October 6, 2024
Strada Popa Petre 24, București 030167
Actualitate Economie Investitii Pensii Popular Studii

Inflația scade, dar rămâne ridicată, euro urcă binișor peste 5 lei și rămâne acolo. Ce se va întâmpla cu prețurile locuințelor în următorul an- Analiști

Analiștii CFA România, care lucrează pentru cele mai importante entități financiare, de la bănci la fonduri de pensii și societăți de investiții, anticipează o oarecarea stabilitate a principalilor indicatori macroeconomici. Totuși, pe final de an 2023 ei s-au arătat ceva mai rezervați decât în toamna anului trecut. Iată ce cred despre evoluția inflației, a cursului de schimb ori a prețurilor pentru locuințe.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a crescut în luna decembrie cu 9 puncte la valoarea de 56,6 puncte. Această situație s-a datorat majorării ambelor componente ale indicatorului. Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (ianuarie 2025) a scăzut față de exercițiul anterior și s-a situat la valoarea medie de 5,78%, valoare mai mică cu mai puțin de un punct procentual comparativ cu rata inflației înregistrată în luna decembrie 2023. Doar 68% dintre participanți anticipează o reducere a ratei inflației în următoarele 12 luni față de 88% in exercițiul anterior.

În ceea ce privește cursul de schimb EUR/RON, peste 71% dintre participanți anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni. Astfel valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,0212 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului anticipat este 5,0781 lei pentru un euro.

Referitor la evoluția prețurilor proprietăților rezidențiale în orașe, 37% dintre participanții la sondaj anticipează o scădere a acestora în timp ce 50% dintre participanți anticipează o stabilitate în următoarele 12 luni.

De asemenea 71% dintre participanți consideră că prețurile actuale sunt supraevaluate, în timp ce 29% consideră că acestea sunt corect evaluate. 

Raport privind Indicatorul de Încredere Macroeconomică realizat de CFA

Deficitul bugetului de stat prognozat pentru anul 2023 este anticipat (valoarea medie a anticipațiilor) la 5,8% din PIB, iar pentru 2024 participanții la sondaj anticipează un deficit bugetar de 5,6%.

Pentru anul 2023 valoarea anticipată de creștere a PIB real a înregistrat valoarea de 2,0% iar pentru anul 2024 anticipațiile de creștere economică se situează la 2,6%.

Datoria publică calculată ca procent în PIB este anticipată să se majoreze la 54% în următoarele 12 luni.

Leave feedback about this

  • Quality
  • Price
  • Service

PROS

+
Add Field

CONS

+
Add Field
Choose Image
Choose Video
X