Profesor universitar, fost deputat în prima legislatură de după 1989, fost viceguvernator al Băncii Naționale a României (BNR) și director al Fondului pentru Garantarea Depozitelor în Sistemul Bancar (FGDB), Eugen Dijmărescu este una dintre cele mai importante figuri din mediul economic și financiar de după 1989. Cu atât mai valoroasă este analiza sa privind legătura sau…distanța dintre economiști și politicieni.
Cea mai mare parte a precedentelor patru decenii a făcut loc desfășurării gândirii neoliberale, potrivit căreia capitalul, bunurile și forța de muncă se vor îngemăna acolo unde este cel mai profitabil pentru toți: companiile au creat locuri de muncă peste hotare, unde s-a dovedit mai ieftin, pierderea locurilor de muncă de pe plan intern fiind depășită de beneficiile pentru consumatori, iar prin desființarea barierelor comerciale și liberalizarea piețelor de capital banii s-au îndreptat repede și în număr mare acolo unde era nevoie de ei. Într-o mare măsură, forța invizibilă a pieței a făcut ca politicienii să-și reducă la minim grija pentru geo-politică, locul de formare a profitului nemaifiind un element al geo strategiilor. Mai toată lumea a avut de câștigat: exportatorii de capital și locuri de muncă au câștigat de pe urma scăderii prețurilor, iar cei din țările receptoare au făcut saltul de la foamete la siguranță. Economiile emergente s-au alăturat pieței libere, contribuind la reducerea inegalităților pe plan global și la formarea unei clase de mijloc globale. Banii i-au condus pe toți, chiar cu prețul închiderii ochilor la abaterile de la calea democrației, și inegalitățile dintre state s-au mutat între regiuni ale acelorași state, producând nemulțumiri interne.
Războiul pornit de Rusia împotriva Ucrainei zgâlțâie serios încrederea în instituțiile post Bretton Woods, despre care ne plăcea să credem că autoritatea lor supra-națională ne ferește de altă cădere în anarhie și netezește muchiile ideologiilor opuse. Câștigătorii politicilor neoliberale se dovedesc, de la începutul mileniului, China și corporațiile multinaționale, fapt ce conduce la o dorință în creștere de repunere a câștigurilor din economia globală în serviciul nevoilor naționale. Este axiomatic că după îngenuncherea pandemiei și încheierea războiului ruso-ucrainian, economia globală și echilibrele ei nu vor reveni la starea dinainte. Calea de început aleasă este a regionalismului și localului. Lumea post-neoliberală va fi una a încercărilor și oportunităților. Deja de-globalizarea este însoțită de scăderea ritmurilor de creștere economică (cu spectrul recesiunii în față) și de recrudescența inflației: gazul ieftin a devenit amintire, obținerea neutralității emisiilor de dioxid de carbon este însoțită de creșterea impozitelor asupra combustibililor fosili, iar reașezarea lanțurilor de producție și aprovizionare începe cu creșterea costurilor.
Regionalizarea va împiedica mult producția, investițiile și inovația necesară pentru a reduce procesele de producție bazate pe emisii de carbon și a le înlocui cu unele prietenoase cu clima (cazul cel mai des evocat fiind cel al bateriilor electrice, unde drumul până la independența producătorilor occidentali se măsoară și în mulți bani și în mulți ani). Stăpânirea schimbărilor climatice nu poate fi de succes cu măsuri luate doar la nivelul unor regiuni (ex. UE), această bătălie putând fi câștigată doar la nivel global.
Eugen Dijmărescu, consilier Banca Națională a României (BNR)
Tentativele de îndepărtare a pericolelor încălzirii globale, secetei, dezastrelor naturale provocate de inundații, alunecări de teren sau incendii de pădure sunt de peste 30 de ani un dialog al surzilor între economiști și oamenii de știință: primii abordează subiectul prin prisma prețului, iar ceilalți prin cea a cantităților. Războiul în desfășurare, care are un puternic efect asupra energiei, a invalidat argumentul prețurilor, căci consumul industrial și privat de energie, combustibili și alimente s-a dovedit rezistent la majorarea prețurilor. Economiștii au invocat pentru a „n”-a oară teoria inelasticității cererii, dar constatarea rămâne cea a eficacității îndoielnice a politicilor de reducere a consumului, iar creșterea cererii de mașini second-hand cu combustie internă a șters dintr-un foc pretenția guvernelor de a ne încuraja să devenim prietenoși cu mediul. Ideea că prețul reflectă raritatea unui produs este perfectă pentru o unică resursă, dar nicidecum în contextul unui ansamblu de constrângeri care survin concomitent: încălzirea globală, rărirea biodiversității, lipsa de apă dulce și degradarea stratului de ozon. Dacă Europa a redus în trei decenii emisiile de gaz de seră cu 30% (Parlamentul European – Schimbările climatice în Europa: cifre și date, 31.03.2022), fără îndoială acesta este un lucru meritoriu, dar pe plan global evoluția a fost inversă: de creștere cu 41% (Climate Watch GHG – World Resources Institute, Washington DC, 2022).
