Ionel Dancă, analist și consultant politic, fost deputat și ministrul Șef al Cancelariei prim ministrului, pune pe tapet o soluție pentru românii care sunt prinși în conflicte de genul celui care se desfășoară acum în Orientul Mijlociu.
În continuare, analiza lui Dancă.
Repatrierea românilor din tările aflate în zona de conflict din Orientul Mijlociu a provocat multe dispute publice, atât în ceea ce privește modalitatea de organizare a zborurilor de repatriere și a criteriilor de selectare a persoanelor repatriate cât și în privința costurilor plătite pentru repatrierea acestora. Nemulțumirea unor persoane repatriate din zona de conflict legate de costul pe care au trebuit să-l suporte pentru zborurile de repatriere organizate de statul român au scandalizat opinia publică însă, pe de altă parte, ridică o problemă mai veche a industriei de turism din România: cine garantează și plătește repatrierea turiștilor din zone de conflict?
Încă de la început trebuie spus că nu există un ”sistem european” care să gestioneze garanțiile pachetelor de calătorie în scop personal, turistic sau de afaceri ci o Directivă Europeană (2015/2302) care obligă fiecare stat membru să implementeze sisteme naționale de protecție pentru serviciile turistice. Directiva privind pachetele de servicii de călătorie obligă statele membre să asigure mecanisme de garantare a plăților efectuate de călători și, dacă este cazul, a repatrierii acestora însă, fiecare țară aplică acest sistem prin metode diferite, cum ar fi fonduri de garantare, polițe de asigurare sau scrisori de garanție bancară.
Cea mai comună formă de garantare a serviciilor de călătorie în Europa este polița de asigurare a agenției care plătește o primă anuală pentru acoperirea riscului de insolvență. Iar, la nivel individual, modelul european de asigurare a călătoriilor turistice se bazează pe două componente principale, adesea complementare: Cardul European de Asigurări Sociale de Sănătate (CEASS) și Asigurările Private de Călătorie.
Cardul European de Asigurări Sociale de Sănătate (CEASS) oferă acces la asistență medicală de stat în timpul șederii temporare (turism, studii, afaceri) în statele membre UE, în aceleași condiții și la același cost ca pentru cetățenii țării respective, însă nu acoperă costurile de repatriere. De aceea, este necesară o asigurare complementară, respective asigurarea privată de călătorie care asigură riscuri pe care cardul CEASS nu le include precum repatrierea medicală. În plus față de acestea, mai există și opțiunea de asigurare STORNO care garantează rambursarea costurilor dacă nu mai poți pleca din motive independente de voința ta sau recuperarea costurilor pentru serviciile neutilizate dacă ești nevoit să te întorci mai devreme acasă din motive de forță majoră. De asemenea, alte polite de asigurare de tip “Premium” sau “Complex” includ și acoperiri pentru inconveniente de călătorie precum despăgubiri pentru pierderea, furtul, deteriorarea sau întârzierea bagajelor.
Însă, riscurile precum războiul, atacurile teroriste sau catastrofele naturale sunt, în general, pe lista de excluderi a majorității asigurătorilor, cu excepția polițelor foarte specifice. Prin urmare, se ridică întrebarea dacă mecanismele existente de protecție și asigurare a călătoriilor sunt suficiente sau nu. Cu alte cuvinte, când zborurile comerciale se opresc, cine îi aduce pe cetățenii români acasă de oriunde din lume și cine plătește pentru repatrierea lor?
În acest context, Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) din România a propus trei mecanisme de protecţie pentru turişti, respectiv fondul de garantare pentru agenţii, fondul pentru biletele de avion şi fondul de repatriere în situaţii de criză.
Potrivit ANAT, în acest moment există un vid legislativ și operațional, deoarece legea prevede repatrierea turiștilor atunci când transportul comercial devine din nou disponibil, însă nu reglementează clar situațiile în care spațiul aerian este blocat pe perioade mai lungi și repatrierea ar presupune organizarea unor curse speciale charter.
Aceste operațiuni, susțin oficialii Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), depășesc posibilitățile industriei turistice și nu constituie o obligație legală automată nici pentru agențiile de turism, nici pentru stat.
”ANAT încearcă de câțiva ani să promoveze Legea Fondului de Garantare pentru agențiile de turism, inspirat din modelele de fonduri de garantare funcționale din Europa, cu scopul ca nici un turist să nu mai piardă bani în astfel de situații. Din păcate, în ultimii ani, această inițiativă nu a fost tratată cu prioritatea necesară de către foștii miniștri ai Economiei și Turismului și nici de către parlamentarii din comisiile de specialitate, deși conceptul proiectului de lege a fost prezentat în repetate rânduri.”, se precizează într-un comunicat de presă al asociației reprezentative pentru industria de turism din România.
De asemenea,ANAT a propus Legea Fondului de Garantare a biletelor de avion, inspirată din modelul danez, care colectează 1 euro pentru fiecare segment de zbor de la pasagerii care călătoresc cu avionul. Falimentul companiei aeriene Blue Air a demonstrat cât de vulnerabili sunt pasagerii întrucât aproximativ 280.000 de persoane au pierdut peste 90 de milioane de euro în acel caz.
Totodată, reprezentanții ANAT susțin că evenimentele din ultimele zile din Orientul Mijlociu arată că România are nevoie și de un mecanism de intervenție pentru repatrieri în situații de criză, care să permită organizarea rapidă a unor zboruri speciale atunci când transportul aerian comercial este blocat. În prezent, autoritățile pot oferi sprijin și coordonare consulară în astfel de situații, însă este nevoie de un mecanism financiar dedicat pentru organizarea repatrierilor în cazul unor crize majore care afectează transportul aerian.
“Românii au nevoie de un mecanism funcțional, permanent și independent, care să permită intervenții rapide în astfel de situații, fără ca ajutorul pentru cetățeni să depindă de decizii ad-hoc sau de contextul politic al momentului, adică ajutor real pentru oameni exact atunci când au nevoie! Și totul fără să fie afectat bugetul statului, principala problemă pe care o au autoritățile fiind, mereu, lipsa banilor.”, se afirmă în comunicatul ANAT.
De aceea, Asociația propune crearea unui fond de repatriere pentru situații de urgență, alimentat prin contribuții foarte mici – de exemplu 0,5 euro per pasager aerian și 0,5 euro per turist transportat cu autocarul, pentru cursele care punct de plecare sau sosire pe teritoriul României.
“Sumele sunt minime, pot fi încasate pentru o perioadă limitată de timp, până când se ajunge la o sumă care poate acoperi costurile estimate, dar în timp pot crea o rezervă financiară care să permită intervenții rapide atunci când românii se află în dificultate în străinătate. Întrebarea este una simplă: ați plăti câțiva lei în plus la biletul de transport pentru a ști că, în cazul unei crize majore, există un mecanism care vă poate aduce acasă în siguranță? Probabil că majoritatea românilor ar răspunde afirmativ”, susțin reprezentanții industriei de turism din România.
Prin urmare, râmâne o întrebare dacă mecanismele existente de protecție și asigurare a călătoriilor sunt suficiente sau nu. Iar când zborurile comerciale se opresc, cine îi aduce pe cetățenii români acasă de oriunde din lume și cine plătește pentru repatrierea lor?
Leave feedback about this