November 21, 2024
Strada Popa Petre 24, București 030167
Asigurari Popular

Ce despăgubiri pe RCA plătesc, de fapt, firmele de asigurare: Calculele s-au schimbat substanțial

Sursa: Pixabay.com

Atunci când analizăm sumele achitate sub formă de despăgubiri, pe parcursul anului 2022, de către firmele de asigurare care vând RCA în România, este esențial să luăm în calcul și plățile efectuate de Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), care este alimentat din banii acelorași firme de asigurare și, în final, din primele plătite de consumatori.

O modificare legislativă care a adus beneficii vizibile consumatorilor de asigurări și mai ales păgubiților din accidente rutiere a schimbat substanțial perspectiva din care trebuie privite Indemnizațiile Brute Plătite (IBP) de către firmele de asigurare în baza polițelor RCA, adică daunele cuvenite șoferilor păgubiți. Este vorba despre Ordonanța de Urgență 102/2021, gândită la nivelul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) și aprobată de Guvern pe finalul anului trecut, prin care păgubiții din falimentele de asigurări pot depune solicitările de plată a daunei la FGA imediat ce decizia ASF de ridicare a autorizației asigurătorului a fost publicată în Monitorul Oficial. În acest fel, în cazul particular al falimentului City Insurance procedura de despăgubire a început la doar puțin mai mult de o lună după decizia ASF, nu în momentul declarării definitive a falimentului, adică la luni bune după decizie, cum s-a întâmplat în cazul precedentelor falimente din piață.

Este, așa cum spuneam, o măsură care ajută evident păgubiții, din simplul motiv că pot beneficia mai rapid de plata daunei, dar care schimbă și perspectiva din care trebuie privite plățile făcute de companiile de asigurare, în anul 2022. Pentru că FGA a început plățile pe final de 2021, iar la început de 2022 era deja într-un ritm accelerat de lucru, daunele achitate de Fond au o ponderea semnificativă în totalul despăgubirilor plătite, lucru de altfel normal, având în vedere cota de piață importantă pe care o controla City Insurance. Până la finalul lui noiembrie anul acesta, FGA plătise deja aproape 490 de milioane de lei pe dosare de RCA. La final de septembrie, aceste plăți se ridicau la peste 455 de milioane de lei. Datele publicate în Raportul ASF privind evoluția pieței asigurărilor în primul semestru din 2022 ne permit să estimăm că, după primele 9 luni ale anului, nivelul Indemnizațiilor Brute Plătite (IBP) de firmele de asigurare pe clasa 10 (aproape integral formată din primele brute subscrise pe RCA) au fost în intervalul 2-2,3 miliarde de lei. În aceste condiții, raportat la nivelul IBP, plățile făcute de FGA și cuantificate separat ar însemna circa 20%.

Sumele plătite de FGA nu pot fi luate decât împreună cu daunele achitate direct de asigurători, pentru a avea o imagine completă a pieței

Pe de altă parte, pentru a avea o imagine completă a pieței, cele două categorii de plăți trebuie analizate în ansamblu. Altfel spus, deși IBP plătite direct în primele 9 luni din acest an se vor situa în intervalul 2-2,3 miliarde de lei, valoarea totală a daunelor plătite de firmele de asigurare sate de 2,5-2,8 miliarde de lei. De ce trebuie privite astfel plățile? Pentru că și sumele achitate de FGA provind tot de la firmele de asigurare. Conform legii, societățile care vând asigurări generale cotizează cu 2,5% din primele brute subscrise la FGA. Din aceste contribuții, la care se adaugă 0,4% din PBS subscrise pe segmentul asigurărilor din viață, FGA plătește daunele și nu din alte resurse, proprii sau ale Statului.

De altfel, exact ca în cazul daunelor, cotizațiile asigurătorilor către FGA sunt incluse în prima de asigurare achitată de clienți. Dacă costul daunelor este cuprins în așa numita primă tehnică, sau primă de risc, care reprezintă exclusiv plata reparației mașinilor avariate, cotizația către FGA se poate regăsi la cheltuieli administrative, alături de alte taxe și contribuții. Cele două categorii de plăți au, așadar, aceeași natură, fiind suportate în primă fază de firmele de asigurare și, în final, de către clienți. De exemplu, tot prin extrapolare de la datele prezente în Raportul ASF pentru primele șase luni din 2022, putem estima că nivelul vânzărilor de RCA după primele 9 luni din 2022 a ajuns la valori între 4 și 4,3 miliarde de lei. În aceste condiții, contribuțiile către fond se ridică la circa 107-108 milioane de lei, doar din vânzările de RCA. Reamintim, însă, că firmele de asigurare plătesc contribuție pe tot portofoliul, adică 2,5% aplicat la nivelul integral al Primelor Brute Subscrise. Până la final de noiembrie, au beneficiat de despăgubiri plătite de FGA aproximativ 50.000 de păgubiți. Pe măsură ce fondul va achita mai multe dosare, ponderea sa în total plăți va scădea, iar nivelul plăților făcute de asigurători va crește, în condițiile în care daunele din istoricul City Insurance vor fi înlocuite de dosare noi de daună.

Leave feedback about this

  • Quality
  • Price
  • Service

PROS

+
Add Field

CONS

+
Add Field
Choose Image
Choose Video
X