November 22, 2024
Strada Popa Petre 24, București 030167
Actualitate Legislatie Popular Studii Uncategorized

Cadou nesperat pentrru avocați: Va ploua cu procese pe protecția consumatorilor. Cresc și insolvențele- Studiu

sursa: www.pixabay.com

Zona datelor cu caracter personal și cea a protecției consumatorilor vor genera un numîr semnificativ de litigii în următoarea perioadă, apreciază firmele din România, conform Deloitte Legal.

Siguranța datelor cu caracter personal și protecția consumatorilor sunt domeniile de reglementare care prezintă cel mai mare potențial de creștere a activității de litigii în următorii trei ani, susțin 64%, respectiv 59% dintre companiile românești participante la studiul Deloitte Legal „New Roads to Dispute Resolution”, realizat cu sprijinul publicației internaționale de business Euromoney la nivel global, inclusiv în România. În ambele cazuri, procentele sunt mult mai ridicate decât cele înregistrate la nivel global, respectiv 48% și 40%.

Totodată, studiul evidențiază faptul că există domenii în care, deși riscul de litigii este moderat în prezent, potențialul de creștere în următorii trei ani este semnificativ, cum ar fi insolvențele (diferența dintre cei care se așteaptă la o creștere în acest domeniu și cei care estimează scădere fiind de 47 de puncte procentuale), securitatea cibernetică (+32%) sau fiscalitatea (+27%). Nu în ultimul rând, aproximativ un sfert dintre respondenți au indicat litigiile colective şi de volum ca fiind o zonă de îngrijorare, ceea ce o situează pe locul al patrulea în topul subiectelor de risc în viziunea companiilor din România.

Din punctul de vedere al controverselor fiscale, cei mai mulți participanți se așteptă la creșterea activității de litigii în zona impozitului pe profit (49%), a disputelor comerciale legate de repartizarea poverii fiscale între entități private (49%) și în zona impozitului pe venit (41%). În aceste cazuri, procentele sunt similare cu cele înregistrate la nivel global. 

Utilizarea soluțiilor digitale în activitatea legată de litigii este considerată benefică de majoritatea companiilor din România – 78% din acestea investesc deja în digitalizarea acestui domeniu, iar 68% susțin că inteligența artificială și sistemele de automatizare a proceselor prin roboți software (Robotic Process Automation – RPA) ajută la reducerea semnificativă a timpului și a costurilor alocate gestionării litigiilor (vs. 58% media globală). Totodată, rezultatele litigiilor devin mai predictibile odată cu implementarea unor astfel de soluții (53%, similar cu media globală), iar tehnologia blockchain facilitează furnizarea unor probe relevante în cadrul disputelor (56%, similar cu media globală), susțin participanții la studiu. Pe de altă parte, doar 29% se așteaptă ca inteligența artificială și sistemele RPA să înlocuiască, chiar și parțial, avocații specializați în litigii (comparativ cu 52% la nivel global).

În ceea ce privește atitudinea companiilor românești față de sistemul de justiție, studiul indică o creștere de 6% a încrederii în tribunalele arbitrale locale și de 3% în tribunalele arbitrale internaționale și în Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

„Suntem recunoscători pentru interesul extrem de mare exprimat de companiile din România în legătură cu studiul nostru privind managementul litigiilor, care a generat un număr de răspunsuri ce permite cristalizarea specificului local (față de rezultatele globale) şi care, totodată, confirmă că modul de gestionare a disputelor reprezintă o prioritate şi pentru mediul de business din țara noastră. Pe lângă identificarea principalelor preocupări ale clienților, studiul arată că utilizarea soluțiilor digitale și implicarea experților non-juridici reprezintă priorități în legătură cu gestionarea litigiilor, ceea ce indică o maturizare şi o sofisticare a mecanismelor de soluționare a disputelor din România”

Mihnea Galgoțiu-Săraru, Partener Reff & Asociații |Deloitte Legal

„Deși contextul pandemic a generat o temporizare a controverselor fiscale, pe fondul măsurilor de limitare sau de amânare a controalelor, observăm totuși că acestea reprezintă una dintre cele mai importante zone de litigii preconizate de companiile care activează în România pentru anii următori. De altfel, consultanții fiscali au fost identificați de majoritatea respondenților ca fiind printre cei mai relevanți specialiști non-juridici la care companiile apelează în litigiile în care sunt implicate”, a declarat Mircea Farcău, Managing Associate, Reff & Asociații |Deloitte Legal.

Conform studiului, principalele motive pentru care companiile din România apelează la consultanți externi pentru soluționarea litigiilor constau în accesul la servicii specializate, inclusiv soluții digitale de consultanță în domeniul taxelor și nu numai, și la experți din domenii conexe (44%), lipsa resurselor interne (33%) sau expertiza limitată în domeniu (25%).

Studiul Deloitte Legal „New Roads to Dispute Resolution” a fost realizat în rândul a peste 550 de directori responsabili cu coordonarea activităților financiare, fiscale sau juridice, din companii din întreaga lume, dintre care mai mult de 10% sunt din România. Cei mai mulți respondenți sunt din Europa, respectiv 79%.

Leave feedback about this

  • Quality
  • Price
  • Service

PROS

+
Add Field

CONS

+
Add Field
Choose Image
Choose Video
X