Economia globală continuă să se confrunte cu multiple provocări la adresa stabilității și predictibilității, amplificate de inflația record, precum și de implicațiile economice și de securitate ale războiului din Ucraina.
Probabil că traversăm perioada cu cea mai mare densitate în materie de crize din ultimul secol, care își vor pune amprenta, profund, pe evoluțiile din următoarele decenii. Sunt crize eterogene declanșate de cauze simultane, aparent independente, până la un punct, dar cu implicații multiple, care se întrepătrund și se intercondiționează reciproc în domenii dintre cele mai diverse.
Spirala crizelor a fost pusă în mișcare de criza sanitară generată de pandemia de Covid-19, urmată de un lockdown economic care a perturbat lanțurile globale de aprovizionare. La acestea s-au adăugat, pe final de 2021, criza energetică din Europa, apoi, la începutul lui 2022, războiul și criza de securitate în plan regional, context care culminează în prezent cu inflația generalizată și creșterea costurilor de finanțare.
Riscurile macroeconomice exogene trebuie evaluate și gestionate cu maximă prudență, având atenția orientată totodată și asupra vulnerabilităților endogene, care evidențiază probleme și dezechilibre structurale acumulate sistematic de-a lungul anilor, precum cele care grevează, în cazul României, situația contului curent al balanței de plăți.
Redresarea economică post-pandemie și-a pierdut avântul la nivel global, iar cele mai recente prognoze macroeconomice indică perspective mult mai rezervate. Contextul economic general este însă dominat de incertitudini semnificative, de unde și o foarte puternică volatilitate la nivelul celor mai titrate prognoze, a căror acuratețe are mult de suferit. De aici implicațiile și riscurile aferente la nivelul deciziilor de politică economică.
FMI și OCDE au retrogradat estimările de creștere economică globală pentru 2023, iar estimările pentru SUA, Zona Euro și UK sunt destul de modeste. Riscurile recesioniste sunt preconizate a fi perspectiva dură cu care unele economii se vor confrunta în continuare.
România nu face parte din aceste scenarii recesioniste, însă nu pot fi excluse anumite efecte de contagiune, de natură să încetinească unele categorii de exporturi și creșterea economică estimată pentru anii următori.
Inflația persistă și este principala provocare la adresa stabilității economice, afectând substanțial puterea de cumpărare a categoriilor sociale cu venituri reduse. De aici și nevoia imperativă a măsurilor de sprijin, cât mai bine țintite și dozate corespunzător, astfel încât să nu perpetueze spirala creșterii prețurilor.
Politicile din pandemie poartă, paradoxal, mare parte din răspundere pentru inflația pe care o suportăm în prezent. Atât politicile monetare cât și politicile fiscal-bugetare au creat în economie cerere suplimentară, care a început să se manifeste treptat, odată cu ridicarea restricțiilor sanitare, când prețurile au intrat pe un trend continuu crescător. În plus, ca factori de ajustare temporală, rămânerea în urmă a unor producții și dereglarea lanțurilor de aprovizionare au intensificat creșterea prețurilor și pe latura ofertei.
În plan regional, ca factor distinctiv, se adaugă spirala inflaționistă a războiului și a crizei energetice. Dintotdeauna războiul și inflația au mers mână în mână, de data aceasta prin intermediul securității energetice, care a devenit factor esențial, dar și instrument de presiune, în ecuația geostrategică actuală.
Politicile monetare ale marilor bănci centrale au fost aruncate în lupta anti-criză, fără rezerve, în dorința de salvare a economiei de efectele nefaste preconizate ale pandemiei. Ca atare, autoritățile monetare au răspuns, încă de la începutul pandemiei în 2020, prin reducerea fără precedent a ratelor dobânzii de politică monetară și creșterea rapidă a ofertei de bani din economie.
În a doua jumătate a anului curent, date fiind consecințele dureroase ale inflației actuale, politicile monetare indică o schimbare decisivă de direcție, poate chiar întârziată în unele privințe. Astfel, politica monetară devine acum prociclică, pe bună dreptate, fapt care va frâna inevitabil ritmul de creștere a economiei, cu precădere pe direcțiile sale de creștere mai puțin sustenabile, ceea ce accentuează totuși riscurile recesioniste.
