October 6, 2024
Strada Popa Petre 24, București 030167
Actualitate Economie Popular

FMI surprinde: Nu vom avea recesiune în 2023. Ce spune despre inflație

Fondul Monetar Internațional (FMI) vine cu o prognoză îmbunătățită pentru anul curent, într-o mișcare mai degrabă atipică pentru instituția internațională și în ciuda condițiilor complicate din economie și politică.

În cel mai recent Raport al său, World Economic Outlook, Fondul Monetar Internaţional vine cu o perspectivă macroeconomică mai optimistă și estimează că anul acesta economia mondială nu va intra în recesiune, inflaţia va încetini, iar economiile europene au arătat o rezistenţă mai mare decât s-ar fi crezut.

Cu toate acestea, cei aflați la conducerea statelor ar trebui să găsească soluții pentru diminuarea presiunilor economice.

Sprijinul fiscal ar trebui mai bine direcţionat către cei mai afectaţi de nivelul ridicat al preţurilor la alimente şi energie, iar măsurile extinse de sprijin fiscal ar trebui retrase“, raportul World Economic Outlook, FMI.

Departe de recesiunea globală

În ciuda multiplelor crize, Europa poate răsufla uşurată. Zona euro va putea evita recesiunea în pofida riscurilor actuale, inclusiv războiul din Ucraina, dobânzile ridicate, care duc la crize în ţări deja afectate de nivelul considerabil al datoriilor și chiar urmările COVID-ului. Europa emergentă şi în curs de dezvoltare, unde este inclusă şi România, ar urma să înregistreze o creştere de 1,5% în 2023 şi de 2,6%, faţă de prognoza din octombrie, ce indica un avans de 0,6% în acest an şi de 2,5% anul viitor.

Suntem foarte departe de orice fel de indicator care să indice o recesiune globală. Inflaţia globală ar urma să scadă de la 8,8% în 2022 la 6,6% în 2023 şi la 4,3% în 2024. Majorarea dobânzilor de către băncile centrale, pentru a contracara inflaţia, şi invadarea Ucrainei de către Rusia continuă să afecteze activitatea economică

raportul World Economic Outlook, FMI.

Europa s-a adaptat mai rapid la costurile ridicate ale energiei decât se estima, iar o atenuare a preţurilor energiei a ajutat regiunea. Fondul Monetar Internaţional cere întărirea cadrului privind restructurarea datoriilor, estimând că, fără măsuri preventive, este posibil ca unele ţări să nu-şi mai poată achita datoriile.

Leave feedback about this

  • Quality
  • Price
  • Service

PROS

+
Add Field

CONS

+
Add Field
Choose Image
Choose Video
X