Noutățile aduse de proiectul de Directivă IRRD în raport cu Legea nr. 246/2015 privind redresarea și rezoluția asigurătorilor

Contextul european. În vederea creării unui cadru legal nou de gestiune a crizelor în sectorul financiar, de introducere a unor prevederi ce cuprind o serie de măsuri și instrumente menite să intervină suficient de timpuriu și rapid în cazul unui asigurător neviabil sau în curs de a intra în dificultate, în data de 25.11.2015 a intrat în vigoare Legea nr. 246/2015 privind redresarea și rezoluția asigurătorilor. Propunerea legislativă a fost elaborată ținând cont de prevederile directivei europene în materia redresării și rezoluției bancare, astfel, principalul izvor de drept al Legii nr. 246/2015 a fost BRRD (Bank Recovery and Resolution Directive 2014/59/UE).

În prezent, mecanismul de redresare și rezoluție din domeniul asigurărilor este instituit doar în trei state membre, România fiind una dintre precursoarele adoptării unei legislații naționale în acest sens, iar celelalte două state fiind Franța și Țările de Jos.

La nivel european, Comisia Europeană a emis în data de 22 septembrie 2021 Propunerea de directivă de instituire a unui cadru pentru redresarea și rezoluția societăților de asigurare și reasigurare și de modificare a mai multor alte directive (denumită IRRD – Insurance Recovery and Resolution Directive).  

Noutățile aduse de proiectul IRRD vs. Legea nr. 246/2015. Proiectul IRRD conține o serie de concepte noi pentru domeniul asigurărilor și își propune să aducă un cadru armonizat la nivelul Uniunii Europene, pentru soluționarea situațiilor în care asigurătorii se află în stare de dificultate sau în curs de a intra în stare de dificultate, introducând mecanismul de rezoluție, acolo unde nu există. Spre deosebire de Legea nr. 246/2015, cadrul de aplicare al proiectului IRRD este mult mai extins și cuprinde următoarele tematici noi,respectiv:

• situația asigurătorilor care desfășoară activități transfrontaliere, situația grupurilor de asigurări, inclusiv a celor care au societățile mamă în state din afara Uniunii Europene, precum și situația asigurătorilor care fac parte dintr-un conglomerat financiar;
• instituirea unui mecanism de sancționare;
• constituirea colegiilor de rezoluție, ce vor asigura cooperarea autorităților de rezoluție, vor fi coordonate de autoritatea de rezoluție a societății-mamă și vor include participarea EIOPA (Autoritatea Europeană pentru Asigurări și Pensii Ocupaționale).

De asemenea, comparativ cu Legea 246/2015, proiectul IRRD aduce îmbunătățiri și completări referitor la următoarele elemente:

• stabilirea unor parametri comuni pentru declanșarea rezoluției și aplicarea instrumentelor  de rezoluție;
• instituirea obligativității elaborării planurilor preventive de redresare și de rezoluție la nivel de grup;
• includerea în planurile de redresare ale asigurătorilor a unui sistem de indicatori cantitativi și calitativi de declanșare a unor acțiuni de remediere;
• întocmirea planurilor individuale de redresare și de rezoluție doar de/pentru entitățile care nu fac parte din grupuri de asigurare;
• înnoirea definirii conceptelor cheie, necesare aplicării eficace a mecanismului de rezoluție, precum rezolvabilitatea care este definită ca fiind compusă din noțiunea de credibilitate a măsurilor de rezoluție, împreună cu noțiunea de fezabilitate a aplicării acestora;
• definirea mult mai clară a condițiilor cumulative de declanșare a rezoluției, prin stabilirea  parametrilor declanșatori ai rezoluției fără a mai conține prevederi referitoare la intervenția timpurie care este lăsată în seama aplicării legislației Solvabilitate II;
• instituirea unui nou instrument de rezoluție „Run-off în condiții de solvabilitate”, care presupune că entităților aflate în rezoluție li se retrage dreptul de a încheia noi contracte de asigurare sau reasigurare, în vederea limitării activității întreprinderii respective la administrarea exclusivă a portofoliului existent;
• introducerea ca instrument de rezoluție a „Reducerii valorii contabile sau conversia în instrumente de capital, a instrumentelor de datorie și a altor datorii eligibile” astfel:
  • acest instrument poate fi folosit doar în anumite circumstanțe, pentru a dilua în mod semnificativ creanțele acționarilor;
  • nu este conceput pentru a menaja acționarii și a menține în activitate un asigurător în faliment, ci doar pentru a absorbi pierderile și a recapitaliza societatea, fiind exclusiv pentru a contribui la utilizarea altor instrumente de rezoluție.
• introducerea schimbului de informații și a relațiilor cu diferite autorități din țări terțe.

Competențele autorității de rezoluție. Potrivit proiectului IRRD, Autoritatea de rezoluție trebuie să aibă următoarele competențe:

