Cum funcționează finanțele verzi și cum pot firmele să profite de noul sistem

Ioana Țanea și Ana-Maria Marinescu, analiști în cadrul Direcției Generale Strategie și Supraveghere Financiară a Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), realizează o amplă analiză asupra a ceea ce va reprezenta, probabil, viitorul în finanțe.

În contextul orientării societăților către o economie sustenabilă, piața financiară facilitează sprijinul acestora prin apariția finanțării prin împrumuturi și obligațiuni verzi a proiectelor ce au în vedere un impact pozitiv asupra mediului. Aceste instrumente pot fi utilizate pentru finanțarea proiectelor verzi ce se pot încadra, fără a se limita la acestea, în următoarele categorii de proiecte: utilizarea energiei regenerabile, eficientizarea energiei, controlul și evitarea poluării, transportul ecologic, conservarea biodiversității, produsele ecologice, clădirile verzi, etc. 

I. Împrumuturile verzi

Un împrumut verde reprezintă orice tip de instrument financiar cu rol în finanțarea exclusivă a unui “proiect verde”, ce are o contribuție substanțială în atingerea obiectivelor de mediu. Posibile cauze pentru apelarea la un împrumut verde ar putea fi: achiziția unei mașini electrice, instalarea panourilor solare, construcția unui parc fotovoltaic sau a unei clădiri cu zero emisii etc.

Pentru a fi considerat împrumut verde, instrumentul financiar respectiv trebuie să se alinieze la “Principiile împrumuturilor verzi”, elaborate de International Capital Market Association (ICMA), care încurajează integritatea și transparența în raportare. Astfel, este recomandată respectarea următorilor patru piloni:

• Utilizarea fondurilor – proiectele verzi trebuie să reflecte beneficii evidente pentru mediu, acestea urmând a fi analizate, cuantificate și prezentate de către emitent;
• Procesul de evaluare și selecție a proiectelor – împrumutatul trebuie să comunice clar investitorilor planul de analiză și selecție (criterii de eligibilitate) a proiectelor care vor beneficia de finanțare, precizând și cum va administra riscurile de mediu și cele sociale; împrumutații sunt încurajați să prezinte informații cu privire la strategia, politica/procesele, standardele verzi sau certificările ce au legătură cu sustenabilitatea;
• Administrarea fondurilor – finanțarea trebuie să fie urmărită de către emitent pentru a menține transparența și pentru a promova integritatea produsului, fiind recomandată stabilirea unui proces intern de guvernanță, prin care să poată fi urmărită alocarea fondurilor pentru proiectele verzi;
• Raportarea – principiile indică prezentarea sumelor alocate pe fiecare proiect finanțat și impactul așteptat asupra mediului, utilizarea indicatorilor de performanță atât calitativi, cât și cantitativi (capacitatea energetică, generarea electricității, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, etc.).

Aceste principii se aplică și în cazul obligațiunilor verzi, denumite “Principiile obligațiunilor verzi”.

În sprijinul finanțării cu împrumuturi verzi, European Banking Authority (EBA) a emis un ghid care sintetizează bune practici de inițiere și de monitorizare a împrumuturilor – “EBA/GL/2020/06 – Guidelines on loan origination and monitoring”, luând în considerare factorii ESG și posibilele riscuri materiale implicate. Astfel, instituțiile ar trebui să integreze factorii ESG și riscurile asociate în politicile și în procedurile ce vizează administrarea riscurilor, incluzând și riscurile climatice și de tranziție.

II. Obligațiunile verzi

Obligațiunile verzi reprezintă un instrument financiar care generează un venit fix destinat pentru finanțarea proiectelor climatice și de mediu (eficiența energetică, prevenirea poluării, agricultura durabilă, pescuitul și silvicultura, protecția ecosistemelor acvatice și terestre, transportul curat, gestionarea durabilă a apei, cultivarea de tehnologii ecologice, atenuarea schimbărilor climatice). Acestea funcționează ca o obligațiune obișnuită, evoluând rapid de la debutul acestora, din 2007.

În prezent, mai mult de 50 de țări au emis obligațiuni verzi, SUA fiind cea mai mare sursă pentru acest tip de instrument.

Cei care emit obligațiunile verzi ar trebui să aibă în vedere să comunice în mod clar investitorilor obiectivele sustenabile din punct de vedere ecologic, procedeul prin care emitentul determină în ce mod se încadrează proiectele respective în categoriile de eligibilitate sau, dacă există criterii de excludere, după caz, și orice alt procedeu prin care se identifică și se administrează potențialele riscuri importante din punct de vedere ecologic și social ale proiectelor verzi.

Atunci când emit obligațiuni verzi, companiile diversifică baza de investitori și transmit un mesaj puternic și proactiv către un grup mai extins de părți interesate împărtășind publicului o perspectivă pozitivă. Obligațiunile verzi sunt, de asemenea, foarte potrivite pentru proiectele de dezvoltare durabilă de mare anvergură, cum ar fi dezvoltarea energiei eoliene și solare. Acestea necesită deseori investiții de capital anterioare veniturilor și generează venituri modeste într-un orizont de investiții mai lung.

În același timp, piața obligațiunilor verzi este relativ nouă, continuând să genereze incertitudini pentru emitenții de obligațiuni verzi și investitorii în acest tip de titluri. Lipsa standardizării și a unei definiții larg acceptate cu privire la ceea ce înseamnă „verde” generează un risc ridicat de apariție a fenomenului cunoscut ca „greenwashing”.

Pentru ca piața obligațiunilor verzi să crească este nevoie de un standard credibil general acceptat și ca investitorii trebuie să poată avea încredere în piața obligațiunilor verzi. Un standard obligatoriu le-ar permite investitorilor să aibă încredere în calitatea activelor de bază din punctul de vedere al mediului. De asemenea, un standard comun poate reduce costurile aferente verificării prealabile comparativ cu un proces de autocertificare și evaluările descentralizate făcute de către administratorii individuali de active.

Instituțiile financiare și corporațiile văd obligațiunile verzi ca o modalitate de a-și diversifica portofoliul de investitori, de a-și îmbunătăți reputația pe piață (brand value) prin poziționarea ca lideri în spațiul verde, ca strategie de comunicare a sustenabilității lor și ca metodă de a-și ecologiza activitățile operaționale în vederea îndeplinirii angajamentelor climatice.

În același timp, guvernele, marile instituții financiare, Băncile Centrale și Autoritățile Naționale Competente își ecologizează sistemele financiare prin emiterea de reglementări, rapoarte și taxonomii ecologice, ajutând astfel investitorii să înțeleagă expunerea portofoliilor lor la riscurile climatice și să-și orienteze capitalul către investiții mai inteligente climatic.