May 22, 2024
Strada Popa Petre 24, București 030167
Actualitate Economie Opinii Popular Studii Uncategorized

Cum va arăta economia după criză? Academician: Va exista o tendință de intervenție a statului

sursa:www.pixabay.com

Academicianul Lucian Albu, preedinte al Consiliului Științific al Institutului de Studii Financiare (ISF) a susținut o amplă prezentare la cea de-a șaptea ediție a Conferinței Europene a Serviciilor Financiare (CESF). Vă prezentăm principalele aspecte punctate de economist. Astăzi, o primă parte a analizei.

Teoria economică se bazează pe două principii de bază:

  1) legile economiei sunt adevărate doar pe termen lung

  2) numărul mare de agenți economici raționali.

Se pare că în perioada anterioară crizelor cele două principii au fost grav încălcate. Și aici economiștii nu au nicio vină.

Cu toate acestea, trebuie recunoscut că economiștii au descoperit, în mare măsură încă înainte de crizele actuale, că de multe ori metodele și modelele predictive pe care le folosesc sunt inadecvate noilor situații, mai ales din cauza gradului exagerat de expansiune a globalizării (deglobalizarea se află în prezent abia în faza dezbaterilor).

Cum va fi economia post-criză?

—Este aproape sigur că, pentru a deveni sustenabilă, economia, la nivel național și global, va suferi schimbări profunde. Se presupune că economiștii, învinuiți în fazele incipiente ale crizei, vor fi chemați să contribuie la procesul de „restructurare”, atât la nivel macroeconomic, prin utilizarea unei analize mai rafinate a corelațiilor dintre variabilele macroeconomice (afectate serios de recesiuni), cât și la nivelul gospodăriilor și al firmelor, prin furnizarea de soluții viabile pentru operarea într-un mediu economic încă incert pentru o suficient de lungă perioadă.

—Pentru a ieși din criză, în multe țări va exista o tendință de intervenție a statului în economie. Deși, într-o anumită măsură și pe termen scurt, aceasta poate fi o soluție salvatoare, totuși, conform teoriei economice, rolul său principal ar trebui să se păstreze doar pe latura socială și pe aceea a securității. Menținând reglementările stricte impuse de stat doar pentru asigurarea cadrului general s-ar putea evita tendința sa „firească” de a vicia piețele, sistemul concurențial și, în cele din urmă, chiar și sistemul democrației moderne. Deși există încă dezbateri intense cu privire la „statul optimal”, studiile de cercetare privind evaluarea dimensiunii acesteia se vor dovedi utile în perioada post-criză.

La nivel mondial, principalele schimbări vor fi generate de creșterea influenței economiilor foste emergente, precum China, India, Brazilia etc., în alianță cu expansiunea Rusiei în spațiul ex-sovietic. Probabil că mutațiile vor fi între marile blocuri economice; progresul regiunii asiatice fiind deja resimțit în comerțul global.

Economia mondială este profund afectată de:

—urmările pandemiei și criza sistemelor de sănătate

—îmbătrânirea populației și criza demografică

—războiul din Ucraina, dar și menținerea altor focare de război

—tranziția energetică și schimbările climatice

—deglobalizarea și extinderea așa-numitei economii verzi

—La nivel european, după procesul de redresare din țările grav afectate de criză, cu siguranță se va relua programul de convergență promovat în UE. Probabil, se va încerca corelarea diverselor politici și strategii, ca de exemplu cele monetare cu cele fiscale, în vederea stopării fenomenelor inflaționiste și a crizei dobânzilor.

—Economia românească, una dintre cele mai afectate de crizele actuale, se va angaja probabil într-un proces amplu de restructurare, amânat din cauza unei lungi perioade de tranziție (inclusiv prin fondurile primite prin PNRR).

