April 25, 2024
Strada Popa Petre 24, București 030167
Analize ASF Pensii Popular

Mai mulți bani pentru viitorii pensionari. Fondurile private au început anul în forță

Fondurile de pensii administrate privat au înregistrat o creștere a activelor totale de circa 4,18% la 27 ianuarie 2023, comparativ cu finalul anului 2022, notează analiștii Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), în ultimul Raport săptămânal asupra evoluției piețelor financiare.

Sistemul de pensii administrate privat (Pilonul II), în care sunt înscriși 7,9 milioane de români ce contribuie obligatoriu, a început foarte bine anul, așa cum anticipa www.studiifinanciare.ro. Datele analizate în ultimul Raport săptămânal ASF, arată că activele totale ale celor șapte fonduri au urcat cu 4,18%. Anul 2022 a fost primul din istoria sistemului care s-a încheiat cu o pierdere pentru participanți, Valoarea Unitară a Activului Net (VUAN), cel mai important indicator din perspectiva participanților, fiind cu circa 3% mai mică în decembrie decât în ianuariei.

Anul 2023 se anunță, însă, a fi unul de revenire. La nivel istoric, sistemul a demonstrat că poate aduce câștiguri importante participanților. Potrivit unei analize a Asociației pentru Pensii Administrate Privat (APAPR), Pilonul II de pensii private obligatorii a generat un randament mediu anual de 7,16% pe întreaga sa durată de funcționare (20 mai 2008 – 31 decembrie 2022), comparativ cu o rată medie anuală a inflației de 4,19% pe aceeași perioadă,. În toată această perioadă, fondurile de pensii din Pilonul II au făcut plăți în valoare totală de peste 1,1 miliarde lei către 88.202 de participanți și beneficiari (moștenitori).

La finele lui 2022, activele administrate de Pilonul II au atins valoarea de 96,4 miliarde RON, record istoric pentru sistem, în condițiile în care și contribuția medie a atins maxime istorice. În aproape 15 ani de activitate, în Pilonul II au fost virate contribuții brute în valoare de 79 miliarde lei. Diferența dintre activele nete la zi și contribuțiile brute, ajustate cu plățile deja realizate (ieșiri din sistem), o reprezintă un câștig în beneficiul participanților de 18,5 miliarde lei (cca. 3,8 miliarde euro), net de toate comisioanele percepute de administratori.

Citește AICI cât a câștigat, în 15 ani de cotizat, un român care a obținut salariul mediu pe economie în toată această perioadă

Citește și despre cele patru schimbări esențiale pentru toți cei aproape 8 milioane de participanți în sistemul de pensii

Atenție la randamentul fondului unde ai fost repartizat! La final, un calcul simplu poate face diferența

Fondurile de pensii administrate privat (Pilon II), la care cotizează obligatoriu peste 7,9 milioane de angajați din România, au portofolii aproape identice, ca tipuri de active, însă obțin rezultate în unele cazuri mult diferite în ceea ce privește randamentele. Mai ales în ultimii ani, când randamentele au fost în scădere și chiar negative la nivel de sistem (doar în 2022 s-a întâmplat) a devenit important să urmăriți performanța fondului unde sunteți alocat. Pe termen lung, o mutare “inspirată” poate face diferența.

Legea care reglementează sistemul de pensii private din România și legislația secundară concepută la nivelul Autorității de Supraveghere Financiară(ASF) dau dreptul oricărui participant la fondurile de pensii administrate privat (Pilonul II) să își schimbe, simplu și rapid, fondul unde cotizează cu 3,75% din salariu. Este un avantaj care, după 15 ani de existență a sistemului, într-o perioadă complicată în care inflația erodează randamentele, își arată din plin utilitatea. Studii Financiare a realizat, pe baza datelor cuprinse în ultimul raport ASF, dar și în secțiunea de pe site-ul instituției dedicată indicatorilor pieței pensiilor private, o analiză care relevă că performanțele fondurilor de pensii diferă atât pe perioadă scurtă cât și pe perioade medii (5 ani) și lungi (de la începutul sistemul, în urmă cu 15 ani). Altfel spus, câștigurile obținute de administratori pentru participanții lor sunt diferite, iar în anumite cazuri diferențele sunt semnificative.

Citește AICI cum verifici la ce fond cotizezi, cum îl schimbi dacă e cazul și ce performanțe a avut fiecare fond în parte

Leave feedback about this

  • Quality
  • Price
  • Service

PROS

+
Add Field

CONS

+
Add Field
Choose Image
Choose Video
X