December 3, 2024
Strada Popa Petre 24, București 030167
Actualitate Asigurari Investitii Opinii Popular

Metoda prin care poți rezolva fără complicații problema RCA și nu numai. Oficial ASF: Vrem ca acest instrument să fie folosit tot mai mult. SAL-Fin poate fi accesat simplu și emite soluții acceptate în circa 90% din cazuri

Gabriel Avrămescu, prim-vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), spune că una dintre “provocările” noii conduceri a instituției este și creșterea numărului celor care apelează la SAL-Fin pentru a rezolva pe cale amiabilă problemele care apar în relația cu firmele de asigurare sau entitățile din piața de capital (brokeri, administratori de fonduri). După cum mai scria Studii Financiare, SAL-Fin și-a arătat deja utilitatea, în condițiile în care peste 90% din soluțiile propuse sau impuse au fost acceptate de părți, fără contestație în instanță.

SAL-Fin, comisia specializată în soluționarea pe cale amiabilă a litigiilor apărute între consumatori și societățile din asigurări și piața de capital, a înregistrat, în 2022 (ultimele date disponibile), 1.214 cereri de la clienți nemulțumiți. Majoritatea covârșitoare vizează probleme cu RCA, iar dosarul cu cea mai importantă sumă recuperată de consumator a avut în joc peste 220.000 de lei. În 2023, numărul celor care au apelat la SAL-Fin a fost ceva mai mare, însă nu cu mult, iar ASF își propune să rupă această relativă constanță.

Avem un instrument care nu a fost promovat suficient până acum. Este vorba de SAL Fin. Este un instrument similar cu medierea. Oamenii nu știu de această procedură gratuită. Nu știu că mare parte din problemele lor pot fi rezolvate astfel. Este un instrument care poate duce la o deblocare a relației dintre consumator și furnizorul de produse sau servicii. Este una dintre provocările noastre ca acest instrument să fie folosit din ce în ce mai mult. Este prezent pe site-ul ASF, are o rubrică dedicată. Este o procedură simplă, din care pleci cu două variante: propunerea unei soluții sau impunerea unei soluții. Este important de spus că circa 92% dintre soluțiile date de SAL-Fin au fost aplicate fără a fi atacate

Gabriel Avrămescu, prim-vicepreședinte ASF

Potrivit oficialului Autorității, în condițiile în care va fi accesat de un număr important de consumatori, SAL-Fin va putea funcționa atât ca un instrument de educație financiară, cât și ca un indicator, un “senzor” care să arate din timp atunci când apar probleme. Din această perspectivă, Avrămescu a comparat dosarele SAL-Fin, cu petițiile trimise pe numele societăților de asigurare, care crescuseră masiv în perioadele care au precedat falimentele City Insurance și Euroins.

Ce este și cum poate fi accesat SAL Fin?

Consumatorii de produse financiare non-bancare se pot adresa SAL-Fin pentru soluționarea alternativă a disputelor care se nasc din relația contractuală dintre acesta și comerciantul unor astfel de servicii.

Prin consumator înțelegem orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații care cumpără, dobândește, utilizează ori consumă produse sau servicii, în afara activității sale profesionale.

Din dosarele de conciliere instrumentate până în prezent(nr. final de 2022) cea mai mare sumă obținută de un consumator care a apelat la procedurile de conciliere oferite de SAL-Fin a fost de 226.513 lei, aceasta reprezentând diferența de despăgubire și penalitățile aferente dosarului de daună deschis la un asigurător. Mai mult decât atât, și în alte dosare instrumentate de SAL-Fin s-au primit sume importante, cum ar fi: 92.460 lei pentru achitarea reparațiilor unui autoturism avariat și pentru lipsa de folosință a acestuia, precum și 85.618 lei achitați de un asigurător în baza unei polițe CASCO.

SAL-Fin

Comerciantul sau profesionistul cu care un consumator este într-un litigiu poate fi orice persoană fizică sau juridică, publică ori privată care acţionează în cadrul activităţii sale în sectoarele pieței financiare non-bancare, respectiv asigurări-reasigurări, piața de capital și pensiile private.

