December 4, 2024
Strada Popa Petre 24, București 030167
Actualitate Pensii Popular

Schimbări fără precedent pentru 8 milioane de viitori pensionari. Parlamentul a votat legea pentru pensiile private

Parlamentul a votat schimbări pentru fondurile de pensii private și facultative. Camera Deputaților, care este și for decizional, a adoptat o ordonanță de urgență prin care se stabilesc principiile privind regulile de investire şi atribuţiile directorilor de investiţii din cadrul administratorilor. Deputații au confirmat și comisionul unic de administrare pentru prestarea activităților principale și a celor secundare/conexe.

Parlamentarii vin practic să confirme cele mai importante modificări aduse în istoria sistemului de pensii private, adoptate prin OUG la finalul anului 2022. Schimbările au fost gândite la nivelul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), care, așa cum a declarat și președintele Nicu Marcu, a intenționat să actualizeze legislația și să aducă un plus de siguranță în contextul volatilității crescute de pe piețele financiare.

AICI despre intențiile ASF

Comisiile de specialitate au introdus un amendament prin care Autoritatea de Supraveghere Financiară va avea un rol mai strict în domeniu:

“ASF analizează periodic posibilitatea elaborării de reglementări privind investirea activelor fondurilor de pensii administrate privat, de pensii facultative care să contribuie la flexibilizarea cadrului de investire, în scopul încurajării diversificării corespunzătoare a activelor fondurilor de pensii pentru a obţine randamente investiţionale echitabile ajustate în funcţie de risc”

art.23 din OUG nr.174/2022

Deputații au decis ca, în cazul declanșării procedurii de administrare specială, ASF să poată desemna Fondul de Garantare a Drepturilor din Sistemul Pensii drept administrator special, în condițiile stabilite prin reglementări, pentru asigurarea unui nivel suplimentar de siguranță a sistemului de pensii private în cazul în care niciun alt administrator nu îndeplinește cerințele legale în acest sens.

AICI despre cele patru schimbări esențiale pentru 8 milioane de viitori pensionari

Prag de 3%, respectiv 5% pentru investiții

Noua lege stabilește un procent de 3%, în situaţia în care statul român deţine acţiuni sau participaţii în cadrul acestor entităţi. Procentul va putea fi majorat până la 5% în cazul în care fondurile de investiții private de capital în care se investește sunt finanțate atât din fonduri alocate prin PNRR și ale statului român.

Drept imprescriptibil pentru participanți și beneficiari

Mai mult, deputații au stabilit că dreptul participanților și al beneficiarilor de a cere comisionul din contribuții vului personal net sau a pensiei va fi imprescriptibil. Până acum. Legea prevedea că dacă administratorul nu primește nicio solicitare de plată din partea niciun beneficiar, drepturile nerevendicate se puteau prescrie în 3 ani. Proiectul Ordonanței de Urgență prevede obligaţia administratorului de a deţine permanent un nivel adecvat de lichiditate, a cărui valoare acoperă activitatea curentă pentru o perioadă de cel puţin 6 luni. În vederea gestionării operaţiunilor zilnice ale fondului de pensii, va exista obligația de constituire la nivelul entității a unui comitet de investiții format din membri independenți care va adopta decizii pentru operațiunile de investire/dezinvestire, precum și a unui comitet de remunerare.
Modificările votate în Parlament merg acum la președintele țării, pentru promulgare.

Conform datelor publicate de ASF, cele 7 fonduri de pensii private Pilon II înregistrează în țara noastră aproximativ 8 milioane de participanţi. Aceștia contribuie cu 3,75% din venitul lor brut lunar. Așa se face că începutul acestui an a înregistrat, în premieră, active de peste 100 miliarde de lei. Creşterea anuală, determinată de contribuţiile salariaţilor români, este de aproximativ 11%, comparativ cu 2022.

Leave feedback about this

  • Quality
  • Price
  • Service

PROS

+
Add Field

CONS

+
Add Field
Choose Image
Choose Video
X