July 22, 2026
Strada Popa Petre 24, București 030167
Actualitate Popular Trending

Oamenii vor plăti plăti pe factura de curent electric și consumul roboților. Când vine nota pentru revoluția AI?

Piețele bursiere evoluează aproape exclusiv în funcție perspectivele care vizează industria inteligenței artificiale. Pe măsură ce centrele de date consumă tot mai multă energie pentru a susține dezvoltarea, costul expansiunii AI începe să se mute și în afara piețelor financiare, pentru că are potențialul de a pune presiune inclusiv pe facturile lunare la electricitate pe care le primesc oamenii, arată analiștii XTB.

Principalii indici ai bursei americane și, în special, acțiunile multor companii de tehnologie au înregistrat creșteri de o amploare fără precedent, comparabile în prezent doar cu ascensiunile hiperbolice din timpul bulei „dot-com”. Liderii fac parte din conglomerate tehnologice a căror capitalizare depășește de mai multe ori valoarea întregului indice de la începutul anilor 2000. Numai acest fapt arată că evaluările actuale trebuie analizate cu foarte mare atenție, notează Fineco24News.

Costurile merg spre consumatorii casnici

Toate acestea se întâmplă în contextul uriașei probleme de infrastructură din SUA, iar companiile, indiferent de riscuri și costuri, urmăresc să câștige cursa globală pentru AI.

Presiunea este prezentă în bilanțurile companiilor de tehnologie, dar nu doar acolo. Concret, pe măsură ce centrele de date consumă tot mai multă energie, costul competiției pentru AI se poate transmite indirect și în facturile lunare ale consumatorilor și companiilor. Nu este vorba despre o taxă propriu-zisă, ci despre o posibilă „taxă invizibilă” a revoluției AI, generată de cererea mai mare de electricitate și de investițiile necesare în rețea.

Energia reprezintă astfel una dintre cele mai importante limite și surse de cost ale expansiunii AI.  Vânzările de energie electrică din SUA ar urma să ajungă la aproximativ 48 de terawați-oră în 2032, iar centrele de date ar urma să genereze 70% din întreaga creștere a cererii de energie electrică din această perioadă.

Cu alte cuvinte, cea mai mare parte a creșterii viitoare a consumului de electricitate din SUA ar putea proveni din infrastructura digitală care susține modelele AI. Dacă cererea avansează mai rapid decât capacitatea rețelei, presiunea se poate reflecta în tarife mai mari și în costurile investițiilor necesare pentru extinderea infrastructurii energetice, mai explică analiștii XTB.

Întreaga analiză, inclusând datele privind nevoia uriașă de curent electric, o găsiți AICI

Leave feedback about this

  • Quality
  • Price
  • Service

PROS

+
Add Field

CONS

+
Add Field
Choose Image
Choose Video
X