Democrațiile liberale au un rol major în revenirea la stabilitate economică, iar acest obiectiv nu poate fi atins doar prin intervenții de natură bugetară și monetară, similare măsurilor adoptate în pandemie (un refugiu al dezorientării și disperării), care au mărit datoriile publice și au pus temelia revenirii la inflație. Această „soluție” este negată acum prin cursa de mărire a dobânzilor, care îndepărtează companiile de punerea în aplicare a planurilor de investiții și le amenință cu falimentul. Nevoia regăsirii echilibrelor și stabilității așază politicienii și economiștii pe poziții deseori diferite, în primul rând din punct de vedere al orizontului de timp. În vreme ce economiștii știu că revenirea la echilibru este un proces de termen lung, politicienii își suprapun opțiunile de acțiuni politice pe durata ciclului electoral. Pe de altă parte, în timp ce economiștii trag concluzii după analiza seriilor de date statistice și economice, politicienii preferă să se refere în discursul lor la fapte (atracție pentru clientela electorală), ascunzând eșecurile și neîmplinirile.
Eugen Dijmărescu, consilier Banca Națională a României (BNR)
Pe de altă parte, politicile „optimale” propuse de economiști nu s-au dovedit prea eficace în confruntarea cu realitatea de pe teren, astfel încât ar fi o eroare să pretindem că economiștii au răspunsuri, dar politicienii nu le iau în considerare. În Advice and Dissent (Basic Books, 2018), Alan S. Blinder (profesor la Princeton University) afirmă că economiștii și politicienii vorbesc și acționează adesea în scopuri antagonice: politicienii caută de obicei “sfatul” economiștilor doar pentru a susține noțiunile preconcepute, nu pentru a afla ce știu sau cred de fapt economiștii. Politicienii se îngrijorează în mod natural să-i țină fericiți pe alegători și să câștige alegerile. Economiștii trec uneori cu vederea costurile umane reale a ceea ce poate părea a fi cea mai bună politică (rezultată din iterații pe calculator). În discursul rostit în 1926 la Manchester Reform Club (Liberalism and Labour), John Maynard Keynes spunea: „Problema politică a umanității stă în combinarea a trei deziderate – eficiența economică, justiția socială și libertatea individuală”. Din perspectiva acestor aspirații este onest să recunoaștem că, de regulă, economiștii le lasă deoparte pe ultimele două, în vreme ce politicienii sacrifică adesea cerințele primului deziderat pentru pacea socială. În pofida încercărilor de a concilia economiștii și politicienii prin instituționalizarea legăturilor (diverse forme de consilii consultative), încercările nu au dat rezultate mai nicăieri.
Democrațiile europene sunt devotate aspirațiilor evocate de Keynes într-un moment în care lumea se reclădea după o conflagrație care afectase toate națiunile, înțelegând că universul dinainte nu va mai reveni. A urmat a doua mare conflagrație mondială și relațiile economice internaționale s-au reașezat încă odată, de o parte și alta a cortinei de fier. La un secol distanță ne aflăm din nou la răscruce de drumuri și alianțe. Piața, cea creatoare de bunăstare pentru toți, este din nou supusă fragmentării și odată cu ea opțiunile politicii. Evitarea unei prăbușiri (Nouriel Roubini – MegaThreats: Ten Dangerous Trends That Imperil Our Future, And How to Survive Them, 2022) și mai ales restabilirea stabilității sunt în mâinile politicienilor și economiștilor, care trebuie să facă efortul de a se respecta și dialoga. Pretutindeni, a crescut neîncrederea în democrația liberală și economiștii care o susțin. De aici și reținerea politicienilor de apropiere de ei, fapt care dovedește deficiențele de concepție în politica alegerii opțiunii cu cel mai mic cost social. Nevoia de dialog înaintea celor mai elaborate analize și rapoarte scrise decurge din recunoașterea faptului că atât politicienii, cât și economiștii își vor supune opțiunile mediului social și antreprenorial, față de care și unii și ceilalți nu au fost, de-a lungul timpului, fără greșeală. Așadar, înainte de declinarea funcțiilor sunt mai importante responsabilitatea și răspunderea.
Leave feedback about this