Nivelul contribuțiilor virate de cei peste 8,2 milioane de români participanți în sistemul de pensii administrate privat (Pilonul II) este din ce în ce mai diferit, de la județ la județ. Cu cât contribuția este mai mică, cu atât și pensia va fi mai mică, iar datele aferente pensiilor private sunt relevante și pentru pensia “de stat” (Pilonul I), în condițiile în care contribuțiile pentru ambele forme de pensie vin din aceeași sursă, adică cei 25% pentru asigurări sociale aplicați la salariul brut.
Toți angajații din România contribuie în sistemul pensiilor administrate privat cu 4,75% din salariul brut. În total, aveam la finalul lui martie peste 8,2 milioane de cotizanț care, atunci când vor ieși la pensie, vor primi, pe lângă pensia de la stat, suma de bani acumulată în fondul privat. În cazul în care cotizantul moare până să împlinească vârsta de pensionare, suma acumulată va fi plătită moștenitorilor. Spre deosebire de pensia de stat, cel puțin în condițiile legislației actuale, pensia privată va fi plătită fie într-o singură tranșă, fie în rate care se întind pe maximum 5 ani.
Așadar, un supliment bine venit, la pensionare. În prezent, un cotizant cu salariul mediu, căruia i -sau virat toate contribuțiile de la lansarea sistemului (în 2008) și până în prezent, a acumulat în jur de 50.000 de lei în cont. O sumă deloc neglijabilă și aceasta în condițiile în care ne aflăm abia la jumătatea unui ciclu complet de cotizare, care se întinde pe circa 30 de ani. Este de așteptat, așadar, ca acest cotizant mediu să încaseze, la final de ciclu, cel puțin 100.000 de lei, dacă randamentele obțiunute de fonduri din pladare banilor se vor menține pe o mtraiectorie similară cu cea de până acum. Calculele exacte sunt, desigur, mai complexe, iar rezultatele finale depind de multe variabile, însă acesta ar fi un nivel orientativ.
Unde vor fi cele mai mari și cele mai mici pensii
Ce știm sigur, însă, este că sumele acumulate în fondurile private, deci pensia încasată în final, depind de contribuții. Pornind de la acest fapt, putem anticipa de acum în ce județe vor fi cele mai mari și cele mai mici pensii private. Prin extrapolare, având în vedere că și pensia de stat este alimentată din aceeași contribuție, putem anticipa, în măsura în care sistemul public depinde de contributivitate, și ce pensii de stat vor fi în zomne respective. Așadar, conform ultimelor date ASF, zonele cu cele mai mri contribuții medii lunare per participant, deci cei care vor avea cele mai mari sume în conturi, sunt București (482 lei), Cluj (450), Ilfov (425), Timiș (404) și Iași (404). La polul opus și la distanțe foarte mari față de “premianți” sunt Bistrița Năsăud (304 lei), Maramureș (304 lei), Vâlcea (302 lei), Harghita (302 lei) și Vrancea (295 lei).
Cum au mers pensiile private în primele trei luni din 2024 și în ce sunt investiți banii oamenilor
La finalul lunii martie 2024, erau înscrise în Registrul Electronic al Autorității de Supraveghere Financiară șapte fonduri de pensii administrate privat. Acestea sunt administrate de șapte administratori de fonduri de pensii private, activele lor fiind încredințate spre păstrare unui număr de trei bănci din România cu rol de depozitari.
Valoarea totală a activelor fondurilor de pensii administrate privat a fost de 135 miliarde lei la 31 martie 2024, în creștere cu aproximativ 30,7% comparativ cu aceeași dată a anului 2023. Numărul participanților înregistrați în sistemul pensiilor administrate privat la 31 martie 2024 a fost de 8,2 milioane persoane, în creștere față de 8,15 milioane persoane la finalul anului anterior.
La nivelul Pilonului II, contribuția medie a participanților cu contribuții virate la în luna martie 2024 a fostde circa 358 lei/participant, în timp ce la 31 decembrie 2023 valoarea acesteia a fost de 276 lei/participant.
Pe parcursul trimestrului I al anului 2024, contribuțiile virate în sistemul de pensii administrate privat aufost în cuantum de 3,84 miliarde lei, în creștere cu aproximativ 21% față de aceeași perioadă a anului
anterior.
La finalul lunii martie 2024, titlurile de stat și acțiunile au rămas principalele instrumente financiare în careau investit fondurile de pensii administrate privat. Plasamentele fondurilor de pensii administrate privatîn titluri de stat au reprezentat 65,4%, în scădere față de nivelul de 66,4% înregistrat la 31 decembrie 2023.
Totodată, investițiile în acțiuni au reprezentat un procent de 24,94% din valoarea totală a activelor
fondurilor de pensii din Pilonul II, în topul clasamentului fiind Hidroelectrica, Banca Transilvania OMV Petrom și Romgaz. De asemenea, ponderi importante erau investite și în obligațiuni corporative (4,81%)și fonduri de investiții (2,76%), procentul depozitelor bancare și al conturilor curente fiind de 1,28%.
Rata medie ponderată de rentabilitate a tuturor fondurilor de pensii administrate privat a fost 7,51% înmartie 2024, în ușoară creștere față de finalul anului 2023 (7,39%).
La finalul lunii martie 2024, valoarea medie a activului unui participant la sistemul pensiilor administrate privat era de 16.624 lei, înregistrând o creștere de 28,20% comparativ cu aceaași perioadă a anuluianterior. Pe parcursul trimestrului I al anului 2024 au fost efectuate plăți ale activului personal net către participanți în cuantum de 302 milioane lei pentru 15.344 de participanți și beneficiari.
Leave feedback about this