În 2025, IMM din România sunt mult mai “slăbite” în față schimbărilor legislative și fiscale, ceea ce va genera o creștere a numărului de insolvențe și falimente, avertizează specialiștii societății de avocatură Buju Stanciu și Asociații.
Principalele victime vor fi societățile care nu fac evaluări juridice în business, nu își corectează vulnerabilitățile prin audituri preventive și nu se protejează legal, riscând să devină ținte ale controalelor ANAF și să aibă pierderi financiare severe.
“Pe fondul măsurilor fiscale anunțate și al nevoii continue a statului de a-și consolida veniturile, în vederea reducerii deficitului bugetar, firmele se vor confrunta cu o presiune suplimentară din partea autorităților de reglementare și control. În acest context, 2025 va aduce o creștere a insolvențelor și falimentelor, în special în cazul companiilor care nu fac evaluări juridice periodice pentru a evita pierderi și a se proteja în fața legii.
Auditul legal preventiv, care presupune o evaluare a vulnerabilității firmelor în fața legii, este o practică în țările dezvoltate, folosită ca un scut împotriva pierderilor neprevăzute și a falimentului. În perioade atât de incerte cum este 2025 această evaluare este esențială pentru direcția afacerilor. Lipsa unui audit legal preventiv poate duce la scăderi financiare bruște și la pierderea accesului la resurse vitale, cum ar fi finanțările sau parteneriatele strategice.
Într-un climat în care fiecare greșeală de conformitate are un cost ridicat, un audit legal realizat din timp devine un instrument esențial pentru a depăși cu bine provocările acestui an”, punctează Marius Stanciu, avocat specializat în fiscalitate și partener fondator al societății de avocatură Buju Stanciu & Asociații.
În mediul de business românesc auditul legal preventiv este mai puțin aplicat de firme decât în Occident sau în țările dezvoltate din Asia, însă nevoia de o astfel de evaluare este cu atât mai mare cu cât mediul legislativ, fiscal și economic este impredictibil.
În 2024, firmele au optat pentru audit legal preventiv în special în ultimul trimestru în contextul incertitudinii ridicate față de 2025, interesul pentru o astfel de evaluare dublându-se în ultimele luni din an față de restul anului. Cele mai multe firme care au optat pentru o evaluare juridică sunt din domenii ca IT, retail, real-estate sau crypto.
Mediul de afaceri, sub presiune: de ce auditul legal este pentru firme cea mai solidă protecție în fața schimbărilor legislative și economice
România se află în pragul unei furtuni economice: deficit bugetar record, presiune fiscală crescută și o campanie electorală care pune reflectorul pe alte subiecte. Realitatea economică, însă, nu poate fi ignorată. În spatele ușilor închise, strategii guvernamentale și măsuri drastice sunt deja în pregătire, iar operatorii economici vor fi primii care vor simți efectele acestora.
De altfel, mediul de afaceri este vizat de noi măsuri fiscale, mai drastice, din 2025. În acest context, firmele ar trebui să schimbe abordarea și să ia măsuri de prevenție din punct de vedere legal pentru a evita scăderi și a putea crește în continuare.
Un deficit care cere sacrificii: ce vulnerabilități pot avea firmele din România
Cu un deficit bugetar care poate depăși pragul critic de 8% din PIB, Guvernul nu mai poate amâna corecțiile. Guvernatorul Băncii Naționale a României a subliniat la final de 2024 necesitatea unei „diete” economice, iar analiștii financiari evidențiază gravitatea situației financiare a țării.
“În acest context, este inevitabil ca autoritățile și instituțiile publice cu drept de control, în special ANAF, să intensifice verificările, mai ales asupra companiilor. Într-o economie aflată sub presiune, fiecare leu contează, iar entitățile care nu sunt pregătite vor simți din plin forța viitoarelor măsuri. În fața unei abordări mai energice a autorităților, mai ales din perspectivă fiscală, societățile vor fi vulnerabile în fața legii și riscă, printre altele, impozitarea cu 70% a veniturilor din surse pe care ANAF le consideră a fi neidentificate.
De aceea, este important ca antreprenorii să ia în considerare realizarea unui audit legal preventiv, util pentru conformarea la noile rigori legislative și la menținerea sănătății afacerii”, explică Victor Buju, avocat specializat în fiscalitate și partener al societății de avocatură Buju Stanciu & Asociații.
Auditul legal preventiv: ce presupune și de ce este un instrument esențial în peisajul economic actual
În cultura de afaceri din România, conceptul de audit legal preventiv nu a fost vreodată în prim-plan. Totuși, complexitatea și dinamismul mediului economic actual impun adoptarea unor mentalități noi și proactive. Auditul legal nu este doar o verificare formală, ci un proces comprehensiv care analizează conformitatea operațiunilor unei companii cu legislația în vigoare, identificând riscurile potențiale și propunând soluții de diminuare a riscurilor.
În țări cu economii mature, auditul legal preventiv este o practică standard, recunoscută pentru rolul său în asigurarea sustenabilității și integrității afacerilor. Adoptarea acestei practici în România poate reprezenta diferența dintre o companie care se adaptează și prosperă și una care rămâne vulnerabilă în fața schimbărilor legislative și economice.
Cum să nu devii ținta ideală a controalelor autorităților publice
Într-un peisaj legislativ marcat de ambiguități și complexitate, riscul ca reglementările să fie interpretate în defavoarea companiilor este real și constant. Soluția stă într-o abordare preventivă, realizată prin auditul legal. Acest proces nu doar că identifică și corectează vulnerabilitățile înainte ca ele să devină probleme majore, dar și protejează afacerea de pierderi financiare semnificative sau, în situații extreme, de riscul falimentului.
Un audit legal corect întocmit va oferi beneficiarului:
O radiografie clară a fluxurilor financiare și operaționale prin prismă legală;
O hartă a riscurilor și vulnerabilităților companiei;
Strategii personalizate pentru diminuarea riscurilor și soluții pentru conformitatea legală;
Scenarii de stres care pregătesc business-ul pentru cele mai dificile situații previzibile.
“Prea mulți antreprenori ajung la profesioniștii în drept doar după ce problemele apar. Este la fel ca în situația în care ai merge la medic doar când simptomele devin insuportabile, iar tratamentele devin costisitoare și dureroase. La fel ca o un control de rutină, un audit legal poate scoate la iveală riscuri despre care nu știați înainte ca ele să se manifeste dureros.
Contextul actual impune o schimbare de mentalitate. Nu mai este vorba doar de respectarea legii, ci de anticiparea mișcărilor autorităților, având ocazia să transformați vulnerabilitățile în puncte forte. În vremuri în care austeritatea este iminentă, prevenția și adaptarea fac diferența între o companie care supraviețuiește și una care prosperă”, conchide Marius Stanciu, partener în cadrul Buju Stanciu și Asociații.
Leave feedback about this