O analiză la rece realizată de Joschka Fischer(foto), ministrul de externe și vice-cancelar al Germaniei între 1998 și 2005, fost lider al Partidului Verzilor Germani timp de aproape 20 de ani.
Asistăm la o confluență fără precedent de crize majore și minore. De la pandemia COVID-19, creșterea prețurilor la energie și revenirea inflației în economiile dezvoltate și în curs de dezvoltare, până la lanțurile de aprovizionare fracturate, războiul criminal al Rusiei în Ucraina și schimbările climatice, multe dintre aceste crize sunt semne nu doar ale decăderii, ci și semnele nașterii a unei noi ordini mondiale.
Pe măsură ce rămășițele ordinii bipolare din secolul al XX-lea dispar în cele din urmă, o nouă pentarhie globală iese în prim-plan. Statele Unite și China – cele două superputeri militare, tehnologice și economice ale acestui secol – vor fi jucătorii dominanți, dar Europa, Japonia și India vor exercita la rândul lor o influență semnificativă asupra unor mari părți ale planetei.
Un mare semn de întrebare planează asupra Rusiei, deoarece statutul său viitor, capacitățile și poziția strategică vor depinde de rezultatul nesăbuitului său război de agresiune. Cu Vladimir Putin la putere, Rusia s-a agățat cu disperare de trecut, căutând să recreeze secolul al XX-lea sau chiar sfârșitul secolului al XIX-lea. Dar cu efortul său catastrofal greșit de a distruge Ucraina, ea se autodistruge în cele din urmă.
O înfrângere militară rusă în Ucraina este deja o certitudine – o chestiune de când, nu dacă. Dar este încă mult prea devreme pentru a prezice consecințele probabile. Va supraviețui regimul lui Putin sau înfrângerea Rusiei va introduce o altă fază de decădere și dezintegrare internă? Până când această problemă nu va fi rezolvată, nu putem ști încă dacă Rusia va încerca să-și mențină vechea pretenție de hegemonie în Europa de Est și în mare parte din Eurasia.
Dacă Kremlinul este forțat să renunțe la această afirmație, rolul său de putere mondială s-ar fi terminat probabil. Cu siguranță, chiar și o Rusie decrepită, umilită, mai degrabă decât să intre în hibernare geopolitică, ar rămâne cel mai probabil o sursă majoră de instabilitate în noua ordine mondială, și mai ales pe continentul european. Dar acum este clar că arsenalul nuclear masiv al Rusiei nu mai este suficient pentru a-și asigura statutul geopolitic în secolul XXI. Economia sa este slăbită în mod decisiv, pe măsură ce restul lumii se deplasează pentru eliminarea treptată a combustibililor fosili – coloana vertebrală a economiei ruse.
În timp ce Rusia prezintă noi riscuri din cauza fragilității și decăderii sale, China va face acest lucru pe fondul bogăției și puterii sale în creștere. Datorită valului masiv de globalizare care a început odată cu anii 2000, China a reușit să iasă din sărăcie și să se poziționeze pentru a obține constant venituri mari. Și cu criza financiară din 2008 care a discreditat parțial Occidentul, China a reușit să-și extindă propriul rol de lider global și să se prezinte ca o superputere globală alături de SUA.
Însă, spre deosebire de Uniunea Sovietică în timpul Războiului Rece, China nu a făcut greșeala de a se concentra doar asupra puterii sale militare. Dimpotrivă, ascensiunea sa globală reflectă integrarea sa pe piețele mondiale dominate de SUA și Occident, servind drept „banc de lucru extins” al lumii, investind în același timp masiv în concurența cu Occidentul la frontierele tehnologice și științifice. Chinezii cu siguranță nu au înfrânat investițiile militare, dar nu au permis ca cheltuielile pentru apărare și securitate să elimine orice altceva. Diferența definitorie dintre China și Rusia de astăzi este că, spre deosebire de Putin, conducerea chineză trăiește în secolul XXI de ceva timp.
Recentul summit G20 de la Bali a scos la iveală această diferență fundamentală de perspectivă și scop. În timp ce Rusia s-a trezit izolată din punct de vedere diplomatic, China a fost esențială pentru toate discuțiile și formarea comunicatului final. Deși nu au adoptat linia occidentală cu privire la criza din Ucraina, țări mari, precum China și India, au profitat de ocazie pentru a se distanța semnificativ de Kremlin, condamnând politica de război și amenințările nucleare ale acestuia. Dacă discuțiile în persoană dintre președintele american Joe Biden și președintele chinez Xi Jinping vor ajuta la dezumflarea tensiunilor chino-americane, summitul de la Bali va fi deschis ușa pentru remodelarea relațiilor internaționale în secolul XXI.
Rezultatul alegerilor de la jumătatea mandatului din SUA oferă încă un motiv de speranță, deoarece „valul roșu” republican pe scară largă nu s-a materializat. GOP nu a reușit să ia Senatul și abia și-a asigurat majoritatea în Camera Reprezentanților. Ca și în 2018 și 2020, fostul președinte Donald Trump și-a făcut din nou partidul să ezite. Majoritatea americanilor nu doresc o întoarcere la politicile sale izolaționiste „America pe primul loc”.
Împreună, mandatul intermediar al SUA și summitul de la Bali oferă motiv de optimism într-un moment altfel dificil. Dar vom avea nevoie de mult mai mult progres spre cooperarea globală. În cele din urmă, cele mai mari crize ale noastre – războiul retrograd al Rusiei în Ucraina și schimbările climatice – pot fi depășite doar dacă puterile cheie ale lumii găsesc o modalitate de a lucra împreună.
Traducere, adaptare, editare: Daniel Apostol, ClubEconomic
© Project Syndicate 2022, preluare din ClubEconomic
Leave feedback about this