind acest indicator relevă performanța pe toți cei 15 ani. Diferența între nivelul VUAN și 10 lei, înmulțită cu numărul de unități de fond arată care este plusul obținut de administrator.

Denumire fondNivel VUAN la 20.04.2023
Metropolitan Life30,3 lei
NN29,8 lei
Aripi (Generali)29,7 lei
BCR29,1 lei
Vital (Aegon)27,5 lei
AZT Viitorul Tău26,9 lei
BRD24,95 lei
VUAN conform datelor ASF. Reamintim că, la începutul sistemului, toate fondurile au plecat de la un VUAN echivalent cu 10% și că diferența până la actualul nivel reprezintă câștigul din plasamente.

 

Exit mobile version