December 4, 2024
Strada Popa Petre 24, București 030167
Actualitate Asigurari Popular

Încă o măsură pentru RCA mai ieftin: Firmele de asigurare nu vor mai plăti contribuția la ASF

Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat o modificare normativă care suspendă plata contribuției pe care asigurătorii RCA o plătesc către instituție pentru activitatea de supraveghere. Măsura se va aplica începând cu 1 mai și până la finalul lunii octombrie 2023, deci timp de șase luni.

Firmele de asigurare autorizate să vândă RCA nu vor mai contribui cu 1% din Primele Brute Subscrise (PBS) pe acest segment până la finalizarea perioadei în care prețul maxim al asigurării este stabilit prin Hotărâre de Guvern. Propunerea este inclusă într-un proiect de normă votat de Consiliul ASF. Proiectul urmează să fie lansat în dezbatere publică.

“ Consiliul ASF a aprobat Proiectul de Regulament privind neaplicarea temporară a cotei pentru exercitarea supravegherii și controlului activității de asigurări obligatorii de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și de tramvaie”, anunță un comunicat ASF.

Reamintim că, începând cu 11 aprilie, prețurile RCA nu mai pot depăși nivelul maxim din data de 28 februarie 2023. Măsura a fost luată prin intermediul unei Hotărâri de Guvern (HG) concepută la nivelul ASF și completată cu propunerile celorlalte părți implicate în procesul legislativ (ministere, Consiliul Concurentței etc). Măsura este valabilă timp de 6 luni, deci până la jumătatea lunii octombrie. Prețurile maxime sunt stabilite de la asigurător la asigurător în funcție de prețurile utilizate de fiecare entitate pe data de 28 februarie.

Decizia ca firmele de asigurare să nu mai achite contribuția de 1% vine în completarea măsurilor luate prin HG, ca un instrument în plus folosit pentru stabilizarea pieței, în condițiile în care cheltuielile administrative (deci și taxele și contribuțiile) sunt parte componentă din tarifele RCA. Ea se va aplica până la finalul lunii octombrie, având în vedere că va intra în vigoare mai târziu decât HG care îngheață prețurile.

Cât au subscris asigurătorii RCA în 2022 și ce jucători mai sunt în piață

În acest moment, în piața din România mai activează opt societăți de asigurare care vând RCA, după ce Euroins și-a pierdut autorizația de funcționare, ASF constatând că societatea nu are instrumentele necesare pentru a garanta plata obligațiilor. Mai concret, Euroins avea un deficit de capital pentru acoperirea cerinței de solvabilitate (SCR) de peste 400 de milioane de euro.

Cele opt societăți active sunt Groupama (liderul pieței asiguărilor la final de 2022), Allianz Țiriac, Omniasig, Asirom, Grawe, Axeria Iard, Generali și HD Insurance. În 2022, cele opt societăți au subscrise prime totale de aproximatic 5,3 miliarde de lei.

Leave feedback about this

  • Quality
  • Price
  • Service

PROS

+
Add Field

CONS

+
Add Field
Choose Image
Choose Video
X