Accesarea procedurilor SAL-Fin poate fi realizată atât prin intermediul paginii de internet, cât şi utilizând metodele clasice, pe suport hârtie sau pe alt suport durabil.

Consumatorii se pot adresa Secretariatului tehnic al SAL-Fin care asigură informarea părților și acordă suport consumatorilor pentru completarea cererilor de soluționare a litigiilor.

Consumatorii pot alege dintre două tipuri de proceduri de soluționare alternativă a litigiilor:

  • propunerea unei soluții (conciliere);
  • impunerea unei soluţii (conciliere).

AICI regăsiți toate documentele necesare inițierii și parcurgerii procedurii de mediere prin intermediul SAL Fin

Soluționare prin propunerea unei soluții sau prin impunerea unei soluții

Așa cum arătam și mai sus, consumatorul poate opta fie pentru o procedură cu impunerea unei soluții fie pentru una cu propunerea unei soluții. Vă prezentăm, mai jops, ce înseamnă cele două formule, așa cum sunt ele prezentate de către reprezentanții SAL-Fin.

Procedura de soluționare prin propunerea unei soluții

reprezintă soluționarea unui litigiu sub supravegherea și îndrumarea unui conciliator din cadrul SAL-Fin. În urma propunerilor făcute de acesta, a sugestiilor și concesiilor părților, se poate ajunge la un rezultat unanim acceptat. Înainte de a accepta soluţia propusă, părţile sunt informate cu privire la: posibilitatea de a alege dacă acceptă sau nu soluţia propusă, faptul că implicarea în procedură nu exclude posibilitatea de a cere despăgubiri printr-o procedură judiciară, precum și că soluţia propusă poate fi diferită de un rezultat stabilit de către o instanţă care aplică dispoziţiile legale în vigoare.

Procedura de soluționare prin impunere a unei soluții

conciliatorul in litigiu este desemnat in sistem ciclic. Înainte de a alege această posibilitate de soluţionare a litigiului, părţile sunt informate cu privire la condițiile speciale ale unei astfel de alegeri, și anume: caracterul obligatoriu al soluţiei întrucât părţile nu au posibilitatea de a alege dacă acceptă sau nu soluţia, niciuna dintre părţi nu se poate retrage din procedură și implicarea în procedură nu exclude posibilitatea de a cere despăgubiri printr-o procedură judiciară separată. Soluţia propusă poate fi diferită de un rezultat stabilit de către o instanţă care aplică dispoziţiile legale în vigoare.

Care sunt cele mai frecevnete probleme cu care oamenii se adresează SAL-Fin?

Iată și care sunt cele mai frecvente probleme cu care consumatorii au venit către SAL-Fin:

  • depășirea termenului legal de plată a despăgubirilor aferente dosarelor de daună deschise în baza contractelor RCA; solicitarea de penalități cuvenite consumatorilor pentru întârzierile în plata despăgubirilor/ diferențelor de plată la despăgubiri în baza contractelor RCA.
  • diferența mare dintre sumele propuse de către asigurători în dosarele de daună și calculele pe care consumatorii le primesc în urma evaluărilor sau constatărilor din unitățile de service (în cazul RCA) sau, în cazul celorlalte asigurări, diferența mare între sumele propuse de asigurători și sumele maximale prevăzute în contractele de asigurare; stabilirea valorii de piață de către asigurători, în cazul daunelor totale, fără a se ține seama de toate dotările vehiculelor în cauză;
  • lipsa de comunicare transparentă a calculelor pe care asigurătorii le fac în stabilirea cuantumului daunelor; justificarea insuficientă a soluțiilor adoptate de către asigurători;P
  • solicitarea sumelor considerate cuvenite de către consumatori pentru închirierea de autoturisme sau lipsa de folosință în baza contractelor RCA.

Leave feedback about this

  • Quality
  • Price
  • Service

PROS

+
Add Field

CONS

+
Add Field
Choose Image
Choose Video
X