November 21, 2024
Strada Popa Petre 24, București 030167
Actualitate Economie International Investitii Pensii Popular Studii

Vești bune și optimism pentru 2024. Dobânzile vor scădea anul acesta, stimulând investițiile și consumul

sursa www.pixabay.com

Investitorii privesc cu încredere spre anul 2024, așteptându-se la un an și mai bun decât 2023, deoarece inflația se află pe un trend descendent, iar rate mai mici ale dobânzilor se întrevăd, în sfârșit, la orizont.

În ultima sa ședință, Rezerva Federală a SUA a anunțat că a terminat cu creșterile de dobânzi și că va căuta să le reducă în 2024, iar entuziasmul a împins apoi indicii bursieri americani DJI30 și NASDAQ 100 la noi maxime istorice. Optimismul piețelor s-a simțit și în România, indicele BET atingând și el noi maxime istorice, scrie analistul eToro, Bogdan Maioreanu.

Perspectivele de scădere a ratelor dobânzilor și revenirea pe creștere a profiturilor companiilor sunt considerate a fi principalele motoare ale evoluției acțiunilor în 2024. Este posibil să asistăm la o rotație dinspre piețele din SUA și sectorul de tehnologie către Europa și piețele emergente, urmând ca interesul pentru imobiliare și companiile care au capitalizare mică să se intensifice mai târziu. În timp ce președintele Fed, Jerome Powell, a menționat că reducerea dobânzilor a fost “în mod clar un subiect de discuție” pentru factorii de decizie la ultima ședință a FOMC, în Europa, președintele BCE, Christine Lagarde, a avertizat împotriva pariurilor privind reducerea iminentă a ratelor dobânzilor. Cu toate acestea, investitorii par încrezători că reducerile urmează să aibă loc, mai ales în contextul în care  datele indică o atenuare  a presiunilor asupra prețurilor în zona euro.

Majoritatea investitorilor individuali se așteaptă acum ca piețele bursiere din SUA să aibă cele mai bune performanțe în 2024. Potrivit unui sondaj realizat pe platforma socială de investiții și tranzacționare eToro la sfârșitul lunii noiembrie 2023, 52% dintre respondenți indică SUA ca fiind piața bursieră având cea mai bună performanță în 2024, în timp ce 25% au în vedere China și 16% cred că va fi Europa. Întrebați despre sectoare, 59% dintre respondenți continuă să creadă în sectorul de tehnologie, care este deja unul dintre cele mai buni performeri ai anului trecut, în timp ce 20% se îndreaptă spre sectorul financiar, care nu a avut performanțe bune în 2023. Energia va fi în centrul atenției pentru 18% dintre respondenți. Dar 2024 este un an complicat, cu tensiuni geopolitice și alegeri pe tot globul, inclusiv în Europa și SUA, care pot aduce surprize și volatilitate pe piețe.

După o revenire susținută în ultimul trimestru al anului trecut și cel mai mare randament din 2023, activele cripto sunt considerate a fi cele ce vor oferi cea mai bună performanță în  2024 de către 59% dintre investitorii de retail, arată sondajul. Acțiunile sunt cotate pe primul loc de 32%, iar materiile prime de 7% dintre investitori. Aceste opinii despre cripto se regăsesc și în cele mai performante teme de investiții pentru 2024, 56% dintre investitori numind activele cripto pe primul loc, urmate de tehnologia disruptivă (28%) și tehnologiile curate (13%). 

În anul 2023 piețele financiare au avut o performanță puternică – indicele S&P500 a crescut cu peste 24%, DJI30 a depășit maximele anterioare din toate timpurile și a terminat în creștere cu 14%, iar Nasdaq, un indice având reprezentare puternică a domeniului tehnologiei, a urcat cu aproape 43%. Acțiunile europene au avut, de asemenea, o evoluție bună, DAX câștigând peste 20%, CAC40 peste 16%, iar indicele românesc BET a avut o apreciere de peste 32% în 2023. 

Moise Norel

author
Jurnalist

Leave feedback about this

  • Quality
  • Price
  • Service

PROS

+
Add Field

CONS

+
Add Field
Choose Image
Choose Video
X