November 21, 2024
Strada Popa Petre 24, București 030167
Actualitate Economie Pensii Popular Trending

Bani mai mulți în fonduri pentru 8 milioane de viitori pensionari. Unde cotizează românii cu cele mai mari salarii și cum procedezi pentru a îți maximiza pensia

A intrat în vigoare legea care prevede creșterea contribuției la sistemul de pensii administrate privat de la 3,75% la 4,75% din salariul brut. Drept urmare, cifrele lunii martie publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) arată că nivelul contribuției medii per participant a urcat cu aproape 50% față de martie, la 358 de lei. Nu toți participanții au aceeași contribuție, cum nu toate fondurile au aceleași randamente, vă prezentăm mai jos topurile amănunțite.

NN, cel mai mare fond de pensii de Pilon II în funcție de numărul de participanți (peste 2 milioane la final de martie 2024) are cel mai mare nivel al contrbuției medii, apropiindu-se de 400 de lei în martie, de la doar puțin peste 300 de lei în ianuarie 2024. Având în vedere că, procentual, contribuția este aceeași, rezultă că la NN contribuie participanții la sistem cu cele mai mari salarii din cei peste 8,1 milioane de contributori.

Cel mai bun randament…

NN nu mai este lider și în ceea ce privește nivelul randamentului obținut din plasamente, după cum arată datele analizate de Studii Financiare.

Poziția de top la acest capitol îi revenea, la finalul lunii aprilie 2024, fondului Aripi, administrat de Generali, care înregistra o Valoare Unitară a Activului Net (VUAN) de 35 de lei, cu 3,85% mai mare decât la finalul lui 2023 și de 3,5 ori mai mare decât la debutul sistemului, în 2008, când toate fondurile au plecat de la un VUAN de 10 lei.

VUAN este cel mai important indicator din perspectiva participanților la sistem (vom vedea mai jos de ce) și arată performanța “curată” a administratorului de pensii private, adică procentul cu care a reușit să crească sumele din fond fără a pune la socoteală contribuțiile participantului.

Cea mai bună performanță contribuție/randament sau ce contributori au acum șansa la cele mai mari pensii

Dacă ne uităm la cei doi indicatori în același timp, adică și la contribuția medie și la randament, observăm că dacă dinamica actuală se menține cele mai mari șanse pentru a obține pensiile cele mai bune sunt contributorii de la Metropolitan Life. Acest fond cu peste 1,1 milioane de participanți ocupă locul al doilea în ceea ce privește contribuția medie (361 de lei la final de martie) și tot locul al doilea în privința VUAN (35, egal cu NN, la final de aprilie).

Vezi AICI toți pașii pe care trebuie să îi urmezi dacă decizi să își schimbi, simplu și fără costuri, administratorul de fond de pensii unde ai fost repartizat

Top contribuții și randamente

FondContribuție medie ianuarieContribuție medie martie(lei)Creștere(%)
NN303 lei398 lei31,3%
Metropolitan Life27836129,9%
AZT Pensia Ta26735031%
Aripi (Generali)26033528,9%
Vital (Carpathia)25933328,5%
BCR Pensii25833028%
BRD Pensii25832526%
Contribuția medie per participant pentru fiecare fond de pensii

FondVUAN 29 decembrie 2023(lei)VUAN 25.04.2024(lei)Creștere(%)
Aripi(Generali)33,7353,85
Metropolitan34,2352,33
NN33,634,62,98
BCR32,5331,53
Vital30,831,62,6
AZT30,431,22,6
BRD Pensii27,328,132,9
Medie generală31,832,62,5
Evoluția VUAN de la începutul anului până aproape de finalul lunii aprilie

Leave feedback about this

  • Quality
  • Price
  • Service

PROS

+
Add Field

CONS

+
Add Field
Choose Image
Choose Video
X