November 21, 2024
Strada Popa Petre 24, București 030167
Actualitate Analize ASF Investitii Pensii Popular

Bani mai mulți pentru 8 milioane de viitori pensionari. Fondurile private, creștere record în 2023. Ce poți face pentru o pensie cât mai mare?

Sistemul de pensii private din România a avut un început de an excelent, după un 2022 mai mult decât dezamăgitor, primul an cu randamente negative din istoria de 14 ani a sistemului. Evoluțiile din luna aprilie nu au făcut decât să consolideze un început de an cu recorduri aproape istorice, relevă datele selectate de analiștii Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), în ultimul Raport lunar de monitorizare a tendințelor din piețele financiare.

Activele fondurilor de pensii administrate privat (Pilonul II) erau, la finalul lunii aprilie 2023, cu aproape 19% mai mari decât în luna similară a anului trecut, relevă Raportul lunar ASF privind tendințele din piețele financiare nonbancare. Deși evoluția activelor nu relevă perfomanța “curată” a administratorului, aici fiind incluse și contribuțiile participanților nu doar randamentele din investiții, este de subliniat că avansul de 19% depășește semnificativ inflația din același interval de timp (doar 11,2% în aprilie 2023 față de aprilie 2022).

La finalul lunii aprilie 2023, valoarea activelor fondurilor de pensii administrate privat a atins nivelul de aprx. 105,20 miliarde lei, în creștere cu 18,98% comparativ cu aceeași dată a anului anterior. Investițiile fondurilor de pensii administrate privat s-au realizat într-un procent de 90% în active românești, majoritatea fiind denominate în lei. O mare parte a instrumentelor românești sunt reprezentate de titluri de stat sau acțiuni listate la BVB.

Raport lunar ASF

În ceea ce privește câștigul obținut din plasarea activelor, datele ASF arată că administratorii au obținut un randament între 4,5% și 6,5% în perioada decembrie 2022-aprilie 2023, de până la două ori mai mare decât inflația din aceeași perioadă, ceea ce înseamnă că randamentele au fost real pozitive, situație destul de rar întâlnită în ultimii ani.

AICI puteți citi despre metoda simplă prin care puteți strânge mai mulți bani din pensia privată, în baza aceleiați contribuții obligatorii

Ce mai puteți găsi, printre altele, în ultimul Raport ASF privind tendințele în piețele financiare, care poate fi consultat AICI, alături de toate rapoartele din 2023:

  • Riscul macroeconomic pe plan extern și local: Evoluții macroeconomice curente
  • Evenimente importante și tendințe pe piața financiară din România
  • Riscul de piață: Evoluția indicilor de acțiuni
  • Riscul de piață: volatilitatea cursului de schimb EUR RON
  • Evoluția fondurilor de investiții autorizate în România

Leave feedback about this

  • Quality
  • Price
  • Service

PROS

+
Add Field

CONS

+
Add Field
Choose Image
Choose Video
X