Efortul bugetar masiv pe care guvernele și l-au asumat în pandemie, atât în plan sanitar, cât și prin politicile fiscale anti-criză, a condus la deficite bugetare semnificative în majoritatea statelor UE, în SUA și UK, deficite care nu au fost încă îndeajuns atenuate.
Deși se aștepta ca efortul bugetar anti-criză să se diminueze în 2021, multe state membre au decis să susțină în continuare cheltuieli publice cu o componentă permanentă considerabilă. Ca urmare, deficitele bugetare au scăzut mai puțin decât ar fi presupus redresarea economică, iar soldul bugetar primar structural a continuat să se deterioreze.
Consolidarea fiscală devine tot mai dificilă în continuare, în condițiile în care o mare parte și din povara crizei energetice a fost preluată, cel puțin temporar, de bugetele statale.
Pe de altă parte, grație inflației generalizate, finanțele publice se consolidează mai ușor și mai degrabă în termeni nominali, nu neapărat și din punct de vedere structural. Dificultățile bugetare vor interveni pe măsură ce inflația și implicațiile sale nominale vor intra pe un trend mai consistent de reducere, așa cum se preconizează pentru 2023.
Datoriile publice acumulate puternic în ultimii ani reprezentă o altă consecință directă a politicilor din pandemie. Limitele acestor datorii vor deveni tot mai rigide în privința accesului la finanțare și a capacității finanțelor publice de a face față unor noi șocuri.
Ponderea în PIB a datoriilor publice a crescut consistent în majoritatea statelor UE, dar și în SUA sau Marea Britanie. În continuare, politicile bugetare expansioniste și creșterea costurilor de finanțare conturează riscul ca anii următori să fie gravați de o nouă revenire în spectrul crizei datoriilor suverane.
Economia României a înregistrat o creștere semnificativă în perioada post-pandemie, inclusiv în anul curent. Datele statistice ne arată o creștere economică robustă, de 5% pe primele 9 luni ale anului, în ciuda unui context economic fragil la nivel mondial, dar mai ales în plan regional, pe fondul războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.
Motorul creșterii economice rămâne în continuare consumul, în detrimentul investițiilor, cu precădere în prima jumătate a anului. Însă, în cel de-al treilea trimestru, prin creșterea de 13%, investițiile au înregistrat un reviriment important. Cu toate acestea, creșterea economică este bazată în continuare pe avansul consumului, care conduce la adâncirea dezechilibrelor externe către valori record, pe contrasens cu evoluțiile din regiune.
Prioritățile investiționale din proiectul de buget pentru 2013, prin alocarea programată de 7,2% din PIB, constituie premise pozitive pentru inversarea contribuției factorilor la creșterea economică în favoarea investițiilor – bazate în special pe fondurile europene.
Dezechilibrele externe reprezintă probabil cel mai serios semnal de alarmă la adresa sustenabilității și competitivității economice a României. Aceste dezechilibre, perpetuate pe modelul deficitelor gemene, reflectă probleme structurale acumulate de-a lungul anilor, România fiind nevoită să gestioneze criza sanitară având cea mai fragilă situație bugetară dintre țările UE la sfârșitul anului 2019, de unde și procedura de deficit excesiv.
Pe primele 9 luni ale anului 2022, deficitul de cont curent a depășit 20 miliarde de euro, iar perspectivele sunt în continuare îngrijorătoare, cu riscul de a atinge un deficit de cont curent de 9% din PIB la finele anului, având în vedere excesul de cerere încă prezent în economie și adâncirea puternică a deficitului balanței comerciale.
Pe de o parte, adâncirea sistematică a deficitului de cont curent reflectă, ca factor explicativ principial, declinul semnificativ al soldului economii – investiții la nivelul sectorului guvernamental.
Influența puternică a sectorului public este în contrast clar cu situația de dinaintea crizei financiare din 2008, când deteriorarea contului curent a fost generată preponderent de expansiunea sectorului privat, în anumite privințe nesustenabilă, în contextul unui output-gap puternic pozitiv.