—Una dintre corelațiile de bază care ar trebui luate în considerare, ca în teoria economică clasică, este între consum și investiții. Rolul investițiilor bugetare va fi decisiv în procesul de redresare, având în vedere deficitul de capital privat (atât intern, cât și străin) ca urmare a crizelor.

—De asemenea, sectorul public, supraextins în trecut, va fi probabil redimensionat conform standardelor UE. Pentru România, esențial pentru viitor ar trebui să fie reluarea procesului de convergență către media europeană, adică revenirea la o rată anuală de creștere a PIB potențial de aproximativ 5%, așa cum a fost cazul pre-criză, dar bineînțeles în condițiile unor rate ale inflației și dobânzilor mai reduse.

Convergența reală, structurală și regională

În ultima perioadă, în contextul Brexit-ului și a crizelor ce i-au urmat, astăzi au loc dezbateri despre viitorul UE și despre așa-numita „Europa cu viteze diferite”. Într-adevăr, pe baza unei analize de detaliu a economiilor naționale din UE, pare a exista trei tipuri principale de convergență, corespunzătoare următoarelor grupuri de țări:

  1) UE10 – statele nord-vestice (Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Irlanda, Luxemburg, Olanda și Suedia);

  2) UE6 – țările din sud (Cipru, Grecia, Italia, Malta, Portugalia și Spania);

  3) UE11 – statele din Est (Bulgaria, Cehia, Croația, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Slovenia).

Pe baza studiilor recente și utilizând datele publicate, am încercat estimarea câtorva parametri semnificativi ai procesului de convergență/divergență reală la nivelul întregii UE și în interiorul fiecărui grup de țări.

În general, convergența reală este de așteptat să fie urmată de convergența structurală. Mai mult, convergența structurală, la rândul său, ar putea genera convergența reală. Pe baza datelor empirice privind distribuția spațială a venitului pe locuitor în UE am estimat un model de simulare a schimbărilor structurale concomitent cu un proces de dezvoltare economică generală.

În procesul convergenței un impact major provine din dinamica piețelor financiare.

În ultima vreme există o ipoteză în teoria economică standard referitoare la relația dintre creșterea economică și convergență, care particularizată la UE se poate exprima astfel:

  Creșterea nivelului general de dezvoltare este însoțită de convergență, atât între țări și între grupuri de state la nivelul UE, între state în interiorul fiecărui grup, cât și în profil regional în interiorul fiecărui stat.

  Studiile noastre empirice demonstrează o tipologie complexă:

—convergență puternică între țări, între regiuni și între subregiuni la nivelul UE

—divergență la nivel regional în interiorul țărilor care se plasează sub media din UE a venitului pe locuitor, dar care s-au apropiat de aceasta (majoritatea statelor din UE11)

—divergență la nivel regional, concomitent cu slăbirea poziției față de media UE sau convergență în interior, dar o slăbire a poziției față de media UE, toate însă plasându-se fie în imediata vecinătate a mediei UE sau peste aceasta (majoritatea statelor sudice și nord-vestice)

—situația ideală: convergență regională, concomitent cu îmbunătățirea poziției față de media UE (Germania, în majoritatea anilor perioadei 2000-2020)

Convergență reală versus divergență în UE

—Convergență la nivelul UE

—Convergență în UE11 și UE6

—Divergență în UE10

—Convergență structurală

—Convergență/divergență în profil regional

—Convergență în materie de capitalizare a piețelor financiare, dar volatilitate foarte ridicată a seriilor cronologice

Convergența reală în UE (UE27)

Convergența reală între grupuri de state în UE (PIB la PPC pe locuitor; UE27=100)

Convergența României în UE

Devansarea Bulgariei în 1996, a Croației în 2017 și a Greciei în 2019, precum și apropierea semnificativă de Letonia, Portugalia și Slovacia

Lucian Albu

author
Academician Președinte al Consiliului Științific al ISF

Leave feedback about this

  • Quality
  • Price
  • Service

PROS

+
Add Field

CONS

+
Add Field
Choose Image
Choose Video
X