May 23, 2025
Strada Popa Petre 24, București 030167
Actualitate Popular Studii

Cresc facturile pentru utilități. Cu cât se scumpesc curentul și gazele după eliminarea plafonării

Eliminarea din vară a plafonării pentru prețurile curentului electric și gazelor naturale va pune o povară substanțială pe consumatorii casnici, relevă un studiu al Energy Policy Grup (EPG). Ce soluții ar putea fi adoptate pentru a evita creșterile accentuate?

Pe termen scurt, creșterea prețurilor pentru consumatorii casnici este inevitabilă, fiind determinată atât de costul energiei active, cât și de majorarea tarifelor reglementate, aplicată la începutul acestui an. Având în vedere structura prețului energiei, se poate observa că energia activă reprezintă mai puțin de 50% din valoarea totală achitată de consumator. Diferența este generată de tarifele reglementate aferente serviciilor de rețea, precum și de componenta fiscală, notează sursa citată.

Pentru curentul electric, în lipsa schemei de plafonare în baza noilor tarife de rețea, facturile consumatorilor casnici vor depăși valoarea de 1,15 RON/kWh – estimată pe baza prețului mediu ponderat al energiei active la nivelul anului 2024 – mult peste prețurile reglementate actuale, în valoare de 0,68 RON/kWh și 0,80 RON/kW.

Pentru gaze naturale, prețul pentru consumatorul casnic s-ar apropia de valoarea de 331 RON/MWh după aplicarea tarifelor și taxării – estimată pe baza prețului mediu ponderat de tranzacționare al gazului natural pe piața angro la nivelul anului 2024. Valoarea este cu puțin peste plafonul actual de 310 RON/MWh.

Ce măsuri ar putea lua statul pentru protejarea populației

EPG vine și cu o serie de propuneri pentru măsuri care ar putea diminua impactul eliminării plafonărilor asupra populației. Le redăm mai jos:

• Întrucât revenirea la piața concurențială va implica o creștere a prețurilor la energie (în unele cazuri, chiar o dublare a valorii actuale a facturilor) este necesar ca autoritățile să adopte un set de măsuri pe termen scurt, menite să atenueze impactul asupra consumatorilor vulnerabili și să mențină un nivel de suportabilitate al costurilor.
• Printre principalele măsuri pe care autoritățile ar trebui să le adopte se numără asumarea și menținerea strictă a unui calendar clar privind renunțarea la plafonare, precum și elaborarea unor scheme de sprijin dedicate consumatorilor vulnerabili, bazate pe analize fundamentate și date relevante, astfel încât măsurile să fie bine țintite și clar orientate către nevoile reale ale populației, evitând transformarea procesului într-un demers arbitrar. Sprijinul va trebui să fie direcționat către cei care au cu adevărat nevoie de el, pe baza unor criterii clare și obiective, pentru a asigura eficiența și echitatea măsurilor implementate.
• Responsabilizarea consumatorilor rămâne, de asemenea, un instrument esențial pentru reducerea poverii financiare asociate costurilor energetice. Totodată, încurajarea tranzacționării energiei prin contracte bilaterale poate contribui la obținerea unor prețuri mai competitive, prin diminuarea volumului de energie tranzacționat pe piața spot, caracterizată prin volatilitate ridicată

Leave feedback about this

  • Quality
  • Price
  • Service

PROS

+
Add Field

CONS

+
Add Field
Choose Image
Choose Video
X