Începând din 14 septembrie, s-a lansat oficial fluxul unic de date al EuroCTP, aceasta fiind prima zi în care a început distribuirea efectivă a datelor de piață consolidate pentru acțiuni și ETF-uri din întreaga Uniune Europeană.
Un material realizat analistul și consultantul de Ionel Dancă

EuroCTP (Euro Consolidated Tape Provider) este o companie europeană desemnată oficial să creeze și să opereze primul flux unic și consolidat de date pentru acțiuni și fonduri tranzacționate la bursă din Uniunea Europeană. Compania a fost înființată ca un joint-venture de către 16 burse europene importante, printre care se numără și Bursa de Valori București (BVB), care deține o participație de 1,39% în proiect. În iulie 2026, Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA) a autorizat oficial EuroCTP să gestioneze acest serviciu pentru o perioadă de cinci ani.
Având în vedere că piețele financiare din Europa sunt extrem de fragmentate, informațiile despre prețuri, tranzacții și volume sunt împărțite pe mai bine de 130 de platforme de tranzacționare și burse naționale diferite. Practic, pentru investitori, era dificil și costisitor să obțină o imagine de ansamblu, în timp real, asupra întregii piețe europene.
Acum, EuroCTP agregă aceste date în timp real, colectează și unifică fluxurile de date de la peste 130 de platforme din UE, conform unui sistem similar care funcționează în SUA încă din 1976.
Prin centralizarea acestor date, EuroCTP elimină costurile uriașe de monitorizare individuală a burselor. Acest sistem permite atât marilor firme de investiții, cât și investitorilor de retail (persoane fizice) să vadă unde se găsește cea mai bună lichiditate și să obțină o execuție optimă a ordinelor de tranzacționare.
Și acestă inițiativă face parte dintr-un plan mai amplu al Comisiei Europene, sub umbrela reglementărilor MiFIR, de a crea o Uniune a Piețelor de Capital mai puternică și mai integrată.
Pentru bursele locale și pentru investitori, proiectul acționează ca o rampă de lansare și vizibilitate, cu atât mai mult pentru BVB care este acționar direct în EuroCTP, deținând o participație de 1,39%, cu o contribuție financiară asumată de aproximativ 305.800 de euro.
Avantajele pentru investitorii locali și pentru companiile românești sunt considerabile. BVB va transmite fluxurile sale de tranzacționare către EuroCTP. Companiile listate la BVB, precum Hidroelectrica, OMV Petrom sau Banca Transilvania, vor apărea direct în fluxul consolidat de date accesat de marii investitori instituționali din întreaga lume, ceea ce le oferă o vizibilitate globală instantanee.
De asemenea, noua platformă poate contribui semnificativ la creșterea lichidității. Prin includerea automată a datelor de tranzacționare de la București alături de giganții din Frankfurt sau Paris, acțiunile românești devin mult mai ușor de descoperit. Această vizibilitate sporită poate atrage un volum mai mare de capital străin pe piața locală.
Iar pentru investitorii locali, fie că vorbim de investitori de retail sau instituționali (fonduri de pensii Pilonul II, fonduri mutuale), EuroCTP simplifică radical regulile din piața de capital.
În mod tradițional, accesul la fluxuri de date în timp real de pe mai multe piețe europene era extrem de scump și rezervat doar marilor instituții. EuroCTP va oferi de acum acces la aceste date optimizate inclusiv pentru publicul larg și investitorii de retail, la costuri minime sau chiar gratuit în unele situații.
Totodată, românii care investesc în acțiuni internaționale sau ETF-uri prin brokeri locali sau internaționali vor beneficia de ceea ce se numește ”European Best Bid and Offer” (EBBO). Asta înseamnă că vor vedea instantaneu cel mai bun preț real din toată Europa pentru un activ, fără riscul de a cumpăra dintr-un loc mai scump din cauza lipsei de informare. De asemenea, fluxul consolidat EuroCTP va permite o comparare mult mai clară a ETF-urilor românești cu cele europene, facilitând decizii de portofoliu mult mai bine documentate.
În esență, pentru BVB, EuroCTP reprezintă o integrare completă în circuitul financiar al celor mai importante burse europene, iar pentru investitorul român, o facilitare semnificativă a accesului la piețele vestice și o rampă de lansare și vizibilitate globală pentru companii.

Leave feedback about this