April 21, 2024
Strada Popa Petre 24, București 030167
Actualitate Asigurari Investitii Pensii Popular

SAL-Fin, metoda legală prin care poți rezolva fără plângeri sau instanțe problema cu RCA, în prim planul preocupărilor ASF

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a organizat, vineri, 15 martie 2024, la Palatul Parlamentului, simpozionul cu tema Protejarea consumatorului – Mecanismul SAL-Fin de soluționare alternativă a litigiilor în piața financiară non-bancară, celebrând astfel Ziua mondială a drepturilor consumatorilor.

Studii Financiare a mai arătat și cu alte ocazii că utilizarea mecanismului de rezolvare alternativă și amiabilă a litigiilor poate fi o cale mult mai simplă prin care consumatorii, mai ales cei din asigurări (unde apar cel mai des probeme) să își rezolve problemele.

AICI puteți vedea, pe larg, ce este SAL-Fin, cum poate fi accesat (linkuri și documente necesare) și alte

SAL-Fin (Entitatea de Soluționare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Financiar non-bancar) a finalizat, în anul 2023, un număr de 411 litigii între consumatori şi entităţile de pe piaţa financiară non-bancară, anunță ASF. Majoritatea covârșitoare a dosarelor vizează piața asigurărilor, în principal daune pe RCA.

Cererile consumatorilor, preluate în analiză de SAL-Fin în cursul anului 2023, au vizat domeniul asigurărilor, respectiv circa 80% din total fiind aferente pieței RCA, aproximativ 13% asigurărilor generale, iar 4% se referă la asigurările facultative CASCO.

În anul 2023, cea mai mare sumă obținută în plus față de oferta inițială a asigurătorului, de un consumator care a apelat la procedurile de conciliere oferite de SAL-Fin, a fost de 373.450 de lei, reprezentând despăgubirea aferentă vătămării corporale și contravaloarea raportului de evaluare medicală.

Date SAL-Fin

Peste 90% din soluțiile SAL-Fin, acceptate de părți

Conciliatorii SAL-Fin sunt cei care identifică și propun soluții atunci când nici consumatorul, nici furnizorul de servicii financiare nu găsesc o rezolvare a disputelor care pot apărea pe parcursul derulării unui contract. Peste 90% dintre soluțiile SAL-Fin au fost acceptate de părți, iar consumatorii au obținut, de cele mai multe ori, sume de bani în plus față de ofertele inițiale ale companiilor.

Dincolo de acest aspect practic, SAL-Fin poate fi considerat și un demers de educație financiară, întrucât contribuie în mod evident la o înțelegere mult mai adecvată a produselor și instrumentelor financiare.

„Protejarea drepturilor consumatorilor și educația financiară sunt două direcții strategice de acțiune pentru ASF, care contribuie în egală măsură la stabilitatea și la dezvoltarea piețelor supravegheate și reglementate de Autoritate. Drumul spre o piață matură are nevoie de implementarea întregului ansamblu de linii strategice de la educație financiară la modernizarea cadrului legislativ, de la supraveghere prudențială la digitalizare“, a declarat Președintele Autorității de Supraveghere Financiară, domnul Alexandru Petrescu.

De asemenea, în cadrul simpozionului a fost subliniată importanța pe care soluționarea alternativă a litigiilor o poate avea în crearea unei relații echitabile între consumator și furnizorul de servicii și produse financiare non-bancare.  

„Consumatorii trebuie să aibă la îndemână cele mai adecvate și rapide soluții pentru rezolvarea disputelor care pot apărea în relația cu entitățile din piața financiară-non bancară. Mecanismul SAL-Fin de soluționare alternativă a litigiilor este unul cu reale beneficii pentru utilizatorii de servicii financiare, un instrument care și-a dovedit eficiența în cei opt ani de la înființare“, a spus Prim-vicepreședintele ASF, domnul Gabriel Avrămescu.

Leave feedback about this

  • Quality
  • Price
  • Service

PROS

+
Add Field

CONS

+
Add Field
Choose Image
Choose Video
X