• puterea de a solicita oricărei persoane să furnizeze orice informații necesare pentru a decide și a pregăti o acțiune de rezoluție, inclusiv actualizări ale informațiilor furnizate în planurile de rezoluție sau noi informații care trebuie furnizate chiar prin controale on-site;
• puterea de a prelua controlul asupra unei societăți aflate în rezoluție și de a exercita toate drepturile și competențele conferite acționarilor, ale organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al societății supuse rezoluției;
• competența de a retrage dreptul de a încheia noi contracte de asigurare sau de reasigurare și de a plasa o societate aflată în rezoluție într-o procedură de derulare ordonată și solvabilă a afacerilor (Run-off în condiții de solvabilitate) și de a-și înceta anumite activități;
• puterea de a transfera către o altă entitate, cu consimțământul acelei entități, drepturile, activele sau pasivele (portofoliul) unei societăți de asigurare aflate în rezoluție;
• puterea de a restructura, inclusiv de a reduce la zero, creanțele de asigurare, valoarea principalului sau a sumei restante datorate pentru instrumentele de creanță și pasivele eligibile, inclusiv creanțele de asigurare, ale unei societăți aflate în rezoluție;
• cu excepția daunelor de asigurare, puterea de a converti instrumentele de datorie și pasivele eligibile ale unei societăți aflate în rezoluție în acțiuni ordinare sau alte instrumente de proprietate ale acelei societăți;
• competența de a anula instrumente de creanță emise de o societate aflată în rezoluție, cu excepția pasivelor garantate;
• puterea de a reduce, inclusiv de a reduce la zero, valoarea nominală a acțiunilor sau a altor instrumente de proprietate emise de o societate aflată în rezoluție și de a anula astfel de acțiuni sau alte instrumente de proprietate;
• puterea de a solicita unei societăți aflate în rezoluție sau unei societăți-mamă relevante să emită noi acțiuni sau alte instrumente de proprietate sau alte instrumente de capital, inclusiv acțiuni preferențiale și instrumente convertibile contingente;
• puterea de a modifica scadența instrumentelor de datorie și a altor datorii eligibile emise de o societate aflată în rezoluție, inclusiv prin suspendarea plății pentru o perioadă temporară;
• competența de a închide și de a rezilia contracte financiare sau instrumente derivate;
• competența de a înlocui organul de administrare, de conducere sau de supraveghere și conducerea superioară a unei societăți aflate în rezoluție;
• competența de a solicita autorității de supraveghere să evalueze cumpărătorul unei participații eligibile în timp util, prin derogare de la termenele prevăzute în legislația asigurărilor;
• competența de a elimina drepturile de a achiziționa orice acțiuni suplimentare sau alte instrumente de proprietate;
• competența de a solicita autorității în cauză să întrerupă sau să suspende admiterea la tranzacționare pe o piață reglementată;  
• dreptul de a anula sau modifica termenii unui contract în care societatea care face obiectul rezoluției este parte sau înlocuiește un destinatar ca parte;
• puterea de a transfera, fără consimțământul societății de reasigurare, orice drepturi de reasigurare aferente daunelor de asigurare transferate, în cazul în care autoritatea de rezoluție transferă activele și pasivele societății supuse rezoluției către o altă entitate.

De asemenea,Autoritățile de rezoluție nu sunt supuse niciuneia dintre următoarele cerințe, care de altfel s-ar aplica în temeiul legislației naționale (în condițiile prevăzute în proiectul de Directivă):

• obținerea aprobării sau a consimțământului de la orice persoană publică sau privată, inclusiv acționarii, creditorii sau deținătorii de polițe ai societății supuse rezoluției;
• înainte de exercitarea competenței, aplicarea vreunei cerințe procedurale de a notifica orice persoană, inclusiv orice cerință de a publica orice anunț sau prospect sau de a depune sau înregistra orice document la orice altă autoritate.

            Noile atribuții ale EIOPA în contextul IRRD. Proiectul IRRD instituie următoarele atribuții pentru EIOPA:

1. medierea între autoritățile de rezoluție din cadrul unui colegiu, în situațiile în care acestea nu sunt de acord cu aplicarea unor decizii la nivelul grupului;
2. dezvoltarea cadrului de cooperare cu autoritățile din state terțe;
3. elaborarea de orientări pentru convergența practicilor autorităților de rezoluție în domenii cum ar fi: aplicarea cerințelor simplificate pentru planificarea redresării și a rezoluției, metodele utilizate pentru determinarea cotei de piață și criteriile pentru planurile preventive de redresare, lista minimă a indicatorilor calitativi și cantitativi, precum și a tipurilor de scenarii care trebuie tratate de planurile preventive de redresare, criteriile pentru identificarea funcțiilor critice, detaliile privind măsurile luate pentru îndepărtarea impedimentelor în aplicarea planurilor de rezoluție, precum și măsurile care ar putea să fie adoptate, modalitatea prin care sunt transmise informațiile colective sau sumarul informațiilor transmise, pentru a respecta cerințele de confidențialitate;
4. menținerea unei baze de date centrală cu sancțiuni și alte măsuri administrative raportate de autoritățile de rezoluție;
5. elaborarea unor propuneri de standarde tehnice referitoare la informațiile care trebuie cuprinse în planurile de redresare, conținutul planurilor de rezoluție, aspectele și criteriile luate în calcul la evaluarea rezolvabilității, stabilirea cadrului privind efectuarea evaluării independente a activelor și pasivelor unui asigurător, elementele luate în calcul la evaluării asigurătorilor, conținutul clauzelor contractuale ce trebuie incluse în contractele financiare guvernate de legislații din state terțe și funcționarea operațională a colegiilor de rezoluție.

            Considerente finale. Propunerea IRRD aduce îmbunătățiri și Directivei Solvabilitate II, aducând câteva elemente de pregătire pentru situații de criză, însă nu introduce un sistem predefinit de criterii de declanșare, altul decât cel deja existent în regimul Solvabilitate II.

Având în vedere faptul că, în prezent, mecanismele de redresare și rezoluție din domeniul asigurărilor sunt decise doar la niveluri naționale și au fost instituite doar în câteva state membre, prin propunerea de directivă se armonizează legislațiile naționale în domeniul redresării și rezoluției asigurătorilor sau se introduce, acolo unde nu există încă, un cadru legislativ în acest sens, ca o măsură minimă necesară pentru a se asigura că statele membre dispun de aceleași instrumente și proceduri pentru abordarea situațiilor de intrare în dificultate ale asigurătorilor.