Balanța comercială este, pe de altă parte, un factor puternic de înrăutățire a situației contului curent, iar datele aferente primelor 9 luni ale acestui an conturează în continuare o imagine îngrijorătoare. Deficitul comercial a ajuns la 25 miliarde Euro, cu aproape 50% mai mare față de perioada similară din 2021, fiind determinat parțial și de creșterea mai puternică a prețurilor importurilor față de prețurile exporturilor.
Grupele de produse care înregistrează cele mai mari deficite comerciale sunt grupa produselor chimice, urmată de grupa combustibililor minerali și a lubrifianților. Astfel, dependența puternică de importurile pentru anumite categorii de bunuri arată nevoia evidentă a unor strategii concrete privind creșterea producției interne și a exporturilor.
Execuția bugetară pe primele 10 luni ale anului indică un deficit de 3,4% din PIB, iar nivelul la zi al deficitului bugetar conturează încadrarea în ținta anuală asumată, de 5,7% din PIB – deficit bugetar cash.
Însă, în perspectiva anului 2023 și nu numai, sunt necesare eforturi sporite pentru creșterea sustenabilă a ponderii în PIB a veniturilor fiscale, astfel încât reducerea în continuare a deficitului bugetar să fie susținută și pe partea de venituri.
Veniturile fiscale au crescut în termeni nominali cu aproape 23%, însă principalul aliat al acestei performanțe a fost inflația, prin creșterea puternică a tuturor prețurilor. Această evoluție nu se va mai putea repeta în 2023, ceea ce va muta accentul administrării fiscale din planul performanțelor cantitative în cel calitativ, al eficienței colectării fiscale.
Investițiile din fonduri europene sunt instrumentele vitale prin care economia își poate redobândi vigoarea, reziliența și competitivitatea. Datele recente indică însă necesitatea unui efort administrativ sporit pentru impulsionarea investițiilor din fonduri europene, a căror execuție în implementare este suboptimală până la acest moment.
Pe de altă parte, investițiile străine directe au înregistrat constant o evoluție favorabilă, cu o creștere de circa 15% pe primele 9 luni ale anului, ceea ce arată că mediul de afaceri din România este în continuare atractiv pentru investitorii externi.
În contextul economic și de securitate actual, ținând cont de riscurile și vulnerabilitățile existente, prudența și responsabilitatea în privința finanțelor publice sunt imperative, iar reformele și investițiile din fonduri europene trebuie susținute și accelerate la maximum.
În acest sens, bugetul pentru 2023 trebuie să fie un buget robust, credibil, care să susțină angajamentul de consolidare fiscală – prin reducerea sustenabilă a deficitului bugetar în țintele asumate, implementarea PNRR și absorbția integrală a fondurilor europene, oferind protecția adecvată a celor mai vulnerabile categorii sociale în raport cu inflația, dar și față de criza energetică și riscurile acesteia în perioada de iarnă.
Post-Scriptum inflație: în privința măsurilor anti-inflaționiste de care are acum nevoie România, au circulat și anumite opinii radicale, că inflația trebuie rapid anihilată prin măsuri ferme. Însă trebuie să știm că inflația nu apare și dispare ca și cum aprinzi și stingi un bec în casă, prin simpla acționare a unui întrerupător.
În economie, aceste procese se manifestă în timp, iar dacă vrei acum să acționezi întrerupătorul – adică să crești exploziv dobânzile și să retezi dintr-o dată și drastic deficitul bugetar, te poți trezi că rămâne casa în beznă, adică rămâne economia fără combustibil, firmele rămân fără credit sau capital de lucru, dispar locuri de muncă, mulți oameni nu își vor mai putea plăti ratele bancare etc. De aceea, trebuie să înțelegem că procesul de dezinflație, adică de reducere a intensității inflației, are nevoie de un anumit timp și de acomodarea unor ajustări în economie, legate inclusiv de creșterea ratelor dobânzii. În acest sens, dată fiind necesitatea unei politici monetare consecvente cu obiectivul definitoriu privind țintirea inflației, care să confere credibilitate și încredere, se poate anticipa că 2023 va fi anul dezinflației
Leave feedback about this