Cele mai importante schimbări din istoria sistemului de pensii private, gândite la nivelul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) și adoptate recent de Guvern prin OUG, au făcut obiectul a peste 80 de materiale de presă doar în primele 4-5 zile de la lansare. Semn că sistemul a ajuns deja la un nivel strategic de importanță, cu peste 7,9 milioane de participanți și active de 88,6 miliarde lei, schimbările ample din sistemul de pensii administrate privat (Pilon II) au fost analizate din toate perspectivele.
Joi seara, pe 8 decembrie, purtătorul de cuvânt al Guvernului anunța că executivul a adoptat o Ordonanță de Urgență care modifică legislația în domeniul pensiilor private. Ceva mai târziu , Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), inițiatoarea acestor schimbări, venea cu precizări. Este momentul din care, în ciuda faptului că pe agenda zilei erau subiecte importante, cap de afiș fiind opoziția Austriei la intrarea României în spațiul Schengen, a început o dezbatere amplă asupra subiectelor tratate de noua legislație a pensiilor private.
De la știri seci, de agenție, care preiau mesajul general transmis de președintele ASF, Nicu Marcu, până la analize substanțiale, pe măsuri și posibile efecte, subiectul a fost tratat în peste 80 de materiale în online, TV și chiar print.
Modernizarea legislației și adaptarea la actualele condiții complicate din piețele internaționale, principalul deziderat al celei mai importante schimbări din istoria de 14 ani a sistemului
Adaptarea legislației la actualele condiții dificile de piață și, implicit, sporirea siguranței sistemului în folosul participanților și în acord cu angajamentele asumate de România în cadrul Programului Național de Reziliență și Redresare(PNRR) este principalul deziderat enunțat atât în nota de fundamentare a OUG care modifică legislația cât și prin mesajul președintelui ASF, Nicu Marcu. Întărirea capacității de supraveghere și control a ASF reprezintă unul dintre mijloacele prin care se poate spori siguranța sistemului.
Principalele agenții de presă au preluat acest mesaj, știrea fiind prezentă atât pe News.ro, cât și pe Agerpres. Mai departe, majoritatea publicațiilor specializate au analizat, pe parcursul a mai multe zile, principalele idei care guvernează noua legislație, în timp ce site-urile principale de știri au preluat informațiile direct din actul normativ. Știri în acest sens au apărut în aproape toată presa, de la Evenimentul Zilei, Adevărul și www.stiripesurse.ro până la Hotnews sau Economedia. Și televiziuni importante au relatat pe larg despre schimbări, spații mai largi dedicând TVR, Romania TV, Antena 3 , Prima TV sau Digi TV.
Ziarul Financiar subliniază , la rândul său, că ASF va avea capacități întărite de control și subliniază, în primul rând, că noua legislație elimină comisionul pe contribuție încasat de administratori .
Capital abordează subiectul atât din perspectiva măsurilor de siguranță (inclusiv impunerea ca administratorul să aibă mereu lichiditățile necesare pentru funcționarea timp de șase luni) cât și din cea a comisioanelor pe care sistemul le-a încasat de-a lungul timpului și, implicit, a nevoii de reformare a sistemului prin legarea veniturilor administratorilor de performanță.
Și alte publicații, precum Profit.ro sau Bugetul au dezvoltat în jurul acelorași teme.
Într-un amplu material, cei de la Newsweek se concentrează pe patru idei principale, care, de altfel, stau și la baza OUG:
- Sunt cele mai importante schimbări legislative din mandatul actualei conduceri ASF și din istoria sistemului de pensii
- Legislația era deja caducă și trebuia schimbată nu doar pentru că sistemul a ajuns la dimensiuni strategice, 88 de miliarde de lei active și aproape 8 milioane de participanți
- Sunt schimbări care încurajează investițiile în economia națională, prin avantajarea plasamentelor în companii unde este acționar și statul și mai ales în proiecte prin PNRR
- Comisionul pe contribuție, gândit pentru a stimula administratorii nu mai avea în sens în actualul punct în care sunt gestionate deja active de 88 de miliatrde de lei și sistemul este la jumătatea unui ciclu de viață
Subiect de interes și în presa locală
Modificările aduse la legea pensiilor private au prezentat interes și pentru presa locală. Subiectul a fost prezent în mai multe publicații regionale cum ar fi Alba24, Euro Valcea, Rasunetul, Tomis News sau Reflectorul de Sud.
Leave feedback about this