Prima monedă a României ar fi trebuit să circule încă din 1859, anul Unirii Principatelor. Proiectul a fost inițiat, așa cum era și firesc, de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, însă nu a avut o soartă prea bună. Abia în 1860 de se bate o monedă și aceasta cu rol simbolic. Când a fost soluționată, în sfârșit, problema?
Se implinesc, astăzi, 165 de ani de la Unirea Principatelor și tot atât de la prima încercare de emitere de monedă pentru noua țară. Leul românesc ar fi putut să se numească “român” sau “romanat”, dacă primele încercări de emitere e monedă, în chiar anul Unirii Principatelor, ar fi izbutit. Nu a fost cazul, așa că abia după 8 ani de la unirea Moldovei cu Țara Românească și la un ana după îndepărtarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza România avea să aibă o monedă. Până atunci, însă, încercări au existat. Prima, chiar în 1859, când Cuza și-a însărcinat unul din fideli cu misiunea de a aranja baterea unor monede, la Paris. Așa cum spuneam mai sus, ar fi trebui să se numească “român” sau “romanat” ar fi cântărit 5 grame de argint (pe atunci încă funcționa sistemul monetar bazat pe valoarea intrinsecă a monedei și deci a mterialului din care era făcută) și ar fi avut ca subdiviziuni “sutimile”. Evident, 100 de sutimi ar fi însemnat un “român”. Proiectul a eșuat, însă, inclusiv din cauza faptului că România nu avea în acel moment nici măcar legislația de bază care să reglementeze cea mai primară formă de politică monetară.
În 1860 apare, totuși, o monedă de bronz, în de cinci parale, însă ea a avut mai mult un rol simbolic, pentru că nu a circulat.
În 1864, după ce Cuza a impus regimul său autoritar, chestiunea a fost reluată și s-au bătut câteva monede de probă. Este vorba de piesele de „5 sutimi”, care aveau pe avers efigia domnului și inscripția Alecsandru Ioan I. Însă ele nu au fost puse în circulație niciodată. O astfel de monedă poate fi văzută la Muzeul Național de Istorie a României din București. Această problemă avea să se soluționeze abia în 1867, când a fost adoptată Legea pentru influențarea sistemului monetar național și pentru fabricarea monedelor naționale.
Prin această lege, în Principatelor Unite s-a adoptat sistemul monetar zecimal și metric – al Uniunii Monetare Latine. Unitatea monetară adoptată era leul divizat în 100 de bani. În 1867 au fost bătute doar monede divizionare de 1, 2, 5 și 10 bani. Acestea au fost bătute în două monetării din Birmingham – Heaton și Watt&Co, însemnele acestor monetării făcând diferența între monede. Prima monedă propriu-zisă de 1 leu a fost bătută în anul 1870.
Leave feedback about this